Achilianu

atenţie, se discută despre telenovele!!!

Nu știu cum va suna postul ăsta în urechile celor care trebuie să fie mereu contra, dar nici nu mă interesează asta. Nu știu dacă telenovelele se adresează numai gagicilor, nu mă consider mai puțin mascul dacă afirm că m-am mai uitat la telenovele. De fapt, toată această alegere de tabere, iar când vine vorba despre telenovele, tabăra aleasă trebuie să fie numai cea pe care scrie „împotrivă”, se adresează numai oamenilor mici, incapabili de a avea plăceri, altele decât cele impuse de o majoritate sau de alta.

Eu, recunosc: M-am uitat la telenovele, arareori mă mai uit, din pricini obiective, legate de timp. Unele mi-au plăcut atât de mult, încât am decis să le dau jos de pe net, să le pun la păstrare. Adicăăă, le-am cumpărat, se înțelege, nu? Numărul 1 ever and forever rămâne, pentru mine, Inimă Sălbatică(1993), avându-i ca actori principali pe Eduardo Palomo și Edith Gonzalez  și. Mi se pare cea mai frumoasă telenovelă pe care am văzut-o, cu o acțiune care nu seamănă deloc cu cea dintr-o telenovelă clasică, cu actori foarte potriviți pentru rolurile pe care le-au executat, o telenovelă relativ scurtă, dar care înglobează destule elemente pentru a o transforma în cea mai bună telenovelă mexicană a tuturor timpurilor. Ei au spus-o, nu eu!

Ar mai fi și alte telenovele care mi-au plăcut, cele mai multe îl au ca rol principal pe unul dintre favoriții mei, Fernando Colunga, dar aș vrea să mă opresc la prima telenovelă, deoarece are legătură cu subiectul postării.Mai mult ca sigur că toată lumea știe sau a văzut telenovela cu pricina, lucru care mă eliberează de descrierea ei sau de alte informații pe care, la fel ca oricare altul, le-aș lua de pe net. Bun!! Telenovela are la bază o carte, dar o serie de lucruri au fost schimbate. Până în acest moment, s-au făcut două filme și trei telenovele, toate având ca sursă de inspirație acea carte. Și da, toate au adus modificările crezute necesare.

Cea mai bună adaptare a fost însă cea din 1993, adică a „Inimii Sălbatice” despre care vorbesc eu acum. Best ever, cum ar veni! Maximum posibil! În România era pustiu pe străzi când se difuza telenovela, dar ea a făcut ravagii la nivel de rating în toată lumea. Ca să corelez un pic cu titlul, spun că era !perfectă!, atât cât poate fi un lucru ieșit din mâna omului perfect, desigur.

Și, ce să vezi? S-au gândit unii să facă un alt „Corazon Salvaje”, în 2009, cu Eduardo Yanez și Aracely Arambula în rolurile principale. Telenovela, un dezastru total în comparație cu ceea ce se aștepta, cu bugetul astronomic sau cu distribuția. Ăștia s-au gândit că ar fi OK să pună actrița principală să facă rol dublu, iar ca personaj principal masculin l-au ales pe un tip foarte carismatic, extrem de priceput pentru rolurile de  cumsecade/nervos/muncitor/fermier, deși personajul interpretat de el cerea cu totul alte lucruri. În fine, o greșeală imensă, zic eu.

Dar asta mă duce chiar la întrebarea care îmi dă târcoale de vreo câteva luni, exemplul cu telenovela fiind doar unul din multele situații în care dilema mea se aplică. Întrebarea sună cam așa: De ce să refaci ceva perfect? 

Adicăăă, nu e clar că acel ceva este maximum posibil? Să-l egalezi? Cu ce te-ar ajuta?

P.S1:  Singura treabă reușită a telenovelei din 2009 este melodia lui Chayanne, un tip cu o voce care i-ar încânta până și pe zei. Evident că melodia lui Manuel Mijares, cea din Corazon Salvaje 1993, e mult mai reușită!

P.S2: Treaba asta cu refăcutul se aplică desigur și la filmele americănești sau la continuările de seriale care și-au atins demult limita de sus(ex. Dallas)

P.S3: Cam atât! 

P.S4: Mulţumesc…

P.S5: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…

Avem, din punctul meu de vedere, doua feluri de oameni : oameni care isi accepta conditia si oameni care nu isi accepta conditia. Asta, daca ne raportam la nesimtirea care exista in fiecare din noi. Aceasta stare de fapt a omului se rasfrange asupra totulul din care el face parte. Adica natiunea. Exact ca in democratie, majoritatea decide si, astfel, o natiune poate sa fie din primul tip, adica o natiune care-si accepta conditia sau, dimpotriva, o natiune care nu-si accepta conditia. Nu stau acum sa exemplific, dar cred ca-i lesne de inteles ca natiunile care sunt sinonime cu progresul, care “vor mai mult”, sunt cele care fac parte, cu cinste, din categoria a doua.

Romania si romanii, nu. Din pacate, nu. Noi, cel putin asta cred, facem parte din prima categorie. Noi ne multumim cu putin, noi facem putin, noi dorim putin, noi, ei bine, reprezentam putin. Exceptiile fac, desigur, parte din minoritate. Dar, asa cum bine stim, minoritatea este, de cele mai multe ori, nesemnificativa, prost-inteleasa si, desigur, nu poate sa imprime nota buna in care se afla asupra majoritatii. Deci, nu prea schimba nimic din starea de fapt sau din perceptia asupra majoritatii si, totodata, asupra intregii natiuni.

Daca pornim de la acest adevar putem simplu si eficient sa aflam unde ne aflam. Totul se face prin comparatie!

Fotbal. Nu avem asa ceva! Avem decat o imitatie ieftina, neproductiva si huliganica. Avem fundasi romani care sa fie la fel d ebuni ca Puyol? Nu! Avem mijlocasi ca Xavi, Fabregas sau Gerrard? Nu. Avem atacanti ca Cristiano Ronaldo, Messi sau Rooney? Nu. Am castigat UCL, UEFA CUP, CM, CE? Nu. Avem antrenori ca Mourinho, Lippi sau Pep Guardiola? Nu. Atunci nu avem fotbal!

Politica. Avem o copie cat de cat fidela a lui Obama? Nu zic ca-i bun, nu zic ca-i rau, dar avem un om politic care sa reprezinte ceea ce Obama reprezinta? Nu. Avem demnitate politica(e atunci cand isi dau demisia pentru ca ori au gresit, ori exista suspiciune asupra lor) Nu. Avem doctrine? Nu.(mai nou, politicienii schimba orientarea politica trecand de la stanga la dreapta fara vreun fel de probleme). Atunci nu avem politica!

Ziaristi si bloggeri de calitate. Ziaristii aleg tabere, sunt impartiali, inventeaza stiri si, ca sa existe in mentalul colectiv, se balacaresc in public. Dovada sunt toate publicatiile “on paper” care si-au dat ultima rasuflate. A, da, si tirajele. Bloggeri? N-avem! Avem decat niste maimutoi care se cearta pe net. Care se lauda pe net. Care isi construiesc o imagine pe net. Imagine care, zic eu, nu-i deloc conforma cu realitatea. Avem decat niste semi-goriloi care se lauda cu unicii ca si cum acestia ar fi niste saci de cartofi. Iar castigurile din blogging sunt, mai toate, rezultatul milogirii. Atunci nu avem ziaristi si bloggeri de calitate!

Vedete. Avem cu miile! Numai ca eu, si va rog sa ma scuzati ca-s mult prea plin de zel, nu pot sa atribui unor astfel de specimene denumirea de vedete. Pur si simplu nu pot! N-am cum sa categorisesc ca fiind vedete pe niste ciobani, desi nu am nimic cu meseria, chiar am in familia extinsa asa ceva. Niste dezbracate de haine si d econtinut, niste dansatoare pe masa din emisiune care iti ofera dezgust si, in loc de dans lasciv, niste miscari nearticulate care emana aceeasi idee : Am nevoie de bani, fac orice! Nu pot sa numesc vedete pe toate tarfele(nu numai feminine) care au ca unic scop agatarea de unu/una cu bani, prilej cu care ajung sa atinga unicul lor deziderat : Sa fie prietena/sotia/amanta/amantul unuia/uneia. Atunci nu avem vedete!

Telenovele. Ce sunt copilarismele alea? Seriale a caror calitate este execrabila, mari promotare ale non-valorilor  si, desigur, mult mediatizate, desi nu inteleg de ce. Atunci nu avem telenovele!

Drumuri si autostrazi. Cautam zilele trecute pe google denumirea acelei “spaghetti highway” pe cate o tot vedem in filme. Intortochiala aia de drumuri, sigur stiti la ce ma refer. N-am gasit-o, dar poate mi-o spune cineva. Si ma gandeam daca noi avem asa ceva. Nu, nu avem. O autostrada cu 8 benzi? Nu. Una cu 4 benzi practicabile? Nu. Un drum bine delimitat, bine semnalizat si bine dotat? Nu. Un pod asemeni celor de dincolo? Nu. Trenuri si cale ferata? Atunci nu avem drumuri!

Televiziuni. Televiziuni de stiri? Ce-i aia? Avem decat niste canale tv care servesc pe unii si pe altii. Televiziuni de cultura? Nu exista asa ceva. Televiziuni de sport? Da, doar de fotbal si, cum sigur ati vazut mai sus, fotbalul la noi nu exista. Ca sa nu o mai lungesc…Atunci nu avem televiziuni! Avem doar niste imitatii care, uneori, au norocul de a surprinde si reda tara, oamenii si realitatea exact asa cum este ea. Urata, palida, plina de bariere si neperformanta.

Dupa cum ati vazut, am incercat sa golesc de continut cam toate subiectele la moda. Si asta prin comparatie, deoarece noi, ca stat, ca popor, ca individ, nu putem mai mult, intotdeauna altii “isi doresc mai mult victoria”. Nu ar fi nicio tragedie daca am recunoaste neputinta. Sigur, am avea parte de mila celorlalti si mila nu-i niciodata multumitoare, dar macar am fi capabili sa progresam, fie si ajutati. La noi nu e asa, la noi intervin doi factori negativi intotdeauna : Orgoliul si prostia.

P.S1 : Noi nu putem, nu vrem sau, pur si simplu, nu ne pasa, dar, in prostia noastra, avem orgoliu. Sau nu avem nici d-ala, pentru ca asta ar insemna sa fim contienti de puterile noastre.

P.S2 : Sigur, la un moment dat, doar cineva poate sa fie cu adevarat numarul 1, dar nu poti sa ai pretenii de lider cand esti pe ultimul lor la orice, de la mentalitate la putinta! Nu poti! Si nici daca esti cel mai prost din curtea scolii(daca n-ar exista hip-hop-ul lumea ar fi mai trista), nu poti sa ai aere de “most popular”.

P.S3 : Multumesc…

P.S4 Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S5 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

Sunt prea pretentios ?

As vrea sa vad filme mai bune. Artistice. Desi, cele din ultima vreme nu-si merita numele asta-artistice. Parca as vrea sa vad filme in care aia buni mor. Nu, nu-s sarit dupa fix. Asa cred. Dar, parca e prea nasol, prea obisnuit, prea lipsit de farmec. In mai toate filmele, aia buni reusesc cumva sa supravietuiasca, sa salveze situatia, sa fie buni. In realitate nu e deloc asa. Chiar deloc. Si, totusi, filmele pleaca de la ceva real. Pleaca de la acel “s-ar putea intampla…”. Bun, atunci de ce, de exemplu, fetele nu se pastreaza virgine pana intalnesc persoana potrivita? In filme sunt toate niste sfinte, ingerasi dispusi sa il astepte pe “da rait uan”. In realiate, sa recunoastem, mai toate fetele isi pierd virginitatea cu prima ocazie. Nu e numai asta. De exemplu, sa-l vad eu pe Superman cum s-ar descurca daca ar intarzia la un examen si proful nu l-ar primi. Dar, nu, ala are superputeri. Ajunge la timp. Si toti acei politisti care, in loc sa manance gogosi si sa isi afiseze cu mandrie burta ce trece binisor peste curea, ei salveaza lumea. Impuscati, batuti si chinuiti, ei nu se lasa. In realitate nu-i asa. Pai, in viata de zi cu zi, majoritatea ar prefera sa ia mita decat sa si-o ia pe cocoasa pentru binele public. In filme, cei rai dau dovada de o rautate iesita din comun, dar au mereu sansa sa o ia de la 0, sa aleaga calea cea dreapta. In realiate, nu-i asa. In filme, cel mai prost din curtea scolii ajunge sa se cupleze cu cea mai buna fata din scoala. In realitate, nu-i asa. Aici am gresit. Asta se poate. Doar daca are bani. In filme, cei destepti sunt numiti tocilari, ca-n realitate, dar acolo ei ajung departe. In realitate nici daca esti olimpic national sau campion mondial nu prea ai parte de atentia de care se bucura, de exemplu, un manelist. Ou, vai, era sa uit de filmele despre sfarsitul lumii. Acelea sunt cele mai imbecile. Pornesc de la realitatea acceptata conform careia sfarsitul lumii trebuie sa vina. Dezastre, nenorociri si, si, si…nimic. In final totul capata o aura optimista, capata o amanare. Filmele sunt previzibile. Realitatea nu e. In filme se poate orice. In realitate, nu. In filme exista viata perfecta, in realitate nu. Si, totusi, filmele pornesc de la realitate. O amesteca nitel cu fantasticul si, in final, rezulta aceeasi realitate. Nu se poate asa ceva. Dar, cum nu suntem prosti, cel putin nu toti, ne dam seama ca filmele au fost facute pentru a da speranta oamenilor, pentru a “le zice” ca se poate, pentru a degaja sentimente, emotii, valori morale pe care, unii dintre noi le-au pierdut demult. In filme le poti recapata, in realitate nu. Deci, filmele sunt tot o realitate, aia cea mai buna, aia in care am fi trait si noi daca n-am fi stricat-o prin ceea ce inseamna a fi oameni. Pana la urma, sunt doar o minciuna, pentru unii necesara. Stim ca vine sfarsitul lumii, dar ne mintim ca se va gasi un erou care va face 3 dublutulucuri, va evita 5 explozii si va recapata simtul civic, toate acestea ducandu-l, pe final, sa ne salveze. Acel erou poti fi chiar tu! Numai ca nu poti. Dar, totusi, trebuie sa existe speranta. Ei bine, eu m-am saturat de speranta asta degajata din filme. Niciun mort nu invie pentru ca i s-a dat o noua sansa. Nu exista asa ceva in realitate.

Pentru ca as putea sa o lungesc la nesfarsit si pentru ca raspunsul poate fi acelasi(nu te mai uita la filme), am sa concluzionez imediat De la o vreme am inceput sa refuz filmele de 2 lei, nu conteaza actorul/actorii care joaca in ele, nu conteaza mediatizarea, bugetul,etc. Daca firul naratiunii ma minte intr-un mod nesimtit, de parca as fi ultimul stupid cu ce are cablu tv…Asa este si cu telenovelele. In telenovele finalul este mereu frumos, dar de ce? In realitate nu e asa, majoritatea telespectatorilor nu o sa aiba case ca alea, nu o sa aiba banii aia, viata lor o sa fie diferita si chiar opusa celei din soap-urile astea. Am vazut o telenovela in care murea personajul masculin. Am avut o fericire enorma. Stiu, suna nasol. Normal ca apoi au stricat treaba si au bagat pe altul ca sa ramana cu gagica. Si, tot asa, am vazut “Man On Fire”-genial. A salvat ala cat a putut, s-a luptat cu jdemii de nenorociti, dar a murit. Exact asa se intampla si in realitate. Asta vreau! Ala de se arunca in fata autobuzului ca sa salveze pe una, se poate sa si moara…”Scarface” ? Ala film! I-a terminat pe multi, dar a murit…

Sunt sadic? Poate ca da, dar nu mai vreau filme cu nudidate, fie ea si nonsexuala, dac-as vrea asa ceva, as downloada de pe net. Nu mai vreau filme cu invincibili. Nu mai vreau filme cu gagici gen maicute. Nu mai vreau filme cu persoane care descopera in ei o forta care-i ajuta sa treaca peste momentele nasoale. Nu mai vreau filme in care baietii rai intotdeauna sunt prinsi si platesc pentru ceea ce au facut…nu mai vreau…

P.S1 : Nu te mai uita la filme, nu?

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste(da’ uraste filmele proaste)

Cand ma satur de politica, de minciuna, de prostie, invidie, de datoria mea de cetatean, de alegeriile care trebuie sa vina(mereu vin niste alegeri), de cat de mic sunt, de sfarsitul lumii, de ce mai am in sectiunea etichete sau tag-uri , ca sa ma linistesc, ca sa uit, chiar si pentru catva timp unde traiesc, cum traiesc si de ce traiesc, ascult…melodii sau melo (in limbaj de cartier)

Cum o fotografie face, conform cliseului, cat 1000 de cuvinte, o melo face, cred eu, mai mult…

Iata cateva  :

P.S1 : Sunt melo din telenovele…stiu, ce penibil! Ghici ce! Mie-mi plac! Acuma, serios, ascultatile si voi si sa vedem ce iese. Poate iese si o leapsa, cine stie Ceva in genu’ : Ce melodii te linistesc?

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste…