Achilianu

Toti suntem unici, nu? Fie ca ne mintim pentru a ne crea o imagine, o personalitate sau doar pentru ca asa am fost indoctrinati sa credem, noua ni se pare ca suntem unici. Vrem sa credem asta si, chiar credem! Nu conteaza ca asemanarile sunt acolo, le vedem, le intelegem, dar nu le acceptam pe de-a-ntregul. Deziluzie in dragoste? Toata lumea a avut asa ceva. Orfani? Sunt cateva sute de milioane de cazuri, nu? Divort? Da, ati ghicit! Moarte? Da, aici sunt cel mai sigur, desi n-am vreo statistica, ma hazardez sa zic : Toata lumea moare sau este martorul mortii unui apropiat.

Si, atunci, de ce ni se spune ca suntem unici? De ce ne incapatanam cu ideea asta? Pentru ca asa e “bine”, pentru ca din asta se naste speranta(o chestie de care avem nevoie si care, in pofida spuselor, nu moare niciodata-moare una, se naste imediat alta!), pentru ca doare mai putin sa fii tu…

Bun, uite la ce m-am gandit eu : Cred ca suntem intr-o continua asteptare, asteptam si iarasi asteptam. Ce asteptam, ma veti intreba. Ei bine, cred ca asteptam unicitatea. Asteptam sentimenul pe care-l degaja ideea ca in peste  6 miliarde de oameni nu mai exista nimeni ca noi. Desi, analizand dupa forma si fond, parem toti la fel. Asteptam pentru ca ori nu suntem capabili sa realizam ca putem cauta si gasi unicitatea noastra, ori nu ne-a interesat niciodata sa o cautam sau, de cele mai multe ori, am renuntat sa o cautam.

Poate cel mai important stimul in cautarea unicitatii este…cum sa-i zic eu?…a, da!…Stiti ideea aia :  te nasti-traiesti-mori? Asta-i adevaratul stimul! Nu vrei sa fie doar atat, nu vrei sa fii inca unul care “se naste-traieste-moare”. Desi, tragand linia, cam asta este situatia, nu? La prima vedere, o viata de om la asta se rezuma. Nu e vorba nicaieri in acel ciclu despre iubire, unicitate, vointa, dorinte, asteptari, iluzii…Si, totusi, cu aceste lucruri ne ocupam! De ele ne cramponam pe parcursul vietii, cu ele ne luptam, pentru ele si cu ele traim. Tu vrei sa fii mai mult pentru tine si pentru cei pe care-i iubesti. Tu vrei, dar poti? Si, daca poti, e de ajuns?

Atunci intervine iarasi asteptarea. Un semn, ceva, orice. Numai sa apara ceva care sa puna capat asteptarii, care-i si asa chinuitoare. Pentru unii vine, pentru altii nu. Sau poate nu sunt ei pregatiti, ori nu sunt pe faza. Si, daca vine, sa zicem ca vine semnul ala, ce crezi este de ajuns? Eu zic ca nu…

Sau poate ma insel eu(impreuna cu ceilalti 6 miliarde si ceva) si unicitatea nu exista. Poate suntem cu totii asemeni unui lan de grau imens. Acolo vezi vreo diferenta?

P.S1 :  Multumesc…

P.S2 Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

Sunt prea pretentios ?

As vrea sa vad filme mai bune. Artistice. Desi, cele din ultima vreme nu-si merita numele asta-artistice. Parca as vrea sa vad filme in care aia buni mor. Nu, nu-s sarit dupa fix. Asa cred. Dar, parca e prea nasol, prea obisnuit, prea lipsit de farmec. In mai toate filmele, aia buni reusesc cumva sa supravietuiasca, sa salveze situatia, sa fie buni. In realitate nu e deloc asa. Chiar deloc. Si, totusi, filmele pleaca de la ceva real. Pleaca de la acel “s-ar putea intampla…”. Bun, atunci de ce, de exemplu, fetele nu se pastreaza virgine pana intalnesc persoana potrivita? In filme sunt toate niste sfinte, ingerasi dispusi sa il astepte pe “da rait uan”. In realiate, sa recunoastem, mai toate fetele isi pierd virginitatea cu prima ocazie. Nu e numai asta. De exemplu, sa-l vad eu pe Superman cum s-ar descurca daca ar intarzia la un examen si proful nu l-ar primi. Dar, nu, ala are superputeri. Ajunge la timp. Si toti acei politisti care, in loc sa manance gogosi si sa isi afiseze cu mandrie burta ce trece binisor peste curea, ei salveaza lumea. Impuscati, batuti si chinuiti, ei nu se lasa. In realitate nu-i asa. Pai, in viata de zi cu zi, majoritatea ar prefera sa ia mita decat sa si-o ia pe cocoasa pentru binele public. In filme, cei rai dau dovada de o rautate iesita din comun, dar au mereu sansa sa o ia de la 0, sa aleaga calea cea dreapta. In realiate, nu-i asa. In filme, cel mai prost din curtea scolii ajunge sa se cupleze cu cea mai buna fata din scoala. In realitate, nu-i asa. Aici am gresit. Asta se poate. Doar daca are bani. In filme, cei destepti sunt numiti tocilari, ca-n realitate, dar acolo ei ajung departe. In realitate nici daca esti olimpic national sau campion mondial nu prea ai parte de atentia de care se bucura, de exemplu, un manelist. Ou, vai, era sa uit de filmele despre sfarsitul lumii. Acelea sunt cele mai imbecile. Pornesc de la realitatea acceptata conform careia sfarsitul lumii trebuie sa vina. Dezastre, nenorociri si, si, si…nimic. In final totul capata o aura optimista, capata o amanare. Filmele sunt previzibile. Realitatea nu e. In filme se poate orice. In realitate, nu. In filme exista viata perfecta, in realitate nu. Si, totusi, filmele pornesc de la realitate. O amesteca nitel cu fantasticul si, in final, rezulta aceeasi realitate. Nu se poate asa ceva. Dar, cum nu suntem prosti, cel putin nu toti, ne dam seama ca filmele au fost facute pentru a da speranta oamenilor, pentru a “le zice” ca se poate, pentru a degaja sentimente, emotii, valori morale pe care, unii dintre noi le-au pierdut demult. In filme le poti recapata, in realitate nu. Deci, filmele sunt tot o realitate, aia cea mai buna, aia in care am fi trait si noi daca n-am fi stricat-o prin ceea ce inseamna a fi oameni. Pana la urma, sunt doar o minciuna, pentru unii necesara. Stim ca vine sfarsitul lumii, dar ne mintim ca se va gasi un erou care va face 3 dublutulucuri, va evita 5 explozii si va recapata simtul civic, toate acestea ducandu-l, pe final, sa ne salveze. Acel erou poti fi chiar tu! Numai ca nu poti. Dar, totusi, trebuie sa existe speranta. Ei bine, eu m-am saturat de speranta asta degajata din filme. Niciun mort nu invie pentru ca i s-a dat o noua sansa. Nu exista asa ceva in realitate.

Pentru ca as putea sa o lungesc la nesfarsit si pentru ca raspunsul poate fi acelasi(nu te mai uita la filme), am sa concluzionez imediat De la o vreme am inceput sa refuz filmele de 2 lei, nu conteaza actorul/actorii care joaca in ele, nu conteaza mediatizarea, bugetul,etc. Daca firul naratiunii ma minte intr-un mod nesimtit, de parca as fi ultimul stupid cu ce are cablu tv…Asa este si cu telenovelele. In telenovele finalul este mereu frumos, dar de ce? In realitate nu e asa, majoritatea telespectatorilor nu o sa aiba case ca alea, nu o sa aiba banii aia, viata lor o sa fie diferita si chiar opusa celei din soap-urile astea. Am vazut o telenovela in care murea personajul masculin. Am avut o fericire enorma. Stiu, suna nasol. Normal ca apoi au stricat treaba si au bagat pe altul ca sa ramana cu gagica. Si, tot asa, am vazut “Man On Fire”-genial. A salvat ala cat a putut, s-a luptat cu jdemii de nenorociti, dar a murit. Exact asa se intampla si in realitate. Asta vreau! Ala de se arunca in fata autobuzului ca sa salveze pe una, se poate sa si moara…”Scarface” ? Ala film! I-a terminat pe multi, dar a murit…

Sunt sadic? Poate ca da, dar nu mai vreau filme cu nudidate, fie ea si nonsexuala, dac-as vrea asa ceva, as downloada de pe net. Nu mai vreau filme cu invincibili. Nu mai vreau filme cu gagici gen maicute. Nu mai vreau filme cu persoane care descopera in ei o forta care-i ajuta sa treaca peste momentele nasoale. Nu mai vreau filme in care baietii rai intotdeauna sunt prinsi si platesc pentru ceea ce au facut…nu mai vreau…

P.S1 : Nu te mai uita la filme, nu?

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste(da’ uraste filmele proaste)

Pentru unii, azi este ziua in care Mos Nicolae  strecoara daruri in bocanci. Pentru altii, azi este ziua decisiva, a alegerilor prezidentiale. Pentru multi, azi este ziua de nume, prilej cu care isi motiveaza cheful ce deranjeaza vecinii. Pentru altii, este duminica, o zi ca oricare alta, o zi in care iarasi nu au un acoperis, nu au cu ce sa-si hraneasca matele galagioase, nu au mama sau tata, sunt orfani, nu mai au multe zile de trait, in fine, stiu ca mosul nu o sa treaca si pe la ei.Morala crestina nu mai functioneaza la ei, nu mai au speranta. De cadouri nici nu mai vorbim. Toate falsele iluzii cu care oamenii de rand se injecteaza, la ei nu au niciun efect. Maine va fi mai bine. Da? Spune-o lor. O sa vina vreo compensatie. Cand? Candva. Aham, am inteles! Daca nu o sa mai prinda acel candva? Dar, daca da? Trebuie sa existe speranta! Da? Spune-o lor! Sau, poate ca da, poate ca asta au primit de la Mos…

P.S1: Nu, nu, nu! Nu inca un post despre speranta, inechitate si alte tampenii…atata am putut la 5 dimineata

P.S2 : La multi ani celor care azi isi sarbatoresc ziua de nume…

P.S3 : Multumesc…

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste