Achilianu

Toti suntem unici, nu? Fie ca ne mintim pentru a ne crea o imagine, o personalitate sau doar pentru ca asa am fost indoctrinati sa credem, noua ni se pare ca suntem unici. Vrem sa credem asta si, chiar credem! Nu conteaza ca asemanarile sunt acolo, le vedem, le intelegem, dar nu le acceptam pe de-a-ntregul. Deziluzie in dragoste? Toata lumea a avut asa ceva. Orfani? Sunt cateva sute de milioane de cazuri, nu? Divort? Da, ati ghicit! Moarte? Da, aici sunt cel mai sigur, desi n-am vreo statistica, ma hazardez sa zic : Toata lumea moare sau este martorul mortii unui apropiat.

Si, atunci, de ce ni se spune ca suntem unici? De ce ne incapatanam cu ideea asta? Pentru ca asa e “bine”, pentru ca din asta se naste speranta(o chestie de care avem nevoie si care, in pofida spuselor, nu moare niciodata-moare una, se naste imediat alta!), pentru ca doare mai putin sa fii tu…

Bun, uite la ce m-am gandit eu : Cred ca suntem intr-o continua asteptare, asteptam si iarasi asteptam. Ce asteptam, ma veti intreba. Ei bine, cred ca asteptam unicitatea. Asteptam sentimenul pe care-l degaja ideea ca in peste  6 miliarde de oameni nu mai exista nimeni ca noi. Desi, analizand dupa forma si fond, parem toti la fel. Asteptam pentru ca ori nu suntem capabili sa realizam ca putem cauta si gasi unicitatea noastra, ori nu ne-a interesat niciodata sa o cautam sau, de cele mai multe ori, am renuntat sa o cautam.

Poate cel mai important stimul in cautarea unicitatii este…cum sa-i zic eu?…a, da!…Stiti ideea aia :  te nasti-traiesti-mori? Asta-i adevaratul stimul! Nu vrei sa fie doar atat, nu vrei sa fii inca unul care “se naste-traieste-moare”. Desi, tragand linia, cam asta este situatia, nu? La prima vedere, o viata de om la asta se rezuma. Nu e vorba nicaieri in acel ciclu despre iubire, unicitate, vointa, dorinte, asteptari, iluzii…Si, totusi, cu aceste lucruri ne ocupam! De ele ne cramponam pe parcursul vietii, cu ele ne luptam, pentru ele si cu ele traim. Tu vrei sa fii mai mult pentru tine si pentru cei pe care-i iubesti. Tu vrei, dar poti? Si, daca poti, e de ajuns?

Atunci intervine iarasi asteptarea. Un semn, ceva, orice. Numai sa apara ceva care sa puna capat asteptarii, care-i si asa chinuitoare. Pentru unii vine, pentru altii nu. Sau poate nu sunt ei pregatiti, ori nu sunt pe faza. Si, daca vine, sa zicem ca vine semnul ala, ce crezi este de ajuns? Eu zic ca nu…

Sau poate ma insel eu(impreuna cu ceilalti 6 miliarde si ceva) si unicitatea nu exista. Poate suntem cu totii asemeni unui lan de grau imens. Acolo vezi vreo diferenta?

P.S1 :  Multumesc…

P.S2 Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

Nu, nu m-am transformat peste noapte intr-o minte sclipitoare a decoratiunilor interioare sau exterioare. Desi, minte sclipitoare era una din poreclele din copilarie. Da, atunci cand mergeam la olimpiadele de matematica. Dar, asta este o alta poveste…

Si, totusi, interiorul si exteriorul unei case, ca si concept, ca si utilizare, ca si putere de impresie, nu difera mult de interiorul, respectiv exteriorul unei persoane. Sau, cel putin, asa cred. Nu, nu am tras pe nas toba si caltabos, nici nu mi-am bagat in vene salata de boeuf , cat despre ceafa de porc, ei bine, stati linistiti ca nu mi-am indesat-o nicaieri. Acum ca ne-am dat seama ca nu am innebunit, hai sa vedem de ce am asemanat eu sanii unei femei, de exemplu, cu partea din fata a unei case.

Totul a pornit de la cocalarismul si pitiponcismul expresiei : “O iubesc pentru ce are in interior, nu ma intereseaza cum arata la exterior” sau “Vai, nu, nu-l iubesc pentru bani sau pentru ca m-a scos din rahatul in care traiam, eu vad ceva mai mult la el, il vad asa cum este, ii vad interiorul”…Ati inteles, nu? Interior, exterior…

Acum vine partea deontologica : Ba, ma lasi? Ca sa ajungi sa cunosti pe cineva iti ia mult timp, asta daca acea persoana este dornica sa se deschida in fata ta, pentru ca, chiar daca nu admitem, fiecare dintre noi are lucruri ascunse(ganduri, idei, opinii, fapte, experiente, reactii la ceva,etc) si fiecaruia ii este greu sa le impartaseasca cuiva. Si, totusi, lumea afirma ca iubeste interiorul. Cliseu sau nu, rostirea sa ar trebui sa impuna respect…dar, nu, nu mai impune…si-a pierdut din valoare si, asta, datorita celor care nu stiu sa il foloseasca cand si cu cine trebuie. Pacat…

As avea 2 intrebari pentru cei care nu stiu sau nu vor sa invete sa foloseasca corect clisee de genul pentru a-si exprima sentimentele :

Daca iti place atat de mult interiorul, intreaba-te daca ai putea sa traiesti toata viata cu un paralizat de la brau in jos. Sunt sigur ca si acei oameni au un interior frumos si ca sunt capabile de sentimente asemanatoare cu ale tale. Intrebarea este valabila si pentru baeti.

Daca zici ca iti place atat de mult interiorul, de ce nu te-ai cuplat cu una urata, proasta, fara implanturi, etc ? Si aia prostuta, poate chiar idioata, e capabila de sentimente. Cine stie, poate te potriveai mai bine cu ea(el, pentru ca e valabil si pentru baeti).

Ar mai fi si categoria aia, profitorii, da, aia care au un unic scop-sa le fie bine/sa isi creeze o pozitie in societate/sa aiba de toate/etc…astea toate se rezuma, dupa parerea lor, la bani. Ei bine, si astia, daca va vine sa credeti, sunt capabili sa se foloseasca de sintagme gen interior/exterior pentru a-si masca adevaratele intentii. Astia nici nu merita atentia mea sau a voastra.

Subiectul este destul de vast si implica multe contraste si, poate si de aceea, am sa mai revin, candva, la el. Cert e ca pentru a ajunge sa iubesti interiorul trebuie, inevitabil, sa te lovesti de exterior. Exterior pe care, de cele mai multe ori, trebuie sa-l placi pentru a te convinge ca vrei sa continui sa descoperi adevarata persoana, adica interiorul. Sigur, exista si exceptii, dar alea tin ori de ochiul critic al unei persoane, ochi care se foarmeaza tarziu si foarte greu, ori de intamplare/sansa/noroc/destin…Asemanarea cu casa este poate improprie, dar asa cum intri in unele case pentru a le vedea interiorul, asa intri si in viata cuiva. De cele mai multe ori, poate si din vina ta, vezi numai exteriorul sau, altfel spus, stai in fata casei fara sa poti sa vezi ce-i inauntru…

P.S1 : Multumesc…

P.S2 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

Iti mai aduci aminte momentele alea in care toti rad, numai tu nu? Sau momentele in care fizic esti acolo, dar mintea iti este in alta parte? Pai, cum ai putea sa razi? Tu esti preocupat, esti asaltat de ganduri si de nevoi. Ceilalti nu sufera de probleme cotidiene. Parca toti sunt neatinsi de virusul acesta al cotidianului. Toti mai putin…tu. Cum oare se descurca ei? Cum de au bani? Cum de n-au probleme in dragoste? Cum de nu duc grija zilei de maine? Cum? Cum? Cum?

Si, atunci, te invinovatesti, blestemi stramosii, divinitatea, circumstantele care te-au dus acolo, viata. Blestemi orice numai ca sa te simti bine. Si, din pacate…nu te simti decat mai rau…Dar te descarci si, e bine, pentru o perioada. Apoi, reapare totul. Deci, nu, nu se poate altfel : Esti blestemat/a. Cineva acolo sus nu te iubeste. Dar, de ce? Nu esti asa rau/rea; nu esti nici usa de biserica, dar cine e? Si, totusi, atunci cand te uiti in oglinda, vezi un om lovit des si puternic de soarta. De ce? Cu ce sa fii gresit? Cui sa-i fii gresit? Si, mai ales, cand? Cand sa fii gresit, pentru ca tu nu iti aduci aminte. Pentru ca nu ai dat-o in bara atat de rau incat sa ti se intample ce ti se intampla…si, totusi,…

Atunci, inevitabil, iti pui intrebarea : Celorlalti de ce nu li se intampla?

P.S1 : Pentru ca e normal si anormal in acelasi timp, pentru ca toate nedreptatile se indreapta spre tine, pentru ca in unicitatea ta ii vezi pe ceilalti slabi, comuni si nedemni de a se numi oameni. Pentru ca nu poti sa maschezi tristetea, nereusita si necazul asa bine ca ceilalti. Pentru ca raul din tine nu vede decat rau atat in sine cat si in jur. Pentru ca, uneori, eroul nu te poate salva. Pentru ca esti om…

P.S2: Ascultam asta cand am postat

P.S3 : Un sentiment pe care l-am incercat si eu de cateva ori…

P.S4 :Multumesc…

P.S5 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

Cand nu sunt ocupat cu cel de toate zilele cotidian…

P.S1 : Multumesc…
P.S2 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste