Achilianu

… începutul anului școlar.

Îi vedeam pe unii cum trosneau de emoție la gândul că-și vor revedea colegii, iubirile neîmpărtășite sau chiar dascălii. Mi se părea ciudat, deoarece eu nu simțeam niciun fel de emoție. Sau, cel puțin, nu simțeam o astfel de gamă de emoții. Pe colegi îi vedeam la fotbal, în oraș sau, mai târziu, în discotecă. De profesori nu-mi era drag, deși pe unii îi respectam atât de mult încât le sorbeam până și ultima picătură de înțelepciune, ce se prelingea din preaplinul paharului cu care i-a hărăzit… natura. Iubirile mi-au rămas neîmpărtășite mult timp, mai exact până am decis că ar cam trebui să fac și eu ceva, iarăși nu să stau și să aștept să pice ele late-n fața mea.

Dacă stau bine să mă gândesc, nici careul din ziua de 15 septembrie nu trezea în mine zbateri ieșite din comun. Ba mai mult, totul era o corvoadă. În careu se vorbea. Mult. Mi-a fost dat să fiu nevoit să ascult primari, polițiști, cadre didactice sau chiar părinți. Aceeași întrebare-mi revenea obsesiv în minte: Ca să ce? Păi da, ca să se laude ei cu ale lor realizări, pe când noi, cei împopoțănați ca de Crăciun, cu hăinuțe noi, cu pantofiori dați cu cremă și, desigur, cu batistuța și unghiuțele tăiate, stam și așteptam mereu și mereu finalul. Un nou an de școală începea, iar acela nu era nicidecum motiv de sărbătoare. Teste, dictări, teze și materii inutile, plus o șleahtă de netoți care nu erau potriviți pentru a se învăța pe ei ceva, apăi pe noi…

Și, ca să fie cireașa pe tort, mai și ploua. Umbrele și umbreluțe, peste tot umbrele. Vedeai fețe zâmbitoare, agasant de zâmbitoare. Părinţii erau un pic mai stresaţi, căci, de bifat trebuia bifat evenimentul, dar şi şeful îi presa cu rapoartele alea. Dar deh, odorul mamei merita… sau aşa credea fiecare mamă…

Și totuși, parcă acel început de școală avea ceva special. Nu, nu în ochii mei, căci, după cum se vede, eu nu dădeam nici doi bani pe treaba aceasta, ci în ai celorlalți. Erau, desigur, cutumele dictate de o societatea plată, dar unora, celor mai mulți, le provoca un mic cutremur în interior.

Acum, nimic. Chiulul de la careu anunță doar chiului în masă de peste an. Acum, începutul de an se face la televizor, cu eterna „Alinuța”, care se laudă că mă-sa i-a cumpărat rechizite, caiețele și hăinuțe. Acum, începutul de an este un alt prilej de a-ți lua o bucată de tavan în tărtăcuță, că deh, reparațiile costă. Acum da, acum pot să spun că sistemul românesc de învățământ, conducătorii lui, dar și părinții și elevii pot să-și treacă liniștiți un PATRU cât ei de mare în catalogul deziluziei, al speranțelor înăbușite din fașă, al viitorului răpus de un prezent înecat în trecut…

P.S1: Știu, e cam depreme pentru începutul de an școlar, dar ce să fac dacă io mă gândesc cu câteva mutări înainte?!

P.S2: Cam atât! 

P.S3: Mulţumesc…

P.S4: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…

După ce s-au afișat notele elevilor de la „cel mai slab Bacalaureat din istorie”, mulți, teribil de mulți, și-au pus speranțele în profesori și-n al lor examen de titularizare. Rușinea trebuia ștearsă cumva sau, de ce nu, înlocuită cu o alta, una mai mare.

De 21 de ani am învățat și am fost învățați că, deși nu se rezolvă, o problemă poate fi mascată, ascunsă asemeni mizeriei sub un preș al ignoranței, aruncată-n cel de jos sertar al unui dulap închis cu o cheie ce urmează a fi aruncată. Însă, istoria ne-a învățat și continuă să o facă, dându-ne palme zilnice peste obrazul infamiei, că niciun sertar nu poate fi închis etanj, ferit de nasul căutătorilor de rău și rele.

Momentul nu este niciodată cel potrivit, căci pentru a scoate mizeria de sub preș nu există moment potrivit, ci doar acel moment. Cel în care se întâmplă.

Dacă însă stai să te gândești, să analizezi cu ochii minții românului care a conștientizat demult în ce țară trăiește, cred că ai putea să observi cu ușurință că, la fel ca-n toate lucrurile complicate, există mai multe ipostaze. Mai multe fațete ale aceleiași nenorociri. Mai multe unghiuri care, într-un pur și unic stil românesc, pot genera stări, pot crea tabere sau care chiar pot să te îmbolnăvească de resemnare. O resemnare trista ca orice resemnare, după care, inevitabil, se propovăduiește apocalipsa.

D.p.d.v UMAN

Pentru că problema ne permite, căci lipsa unor cadre didactice competente este o problemă pentru un sistem, pentru o țară sau pentru un neam, am putea chiar să mergem până într-acolo încât să înțelegem situația. Desigur, asta ar însemna să fim și capabili să percepem exact și obiectiv lucrurile. Am putea, de ce nu, să găsim explicații. Să găsim scuze. Să căutam vinovați. Să-i hulim pe cei picați, adulându-i pe merituoși, așa cum s-a întâmplat cu elevii care au trecut bacalaureatul. Uman, da, am putea chiar să arătăm empatie față de cei picați. Până la urmă, un examen se poate și pica, nu?

D.p.d.v PROFESIONAL

Controversa vine abia acum, deoarece sigur că un examen se poate și pica, iar martori putem fi noi cu toții, dar se poate pica jalnic, la limită sau din rea-voință. Celor picați la limită le putem ura baftă pentru sesiunea următoare sau chiar pentru aceasta, căci se pot depune contestații. Și totuși, un om care și-a pus fundul pe un scaun de profesor în acest mod, cel al contestaţiei plină de speranţele celor 10 sutimi, nu cred că poate fi un model, un profesionist, un adevărat profesor. Cred că putem să cădem cu toții de acord, inclusiv profesorii picați, că rezultatele de la examenul de titularizare sunt pur și simplu dezarmante. Putem scoate la înaintare reaua-voință a MEC-ului, o teorie plauzibilă(de ce nu?), dar una care pică, în cazurile celor care au dat foaia goală sau ale celor care au luat note sub 5.

Din punct de vedere profesional, însă, un astfel de examen, cu rol de reconfirmare a unui statut, a unei meserii(cea de profesor) nu se poate pica jalnic. Dacă e să mă întrebi pe mine, atunci ți-aș spune că nu cred că un astfel de examen ar trebui picat. Uman da, dar profesional, nu. Asta deși evidența spune că da.

P.S1: Asupra unui profesor care a picat examenul de titularizare va domni mereu dilema următoare: Mai poate el să fie numit și denumit profesor, dacă a picat examenul care-i reconfirma acest statut?

P.S2: Și da, reforma trebuie făcută. Cuvântul în sine îmi provoacă amețeli și fiori pe spate, deoarece știu la ce se referă, o aud rumegată de foarte mulți ani, dar n-am văzut-o pusă-n practică, așa că nu mai știu la ce să mă aștept. Pe de altă parte, nu este treaba mea sau a ta să propunem soluții. Deloc. Tare mă tem că ele nu prea există. Oferta în materie de elevi este cea reflectată de bacalaureatul 2011, iar în materie de profesori este cea de la examenul de titularizare. Alții nu avem. Nu-i avem aici, deoarece mulți au preferat să plece. Cei bătrâni s-au retras sau au murit, iar întrebarea rămâne mereu aceeași: Ce ne facem?

P.S3: Cam atât! 

P.S4: Mulţumesc…

P.S5: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…

Prea multe limbi, prea putini oameni capabili sa le stie…

N-am sa fiu absurd si sa ma intreb de ce trebuie sa invatam noi, ca romani, limba engleza ori pe cea franceza, daca foarte multi francezi ori englezi nu-si stiu limba. N-am sa fiu Gica Contra si sa ma impotrivesc unui curs – cat de cat normal – al lucrurilor. Si, nici macar nu o sa fiu rau cand vine vorba despre rezultatul invatarii limbii engleze in scoala ori in facultate: romgleza.

Presat oarecum de sistem, marturisesc ca nu prea am ce face si ca incerc si acum, asa cum am facut-o mereu, sa stau acolo, la limita de supravietuire. Si nu, pofta nu vine niciodata mancand sau, ca sa nu cad in patima generalizarii, pofta asta de ciulama de limbi nu vine chiar daca esti agasat si ispitit din toate partile.

Aceasta pseudo-stare de glissando lingvistic este caracteristica creierelor netede, ce degaja efluvii de prostie. Oricat de multa engleza, franceza ori chineza ai sti si oricat de bine te-ai exprima atat in vorbit, cat si-n scris, daca nu stii limba romana… esti doar un sobolan care a speculat o situatie ivita atunci cand Universul n-a fost atent.

Astfel, ajung si la ceea ce nu pot sa inteleg: De ce nu se mai pune accentul pe Limba Romana? Nu cred ca se poate sa stii o alta limba, daca nu stii limba ta, cea cu ajutorul careia ajungi(in cazul fericit!) sa o decodifici pe cea straineza. Sa-i intelegi finele acorduri, sa te feresti de capcanele ei, in fine, sa o folosesti corect. Nu? Dar nu, la noi nu se pune problema asa. Noi avem o parere foarte buna despre noi: Noi suntem descurcareti. Noi crestem asemeni lui Fat-Frumos si, astfel, ne putem adapta la orice, ba chiar putem sa ajungem sa gandim in acea limba, dezicandu-ne de propriile simtiri, de limba noastra ori de isorie. Nimic mai fals! Blestem ori nu, cert e ca limba, tara si numele o sa ne urmareasca toata viata.

Eu nu stiu limba romana!!!(mi s-ar parea o lipsa de bun simt si o problema grava de intelegere a concretului sa afirm contrariul!) Am probleme in exprimarea cu sunete, ca sa nu mai zic ca-s praf in cea care implica literele. Da, inca sunt la etapa insailarilor puerile. DEX-ul imi suna cunoscut, dar nu l-am vazut niciodata. Rostul invatarii unei alte limbi nu-l vad/inteleg(cel putin acum!), iar toate argumentele pro pica. Cateodata ma intreb de ce scriu pe blog, caci scriu prost, pachetelul de cuvinte e redus la minimum, iar acest exercitiu se dovedeste de multe ori ineficient si anemic. Eh, dar toata lumea simte nevoia unei evadari din platitudinea realitatii, nu?

P.S1: Pai da, dar romanul tot roman e, chiar daca vorbeste cursiv engleza, franceza…

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste…

Imi aduc aminte si acum ziua in care am luat primul 4. Acum, student fiind, 4 inseamna examen picat. Si totusi, 4 inseamna si ca ai mai scris ceva, asta daca profu-ul se crede miezul Pamantului. Un 4 poate reflecta 2 lucruri: 1. ai invatat, dar  nu suficient. 2. N-ai invatat deloc, stai jos, ai 4!

Insa, pe vremea scolii primare, caci atunci s-a intamplat, un 4 era ceva anormal. Eu eram premiant(I), intr-o clasa cu elevi buni spre foarte buni. Invatatoarea era ok, dar uneori avea excese dobandite in acelasi timp cu functia. Sau ceva. Excesele erau mici sau asa vad lucrurile acum: “Cititi pana maine cartea x” ,  ”Pe vara aveti nu stiu cate sute de probleme la mate”, “In vacanta de vara aveti de rezolvat juma din culegerea cu probleme” etc. A, si da, era mare barfitoare. Ii placeau povestea, cafeaua si, evident, invitatiile la acestea.

Bun. Cum mi-am luat primul 4? Simplu. Era vineri. Aveam Romana – parca asa ii zicea – iar invatatoarea ne-a dat sa invatam, pe weekend, poezia “Acceleratul” de George Toparceanu. Vineri a trecut pentru ca, nu-i asa, nu poti sa te apuci vineri de invatat pentru luni. Ai fi tocilar. Plus ca te si surmenezi! Sambata sau chiar duminica… asa mai merge!

Si, ce sa vezi? Sambata, obligat-fortat, a trebuit sa dau o fuga pan’ la tara. Gratare, amintiri si francezi. Niste francezi erau in vizita pe la un unchi, ne-am gandit sa ne punem la un gratar de oaie si sa depanam amintiri, lasandu-i pe frantuzi sa se minuneze de mosia bunicului.

Toate bune si frumoase pana cand ajungem seara acasa. Pai, sa te apuci seara de invatat? “Hmmm, baiat bun Toparceanu asta, dar parca a scris poezii cam lungi, iar mie imi e atat de somn… lasa ca si maine e o zi!”

A venit duminica… ah, ce ar merge un fotbal! Si a mers! A mers chiar bine. Vreo 4 ore! Apoi dus, apoi mancare, apoi televizor. “Hmmm, asa repede s-a inserat? Eh, lasa ca nu ma asculta pe mine! Cum incepea? <<Fulger negru, trasnet lung/Dus pe aripi de furtuna…>> Ah, e urata rau. Auzi, furtuna?!! Acceleratul? Hmmm, da-l dracu! Imi e somn!”

Si da, a doua zi m-a ascultat. Si da, 4. Eu si inca vreo 20. Chestia funny e ca acum chiar imi place poezia

P.S1: Tu cand ti-ai luat primul 4?

P.S2: Cam atat! 

P.S3 : Multumesc…

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste…

Legea educatiei este constitutionala. Sau, na, asa a decis CCR. Aceeasi CCR pe care insusi intaiul roman al tarii  a blamat-o de cate ori a putut. Acum nu, acum nu mai e blamabila. Acum a dat cu constitutionalul exact unde s-a vrut, nu? Bun asa! Cand imi place e de bine, cand nu…

Nu ma pricep eu prea bine la legile astea, dar mergand pe prezumtia de nevinovatie, incerc in acest post sa sesizez niste chichite.

Sa presupunem ca legea are ca scop modernizarea invatamantului romanesc, progresul acestuia si, de ce nu, ridicarea standardelor, ce oricum trebuiau ridicate pentru ca, na, suntem tara membra U.E. Sa presupunem ca Funeriu e un zeu in materie de reforma educationala si, mai ales, sa presupunem ca intentiile sale sunt de bun simt, ci nu doar rezultatul unui troc politic cu UDMR, asa cum se aude prin targ.

Sa o luam pe puncte sau, na, pe liniute :

-Se zice ca se incearca depolitizarea institutiilor de invatamant.

Nu se va reusi. De ce? Un partid sau o coalitie aflata la guvernare va putea impune directorul, rectorul si/sau restul conducerii. Asa a facut si PSD-ul, asa a facut si PNL-ul, asa fac si astia de acum, asa o sa se faca mereu. Si nu, carnetul de membru de partid nu e un impediment! Isi da omul demisia din partid si s-a rezolvat cazul! E apolitic, deci numai bun de pus ca rector.

-Scolile in care invata putini elevi trebuie comasate.

Daca ne gandim stric la banii cu care se intretine o scoala in care invata 10-20 de elevi, atunci da, atunci acea scoala ar trebui desfiintata, iar elevii si profesorii mutati la o alta scoala, de preferinta una apropiata de prima. E, pana la urma, gandire progresista. Insa, progresul se poate face numai cu si pentru oameni. De aici se nasc si intrebarile:

1. Cine le asigura profilor locurile de munca la noua scoala? In mod normal, ar trebui sa li se asigure. Sau e mai bine sa-i bagam in somaj?

2. Cine le plateste abonamentul la autobuz(in cele mai bune cazuri!)elevilor care, din motive de “lege a educatiei”, sunt nevoiti sa parcurga 10 km sau poate chiar mai mult pentru a merge la noua scoala? Sau ii lasam sa mearga pe jos, sa faca pneumonie? Oare nu-i fortam sa se lase de scoala? Pentru ca da, cele mai multe scoli care vor disparea sunt din mediul rural – stii tu cum e la tara, nu? Te trezesti, dai de mancare la animale, mergi la scoala, vii acasa pentru a avea iarasi grija de gospodarie.

- Religia nu mai e obligatorie- la cerere!

Asta mi se pare cea mai buna masura. Sincer! N-am inteles niciodata de ce religia este ora obligatorie. Toti suntem romani, nu? Dar parca nu avem toti aceeasi religie. De ce ar trebui sa mi se impuna mie sa studiez ortodoxismul, cand eu apartin altui cult religios? Era, este si va fi o incalcare grava a drepturilor omului!!!!!

- Minoritatile invata in limba lor

Asta chiar ca nu-mi place! A, si da, de ochii lumii au lasat studierea Limbii Romane in… limba romana. Aham!

ASTA E CEA MAI MARE INEPTIE FATATA VREODATA DE CREIERASELE GUVERNANTILOR. Din cate stiu eu! Sau nu! Poate ca-i la mare lupta cu ideea potrivit careia “presa e o vulnerabilitate pentru siguranta nationala”.

Stii cum suna asta? Ei, minoritatile, au libertate totala. E ca si cum ar fi in tara lor(tara de origine). Si, in plus, au acum posibilitatea sa treaca la rubrica “facultativ” limba statului in care traiesc, limba romana. Sigur ca nu asta prevede legea educatiei, dar, la dracu, avem creierase, nu? Exact asta o sa se intample! Ora de romana o sa fie cum era la mine ora de istorie. Adica de orice altceva, dar de istorie nu. Poate de fotbal.

Nu pare un pic deplasat? Hai sa invatam Istoria Romanilor in limba chineza(zic chineza pentru a nu zice altceva, lucru la care s-ar putea ataca cineva). Soto! Ba, ma lasi?!!!

Cum suna Constitutia Romaniei? Care-i limba oficiala? Eh, lasa ma, limba oficiala e limba oficiala si ce facem noi in regiunea noastra e altceva…

- Amenzi pentru chiul

E si nu prea o prostie. Bun, inteleg principiul. Scoala-i gratuita sau, na, aproape gratuita(cine stie, cunoaste!) si iegzista cretini care nu dau 2 bani pe asta. Nu ma refer la chiulul rar(nu esti elev/student daca nu chiulesti, nu?), ci la ala pe sistemul “merg la scoala sau in bar”?

Sunt 2 idei pe care le sesizez:

1. Statul vrea sa mai suga niste bani de la cetateni. Si na, e normal! Pana la urma, banii aia se intorc tot la cetateni, nu?

2. Pentru ca un parinte sa poata da bani pentru absentele odraslelor trebuie mai intai sa aiba, nu? Daca nu are=> exmatriculare=>oameni nepregatiti profesional – nu ca dupa un liceu esti prea pregatit, dar na – si, totodata, nepregatiti pentru viata=>multi, foarte multi infractori. N-am statistici, dar se gasesc daca trebuie…

Daca are bani, la fel, observ 2 idei :

a) E cretin – asta daca da bani la greu pentru chiulul tampitului/tampitei. Parintii care nu-s cretini si, pe cale de consecinta, nu platesc la nesfarsit pentru greselile “aluia mic”, observa inca de la inceput “dorinta de studiu” a micutului/micutei. Si nu, nu cred ca-s prea multi astfel de parinti. E si greu sa iti analizezi obiectiv copilul.

b) Aia care au bani nu-si prea dau odorasele la scolile publice!!! Deci, pa-pa banii!

In loc de incheiere: Da, da, da! Hai sa educam generatia de maine! Hai sa-i facem oameni de bine, cu studii! Da, ca doar ei o sa ne plateasca pensia! Si da, acum se poate! Avem o noua lege a educatiei!

P.S1: Atat!

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste…

…ma enerva teribil!

Se facea careul ala-probabil ca se mai face si acum-se adunau fel de fel de guristi(oameni care dau din gura, nu te gandi la altceva!) care simteau nevoia sa arate norodului format din elevi, profesori si parinti cat de capabili au fost, sunt si o sa fie ei.

Directorii incercau sa uimeasca publicul adus acolo mai mult obligat(zic io!) prin enumerarea unor facilitati ale scolii, facilitati care nu erau intotdeauna pe bune, ci doar asa pentru deschiderea anului scolar. Apoi venea cate un organ al legii(asa era la mine)  care ne zicea vrute si nevrute, exact pe sistemul “e bine cand e bine si e rau cand e rau”. Mai urmau si altii, dar cred ca i-am uitat, asa cum fac mai mereu cu lucrurile esentiale. Sau, probabil, ma uitam dupa vreo gagicuta. Sau eram prea obosit sa-i mai ascult pe toti cum lauda, ceea ce eu numeam la vremea respectiva, “un cacat”. Si, asa cum viata ne-a invatat, un cacat e un cacat…Nu?

Probabil ca stiam ca tot de proful de mate dau, ca profa de romana nu si-a schimbat toanele si ca tot aceiasi colegi o sa-mi plictiseasca neuronul cu unicitatea si gratia lor.

Sigur, ne vorbeau despre importanta orelor de curs si despre dorinta lor acerba de a diminua absenteismul nostru. De al lor nu zicea nimeni nimic. De eventualele programe pe care ar fi putut sa le dezvolte la nivel de scoala prin care sa iti diversifici activitatea invatatoriceasca nu zicea nimeni nimic. Nici de violenta din scoala. Nici de importanta sportului pentru elevul care era…sanchi…in plina dezvoltare. A, ba da! Zicea, uneori, proful de sport. Ca cica e bine sa facem sport. Dupa care ori ii ceda ora profului de mate, ori ne lasa sa jucam fotbal. Atunci imi placea, acum il consider cretin, la fel cum ma consider si pe mine. A, si da! Gagicele erau mereu la ciclu. Sau, deh, erau mereu invoite.

A, nu, nu, nu! Nu ma intelege gresit! Eram, pe atunci, un cretin caruia ii placeau inceputurile de an scolar, absenteismul profilor, lipsa lor de preocupare. Acum, parca, vad cu alti ochi. Analizand la rece si cu gandul ca nu mai pot schimba trecutul…parca-mi lasa un gust amar. Si, din pacate, cred ca si generatiile astea de acum gandesc ca mine, cel de atunci. Cand noi ar trebui sa ii tragem pe profi de maneca in dorinta de a invata ceva…

Un inceput de scoala nu poate sa aiba loc fara traditionalele flori…pentru doamna(sau domnul) invatatoare, pentru diriga, etc. N-am inteles niciodata de ce. Mama o facea, probabil, din bun simt si obisnuinta.

Insa, cea mai dureroasa treaba era cumparatul de carti si caiete. Unii dintre profesori aveau mofturi, de parca defrisam padurea mamelor lor pentru a produce caiete. “Ca vreau caet de teme, ca vreau de ezercitii, ca vreau…” Daca ai bani cumperi, daca nu…Chiar, ce dracu fac aia care n-au bani? Pana la urma…cui ii pasa? Profu’ cere si, cica, trebuie sa executi.

Baaaaaaaaaaaaaaai! Cat am scris! Acum stiu ce sa raspund la intrebarea: “Cu ce ai ramas din toti anii astia de scoala?”

Raspuns: Cu amintiri de la deschiderile anului scolar

P.S1 : Acum e criza si, nu stiu, intreb si eu : Din cauza de criza n-am vazut-o pe “Alinuta” pe tv? Alinuta e fata cu parinti cu venituri medii care apare pe tv atunci cand sta sa inceapa anul scolar. Ea isi cumpara de toate! Uniforma, ghiozdan, caiete, penar, etc.

Sau…se poate? Sa o fi ratat pe Alinuta?

P.S2 : Cine crede ca-s vreun certator al strasnicului sistem de invatamant si ca-s nerecunoscator profilor se inseala. Am incercat, in limita posibilitatilor mele intelectuale si de bun simt, sa iau numai ce-i bun atat de la profi cat si de la colegi. Eu zic ca am reusit! Sigur, am avut parte si de acre mufe profesoresti care lucrau, parca, mana in mana cu sfidatoarele comportamente ale unor colegi de scoala(nu neaparat de clasa), dar(cum ar zice un amic de-al meu-la dracu!) si asta inseamna scoala. Per total am iesit, zic eu, F.B. Din pacate altii…

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste