Latest Posts »
Latest Comments »
Popular Posts »

Suspendare uselistă pentru Băse

Written by Achilianul on November 22, 2011 – 5:50 pm

Socoteala din târg nu se potrivește niciodată cu cea de acasă, mai ales că matematica simplă nu lasă loc de echivoc, fie că viața o cere, că oamenii sunt nemulțumiți și frustrați, ori că „așa nu se mai poate”. Așa și cu ideea, că acum e la nivel de idee, aceasta cu suspendarea președintelui în funcție, cunoscut ca și Băse. Idee născută, desigur, în cuptoarele mult prea răcite ale opoziției, lipsite de căldura nemulțumirii populare.

În România sunt puține lucruri care îi mai înverșunează pe oameni, iar băgatul șmecheresc și mizer în buzunarele lor al mâinilor avide până și după ultima lăscaie reprezintă ofensa maximă. Încălcarea drepturilor sau jignirile aduse diferitelor clase sociale reprezintă un mare zero în comparație cu furturile din buzunarele și-așa găurite.

Da, dar tăierea salariilor, impozitarea pensiilor și TVA-ul mărit sunt „măsuri” luate demult – un an și ceva înseamnă mult – iar românul uită repede. Sigur, trăiește greu acum, dar alternativa ar fi să nu mai trăiască deloc, să nu mai primească nici bruma aceea de gologani pe care acum însăși viața sa se bizuie. Sigur că unora încă le mai bâțâie capul la auzul unor nume ca Băsescu, Boc sau Udrea, dar numărul nu mai e atât de mare. Lucru acesta se vede și în sondaje, dacă mai are cineva nervi să le dea crezare!

Opoziția știe că a pierdut momentul oportun în care se putea iniția suspendarea lui Băsescu. E de notorietate faptul că acum nu au vreo șansă, una mică măcar, mică și amărâtă. O știe până și ultimul aplaudac galben-roșu. La dracu, o știe și femeia de serviciu din sediul USL de la Crăcănații din Deal, că matematică simplă au făcut toți, iar majoritatea tot majoritate rămâne, fie că este vorba despre amenințări cu DNA-ul sau nu. Numai că opoziția a înțeles un lucru banal și de bun-simț: Nu poți să stai cu mâinile în sân și să te bazezi pe ura maselor. Masele uită, iar dacă uită, atunci nu mai au ce ierta. Sau, dacă nu uită – caracteristică din ce în ce mai rară a semenilor noștri – acea ură, pentru că este o ură în cel mai propriu sens al termenului, se atenuează. Multe ar fi motivele, dar ele sunt descrise perfect de „merge și așa!” sau „cât timp avem speranță, poate va fi mai bine”. Că nu va fi, sunt semne, dar românul nu vede mai departe de ziua de mâine…

Bun, păi și atunci de ce se vorbește despre suspendare? Simplu – ca să existe subiecte, ca să vadă „poporul” că unii încearcă, se chinuie, au idei, au soluții… da, este vorba despre acea expresie – „Mircea, fă-te că lucrezi!”.

Însă, dacă se va ajunge la votul din Parlament – personal nu cred în această ipoteză – atunci opoziția își va lua un șpiț în testicule, iar piciorul care va executa lovitura va fi încălțat în cisme de cauciuc! Parcă și văd fețele triste ale celor din opoziție, când vor spune că ei au încercat, că s-au zbătut, dar că… Ar mai fi o ipoteză, în care, de ce să mint, nu cred: Se scoate de la naftalină măsura suspendării, ca să i se arate Puterii că opoziția nu este… superfluă.

P.S1: Vedem!

P.S2 Decât atât! Grin

P.S3: Mulţumesc…

P.S4: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…


Tags: , , , , , , , , , , , ,
Posted in Despre Orice Si Despre Nimic | 1 Comment »

80170

Written by achilianu on September 22, 2010 – 1:08 pm

Intrebare: Astia-s cretini?

Care astia?

Raspuns: Toti astia!

Dupa treaba aia care s-a intamplat la “votarea legii pensurilor”, ca nu pot sa-i zic pe fata frauda, am lansat ideea guvernarii 80170, dupa modelul Beverly Hills 90210. Avem pitipoance, avem idile intre oamenii puterii cu cei ai opozitiei(de cele mai multe ori acestea sunt strict de biznis), avem oameni foarte bogati care, in mintea lor, cred ca pot sa faca orice, in principiu avem!

Si, exact ca-n Beverly Hills 90210, si-n Guvernarea 80170 avem situatii idioate, cretini care-si motiveaza actiunile cu seninatate, dar fara logica. “De ce te-ai culcat cu ala? Pai…eram beata, el a fost dragut…dintr-una intr-alta am…m-am trezit goala in pat cu el” Smile si, in oglinda, avem guvernarea 80170: “Pai, daca a iesit Ponta din sala…pai…s-a votat cum s-a putut…”.

Nu zic ca a fost frauda, nu zic ca nu. Dar, de dragul discutiei, sa presupunem ca a fost, pentru ca daca n-a fost si puterea este acuzata de nasoale…inseamna ca opozitia e rea, mogulii-s de vina, Iliescu…stii toata insiruirea aia, nu?-situatie cu care puterea zice ca se confrunta zilnic. Si atunci…sa discutam ce? Ca Patriciu, ca pixelul albastru?

Sa explicam si pentru rasturnei:

1. Daca Ponta si ai lui au cerut bani

a) Pentru a iesi din sala

a1) Inseamna ca a primit, pentru ca Ponta, PSD si cine mai era acolo au iesit din sala.

Intrebari:

De unde erau banii?(nu zic, nu insinuez, dar sa fie bani publici-se pare ca da pentru ca cica se alocau primariilor sau colegiilor unde s-au ales respectivii iesitori din sala)

Fara aia iesiti din sala…raman, ce e drept dupa imaginile alea, vreo 80 de oameni…de unde 170? Ar ramane numaratoarea aia cu 1=2 si ceva, nu? Ce se intampla cu asta?

Daca opozitia a primit banii, lucru care nu scuza, ba mai mult acuza si puterea, atunci opozitia este blamabila grav. Asta intr-un stat normal. La fel si puterea.

a2) Daca n-au primit banii, asa cum sustine puterea…Atunci, de ce dracu’ au mai iesit aia? Plictiseala, premeditare? Cum sa iesi din sala pe degeaba? Oricum, ramane numararea aia cu 1=2 si ceva!

b) Pentru a ramane in sala(ca sa fie cvorum sau ceva)

b1) Opozitia a luat banii si n-a ramas in sala

In cazul asta, opozitia i-a dat o mu!e grava puterii. Oricum, atat opozitia, dar mai ales puterea(pe principiul nu e prost cine cere…) sunt blamabile. Eventual penal…? Oricum, ramane numaratul 80170!

b2) Opozitia n-a luat banii si a iesit si din sala(nu s-au inteles la bani)

La varianta asta…parca n-as baga mana in foc pentru toti din opozitie…inteleg cum e aia cu “sa-i aparam pe pensionari”, dar niste multe miliarde sunt niste multe miliarde. Sigur, “noi suntem corecti, noi va intelegem problemele, numai aia de la putere is rai”, dar banul e ban, frate(soro)!

Ponta&co n-au cerut bani

c) Cum n-a fost vorba de bani…ramane premeditarea si actiunea opozitiei de a iesi din sala si, mai grav, ramane numaratoarea 80170. Singura idee ar fi ca puterea incearca sa se scuze intr-un stil penibil

Deci…Penibil!

P.S1: 1…2…80…170…5.275.000?

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste


Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Posted in Despre Orice Si Despre Nimic | 4 Comments »

Puterea, opozitia, guvernul din umbra, pensii si salarii, alte prosteli…

Written by achilianu on September 20, 2010 – 10:56 am

Nu stiu cum sunt altii, dar mie imi place sa rezum. Sigur, cand e vorba scris pe blog ma intind de nici mie nu-mi vine sa cred, insa, in zilele bune, rezum aproape orice.

Spre exemplu:

Puterea-Niste unii care stau acolo pentru ca vor sa stea acolo si incearca orice pentru a sta cat mai mult acolo

Opozitia-E invidioasa grav…pe putere…pentru ca puterea sta acolo si nu ea, opozitia.

Guvernul din umbra-E o prostie mai mare decat cea mai mare prostie care iti vine in minte. Si da, e numai pentru imagine.

Pensii si salarii-Sistemul e simplu: “avem-dam, nu avem-nu dam(in sensul ca taiem si dam mai putin)”

Emisiunile de pe posturile de stiri-Sunt la mare bataie cu ideea de guvern din umbra. La prostie. Publicul este needucat si usor impresionabil. Sau prostibil

Acum…pe larg! Smile

Scopul unui om politic, partid politic, alianta politica etc este acela de a se afla la putere. E firesc, e democratic, e unicul scop care nutreste notiunea de politica.

Acumaaa, as fi un idiot daca as crede ca cei care se afla la putere ar putea, fie si in cel  mai erotic vis, sa-si dea demisia. Ar fi ceva care ar trebui sa implice demnitate, seriozitate si, poate cel mai mult, capacitatea de a-si analiza obiectiv activitatea. Si, chiar daca s-ar indeplini toate acestea, tot ar fi un mic impediment: Demisionand, accepti fie tacit, fie nu, ca ai fost cam incompetent…Ori, cum la noi totul se rezuma la imagine, la “cum ne vede electoratul”, imi e greu sa cred…

Opozitia

Opozitia nu difera cu nimic de putere, exceptand, desigur, statutul ei de opozanta. Esti opozanta, deci nu esti la putere. Deci-ca sa vorbim si pe limba rasturneilor-opozitia e invidioasa pe putere. Pentru ca, nu-i asa, scopul primordial este acela de a fi la putere. Dhaaaaa…

Singurele puteri ale opozitiei sunt cele constitutionale. Atat. De ce? Pentru ca opozitia isi doreste sa ajunga la putere si pentru asta actioneaza doar legal. Pe sistemul: “mama, baetii e rai si ma bate, da’ io nu le dau cu piatra in cap” sau “electorat, aia sunt rai, incalca Constitutia(voita), noi n-am face asa ceva…”

Guvernul din umbra

E inutil! E numai pentru imagine! E, mai mult, un subiect de presa. Sau e doar o alta forma a lui “Mircea, fa-te ca lucrezi!”

Of, da, da, da! “Noi am face ceva, altceva, ceva bine, dar nu putem sa-i dam jos p-astia, dar uitati ce guvern am propune noi, dar…”

Utilitate? Efect? => 0

La dracu, asa si batraneii de la mine de la bloc fac zilnic cate un guvern din umbra. Ba chiar il propun pe Robin Hood in rolul primului ministru. Sau o copie destul de fidela a sa.

Rezultat? Efect? Utilitate?=> 0

Pensii si salarii

Atunci cand investitorii de ocolesc, cand privatul deja existent este sufocat de taxe si impozite, cand nu produci nimic sau aproape nimic, atunci te zbati ca pestele pe uscat si fac orice pentru a exista…asa face si statul…d-aia se taie pensiile si salariile…D-aia s-au taiat, d-aia o sa se mai taie…Si, la fel ca pestele, statul…spera…ca poate…

Emisiunile de televiziune

Sunt cel mai bun lucru pe care l-am castigat la revolutie. In fine, presa in general. Sunt singura legatura cat de cat realista intre politicieni si noi. Singura. Cea mai imprevizibila, cea mai subtire, dar si cea mai avantajoasa. Asta din punctul nostru de vedere. De ce? Pai, e simplu! Daca nu-i filmeaza nimeni, daca nu-i intreaba nimeni, daca nu-i demasca nimeni…cine dracu’ ar mai cunoaste toate dedesupturile? Cum ai putea tu, bautor de bere si prestator de servicii sa stii ce fac aia cu banii tai?

Insa, si presa, ca toate lucrurile vazute si nevazute, are “-”-urile ei. De unele isi da seama si asta se vede, deoarece se perfectioneaza. De altele nu-i pasa…pentru ca traim vremurile pe care le traim. Iar de altele nu-si da seama.

Cel mai important minus al presei, zic eu, este nepasarea ei cand vine vorba de publicul caruia i se adreseaza. Nu toti sunt la fel de trecuti prin viata-asta ca sa nu zic ca multi sunt prosti-si astfel nu toti pot sa perceapa toate chichitele. Presa le da drumul si, din nepasare, nu se prea mai ocupa si cu explicarea explicita Razz

Cam atat!

P.S1 : Multumesc…

P.S2 : Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste


Tags: , , , , , , , , , , , , , , , ,
Posted in Despre Orice Si Despre Nimic | 2 Comments »

Referendumul din Moldova

Written by achilianu on September 6, 2010 – 5:52 am

A esuat. A fost boicotat. N-a fost inteles.

Oricare din aceste situatii sunt probabile, mai mult, cred ca toate s-au unit intr-un melanj social-politic ce a dus la deznodamantul pe care, ma gandesc, il stim cu totii : Moldovenii nu o sa-si aleaga presedintele prin vot direct.

Parca n-as vrea sa intru intr-o politica pe care nu o cunosc atat de bine, si aici vorbesc despre politica fratilor nostri moldoveni, dar nu pot sa nu observ niste nuante.

Ideea centrala a referendumului era alegerea presedintelui prin vot direct sau, in caz contrar, ramanerea la vechiul sistem, acela conform caruia presedintele Moldovei era ales de Parlament.

Sigur, inflacaratii si, totodata, rasturneii se pot stresa la creieras afirmand ca e mult mai nasol “sa decida altii” pentru tine si ca era mult mai bine sa iti exerciti tu dreptul tau, ala de a alege prin vot. La nivel de idee e corect, e normal si, mai mult ca sigur, e si in dorinta omului. De cand lumea si pamantul, omul si-a dorit sa-si aleaga conducatorii. Sigur, intotdeauna exista posibilitatea sa-i alegi p-aia care iti dau multa mu!e si care te fura, dar na, conducatorul care nu face asa ceva nu cred ca s-a nascut inca…

Insa, gandindu-ma eu cu capul meu, am realizat ca nu prea conteaza cum iti alegi Presedintele. Acum, fara sa vreau, dar din motive ale concretului, fac o comparatie cu Romania. Cu mentiunea ca Moldova merita sa treaca la un astfel de sistem, un sistem prin care putea sa-si aleaga direct, prin vot, Presedintele. Dar, hai sa venim un pic pe la noi prin tarisoara. Dupa 20 de ani de “democratie” , dupa 20 de ani de la Revolutia pentru care multi si-au pierdut viata, in fine, dupa 20 de ani, romanii au avut de ales intre Basescu si Geoana, oameni care au peste 50 de ani si, deci, care au lucrat cumva in sistemul comunist, ei avand atunci maxim 30 de ani. Deci, pacat! A mai fost si Antonescu care si el era destul de mare in acea perioada.

Intrebarea ar fi : Daca si la noi s-ar fi ales Presedintele de catre Parlament si nu de catre Popor, asa cum s-a intamplat, credeti ca ar fi fost ceva diferit?

Raspunsul meu : Nu. Am sa zic si de ce! Basesc, Geoana si Antonescu sunt exponentii principalelor partide politice de pe la noi. In Parlament ei ar fi avut o sustinere politica garantata de aceleasi partide politice ai caror exponenti sunt. Si, in plus, pentru istoria ne-a invatat, s-ar mai fi gasit niste foarte multi “tradatori” care sa sara dintr-o barca intr-alta. Majoritate(sau cat trebuia sa fie ales Presedintele) si gata!

Nu stiu cat de corecta este gandirea mea, dar daca ea este corect si, daca nu credeam asta, nu mai scriam, atunci ea se poate aplica identic in situatia Moldovei. Sau nu?

P.S1 : Am mers pe ideea ca un partid politic este cel care da putere unui om, notorietate si, astfel, ii da si sanse sa se aleaga. Intotdeauna cel care are un partid mare, cu o reprezentatibilitate mare atat in Parlament, cat si in tara, are mai multe sanse sa-si impuna-desi termenul e cat de cat dur-oamenii. Antonescu a patit-o pentru ca nu are un partid mare care nici in varianta alegerii Presedintelui de catre Parlament nu ii asigura locul de la Cotroceni. Aceeasi situatie a fost la Geoana, doar ca in folosul acestuia. Si da, eu cred ca la noi, la romani, nu exista un alt deznodamant, prin urmare, tot Basescu se alegea!

P.S2 : Sigur ca este necesar sa treci prin toate situatiile pentru a putea sa alegi calea cea mai buna si, pe cale de consecinta, Moldova trebuia sa “vada” cum e asta cu alegerea prin vot a Presedintelui, dar na, nu a fost sa fie…

P.S3 : Nu sunt responsabil de eventualele judecati sau prejudecati ce pot sa apara…

P.S4 : Multumesc…

P.S5 : Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S6 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste


Tags: , , , , , , , , , , , , , , ,
Posted in Despre Orice Si Despre Nimic | No Comments »

Cazul Senatorului Catalin Voicu

Written by achilianu on March 24, 2010 – 2:58 am

Am zis sa-mi dau si eu cu parerea caci, nu-i asa, daca nu comentezi nu ai nicio parere, daca n-ai nici o parere nu existi. Sau ceva de genu’ asta.

La prima vedere as putea sa spun ca nu prea am nimic de comentat. Ceea ce se intampla nu-i nici pe departe “un caz”. Cel mult, un spectacol media. Caci, asta se intampla, nimic mai mult. Pentru a denigra pe niste unii(PSD in cazul asta), niste altii lanseaza acuzatii. Sustinute doar de niste convorbiri telefonice interceptate de “servicii”. Nu, nu, nu, nu-i iau apararea lui Voicu, o sa vedeti ca nu! Dar, nici nu pot sa ma inflamez acum bazandu-ma pe niste interceptari telefonice care, nu prea sunt legale. Si chiar daca ar fi legale, ce om normal ar putea crede ca ceea ce se intampla poate sa ajunga mai departe de ceea ce este acum-un show?

Recunosc! Azi am fost uimit. Nu credeam ca acest caz va mai furniza ceva interesant, cel putin, pentru mine. Adica da, sunt mai multe tabere si una dintre ele a decis sa o penibilizeze pe o alta. Nimic mai mult. Condamnare? Putin spre deloc probabil. Si uite ce se intampla : Voicu a fost internat in spital. Da, la urgente! Da, i-a crescut tensiunea. Adica da, e nasol. Imi pare rau…adica nu, nu-mi pare rau. Din partea mea tot bine din lume, dar parca prea subit. Adica, tocmai acum? Uite, sper sa nu fie o caterinca, asa sa mai castige timp si, in acelasi timp, sper sa nu fie ceva grav caci, nu doresc raul nimanui.

Nu fac nicio legatura si nu sunt responsabil de cei care vor face vreo legatura, dar ma gandeam la Generalul Stanculescu si la Omar Hayssam. Repet, fara nicio legatura, vedem cu toti ca nu-i aceeasi situatie si, pentru ca Domnul Voicu este un ales al neamului, nici nu-mi doresc asa ceva. Il mai stiti voi pe Stanculescu? Da, ala care s-a dat bolnav ca sa iasa din puscarie…poate a fost, dar chiar asa? La pacanele sa fie prins? Aaaaa, da, Hayssam…parca si el era bolnavior si acum e…cica foarte cautat cum ca cica a fugit din tara. Io nu zic nimic, dar nu cred ca a fugit deloc, a plecat linistit si cu foarte multi bani.

Si acum, ca si cetatean al cestei tari, cetatean caruia i-au fost oferite atatea si atatea cazuri de bolnaviori care nu-s, ma intreb : Daca Voicu nu-i bolnav?

Dar, nu cred ca se poate asa ceva, poate-s doar eu rau si da, sunt. Nu pot sa cred ca medicii s-au inselat in vreun fel. Mai mult, cred ca ei o sa trimita pana la ora 14:00 un document conform caruia Voicu e bolnav. Deci pa vot pro/contra arestare.

P.S1 : Se vede treaba ca Voicu nu-i nici Nastase si nici Mitrea. “Cazurile” celor doi sunt foarte diferite de cel al lui Voicu, dar ei n-au ajuns in situatia asta. Probabil la ei s-a vazut mult mai repede nevinovatia. Ma refer la votul in parlament…

P.S2 : Ma intreb oare ce gandesc oamenii care l-au votat pe Voicu. Il cred vinovat, bazandu-se doar pe ceea ce se arata in presa sau ii atribuie prezumtia de nevinovatie?

P.S3 Multumesc…

P.S4 Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S5 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste


Tags: , , , , , , , , , , , , , ,
Posted in Despre Orice Si Despre Nimic | 6 Comments »

Mie mi-a placut!

Written by achilianu on October 27, 2009 – 6:36 pm

Filmuletul l-am vazut(prima data) aici

P.S1 : E bataie intre astia in filmulete, ati vazut? abia astept ce o sa mai urmeze…

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste


Tags: , , , , , , ,
Posted in Despre Orice Si Despre Nimic | No Comments »