Achilianu

Demult, tare demult, mi-am dat seama că nu știu, nu pot sau pur și simplu nu sunt constituit genetic pentru a cloci un la mulți ani decent. Zic decent, deoarece de unul bun sau foarte bun, unul care să dea pe spate sau să inunde sinapsele amețite de anvergura sărbătorii care este, nu sunt capabil.

Nu știu a ura, iar pe zi ce trece încep să cred că acest lucru ține de ceva cu care te naști, ceva de la natură, cum ar veni. Undeva în abisul sau paradisul – în funcție de credința fiecăruia, în care trăiesc, zeii râd, căci la împărțirea talentului la urat eu am lipsit. Căci da, îți trebuie talent.

Pentru că da, dacă ții morțiș să-i urezi cuiva, în principiu ar trebui să fie de bine. Nu? Că altfel o dai în blestem și poți fi acuzat de crime împotriva aproapelui și, deci, de răutate. Cum ar fi să primești un mesaj de genul: fie ca fisurile anale să-ți călăuzească viața dintre veceu și restul activităților, iar, ca chinuiala să fie maximă, du-te și mori înecat în propria-ți vomă?

Nu sună bine, nu? Atunci, fie că lași să iasă la suprafață răutatea, caracteristică nouă, oamenilor, sau nu, cert e că trebuie să urezi… de bine. E aproape un pleonasm, că de rău nu se poate, după cum am spus-o, cazi în blestem.

Dac-ar fi după mine, dar nu e, aproape niciodată nu e, atunci aș decreta să ne mărginim la banalul la mulți ani. Sau la fel de banalele sănătate și fericire. Până la urmă, ce ai putea să-i urezi cuiva în afară de a fi sănătos, fericit și să trăiască ani mulți? Ce și-ar mai putea dori acel cineva? De ce altă dovadă de bunătate și umanitate poate să fie capabil un om față de un altul, în afară de asta???

Dacă ai reușit într-un final să încropești un decent la mulți ani, ai o altă problemă. Cum mulțumești celor care te-au sorcovit cu mesaje cel puțin pompoase? Am zis sorcovit, că-s încă sub influența sărbătorilor, dar cred că se poate înțelege faptul că mesajele pot veni și cu alte ocazii. Bun, cum mulțumești când ăla/aia vine cu chițibușerii, când jonglează cu cuvinte, încât îți vine să verși o lacrimă de durere și una de fericire. De durere, pentru că tu nu ești capabil de așa minunăție de alint al emoțiilor destinatarului, și de fericire, pentru că tu ești destinatarul.

Și, totuși, cum mulțumești? Că e clar că nu poți să-ți freci în palme capul să produci ceva comparabil. Mersi de mesaj - ar fi ceva destul de ok, dacă mă întrebi pe mine, dar un asemenea răspuns strigă de la o poștă penibilul în care te scalzi. Să te faci că plouă și să nu răspunzi nu e o opțiune! Atunci? Păi, ori intră în funcțiune lamulțamitorul – un adevărat magician în ale uratului, care, pentru mulți, nu este niciodată acasă, ori răspunzi cu un mesaj pompos pe care l-ai primit anterior. Deci, ori te rogi să vină pe adresa ta ceva mișto, ori, dacă ai talent, te faci lamulțamitor… Ar mai fi o a treia… te doare-n…

P.S1 Decât atât! 

P.S2: Mulţumesc…

P.S3: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…

Am vazut pe multe bloguri tentative de creionare a istoriilor personale recente, alea din 2010. N-am sa fac asta, desi succesul personal este, pentru o fiinta, cel mai important.

Mie 2010 mi s-a parut  un an prost. Pentru Romania, de exemplu. Criza, bat-o vina, s-a adancit, asta contrar numarului masinilor de lux, contrar parcarilor pline de la hypermarket-uri. Debandada ce persista in toate institutiile statului, cheltuirea ineficienta si miserupista a banului public, sfidarea populatiei, tupeul jegos, saracia si celelalte drame ale celor cu votul care conteaza, reintregesc un tablou lugubru ce ar putea induce imaginea unei tari de mana a doua.

Un an in care cei care ar trebui sa respecte primii legea, au fost cei care, din pacate, au incalcat-o. Un an al protestelor mai mult sau mai putin spontane. Mai mult sau mai putin necesare. Mai mult sau mai putin nascute dintr-o manipulare ce venea din curtea  partidelor, a sindicatelor, a patronatelor.

Un an greu, ce nu vroia sa se mai termine. Un an de trista amintire, in care, din pacate, multi oameni au ajuns la limita de jos, aia pe care nimeni nu credea ca o sa o atinga.

Nici “capsunarii” nu ne-au mai ajutat. Au devenit si ei saraci, dar saraci acolo. Si, totusi, nu se intorc! Pana la urma, la ce s-ar intoarce? La familie? La prieteni? La locul pe care, chiar daca-s acolo, tot ca acasa il percep? Nu, deloc. Majoritatea a zis deja pas!

Nici presa nu sta prea bine. Auzi, cica-i vulnerabilitate! Stii, presa e aia care, de cele mai multe ori, face legatura intre ales si alegator. Aia care, daca nu e ocupata cu propria-i bunastare, mai dezvaluie cate ceva, mai stopeaza altceva; aia care nu-i lasa pe imbecili sa ne fure ca-n codru.

Schengen-ul nu mai vine! Eu am anticipat demult, dar na, nimic nu-i cert in viata. Mai marii Europei ne-au cam dat cu flit, comparandu-ne – cei drept fara sa ne-o spuna – cu niste cersetori urati, bolnavi si nefolositori.

Certurile au fost la ele acasa. Fie a scos vreun cretin arma in trafic, fie s-au impuscat altii in baruri, fie politicienii s-au certat in Parlament. In acelasi Parlament unde, acum cateva zile, un om, un roman a incercat sa se sinucida. Eu inca-i zic semnal de alarma, desi multi s-au grabit sa critice. Dar, din pacate, un semnal de alarma tragic, lipsit de speranta si, poate cel mai importanta, un semnal de alarma ce scoate in evidenta trasaturile meschine si miserupiste ale societatii in care traim.

Si au mai fost! Multe, foarte multe! Si cam toate rele!

Deci da, ma bucur enorm si nespus ca 2010 se duce… Duca-se! Asta, la fel cum am spus mai sus, impofida tuturor realizarilor personale ale fiecarui individ in parte. Pentru ca, nu-i asa, un individ este caracterizat si influentat de societatea in care traieste, de la care “imprumuta” trasaturi, obiceiuri si actiuni, care ii modifica, pana la urma, ADN-ul…

P.S1: Chiar daca postul acesta a fost un pic mai grav, nu pot sa-l inchei pana nu va urez tuturor asa: “La multi ani, sanatate si fericire alaturi de cei dragi si, daca se poate, sa ne revedem, reauzim, recitim in 2011, an ce ar cam trebui sa fie mai bun! Nu prea se mai poate asa!”

Deci da, maine sunt Floriile. Vai, ce mai beau, ca doar e ala si e si aia si…asa gandeste romanul, nu? Hai, pana maine sa va zic oleaca niste date legate de flori(fete/femei) si florari(baieti/barbati). Nu, nu-s din capul meu ci, de pe cotidianul.ro care, cica le are de la MAI, din statistici. Deci da, sigur bem! Fiecare cunoaste cel putin un individ cu nume de floare, asta e din pseudo-statistica mea. Cica-s aproape de 1,5 milioane. Bine, cred ca datele nu sunt chiar exacte pentru ca nu cred ca s-au luat in calcul si nou-nascutii din ultima luna care, dupa cum se stie, ori o sa fie Gheorghe, Maria sau Ion, ori o sa aiba nume de floare. Sau, stai, ca nu mai e asa, acum sunt la moda numele straineze, alea care iti fac limba sa para beata, alea din Strainezia. Oricum ar fi, cert e ca sunt muti romani cu nume de floare.

Din astia, doar 630.115 sunt femei. Din astea, cele mai multe poarta numele Viorica (150.180). Urmeaza apoi Florentina (125.132), Floarea (96.025), Florica (95.673) sau Florina (77.559), Amelia (72.777), Margareta (55.503), Violeta (56.303), Lăcrămioara (33.747), Delia (28.698), Narcisa (12.229), Crina (18.952), Iris (1.494), Dalia (2.732), Anemona (744), Micşunica (637), Crizantema (303) sau Panseluţa (444).

La masculi e alta treaba : Florin (326.529), Viorel (148.197), Florian (55.119), Florea (33.517), Florentin (24.339), Florinel (13.636), Narcis (12.758), Trandafir (2.546), Bujor (1.623), Ghiocel (1.192), Florica (425) sau Crin (192).

Acestea fiind zise, am sa ma conformez si eu si am sa le transmit un “La Multi Ani!”

A, dar stai, era sa uit de  alte nume de flori ca : 3,14zda tigancii, coaiele-popii, ochiul boului, iarba-nebunilor, barba-lupului, etc(daca vreti denumirile latine, uite pe wiki). Da’, ce, ele nu-s nume de flori? Daca exista cineva care poarta un astfel de nume…ce sa zic?…are parte de toata admiratia mea, mai mult, as putea sa afirm ca sunt fan-ul acelei/acelor persoane! Deci, la multi ani!

P.S1 :  Multumesc…

P.S2 Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

Am vrut sa fie un post un pic altfel. Sa vorbesc  despre simtirile noastre, despre trairile noastre, despre ce inseamna sa fii roman, despre noi, despre voi, despre tine, despre mine. Am vrut sa inglobez in acest post imnul Romaniei. Mi-am dat seama ca am sa ii bulversez oleaca pe dementii care nu stiu ce hit mai e si ala. Decat sa il incurce cu vreo manea cantata pe sistem si fara numar, mai bine, lasa tu imnul in pace! Am vrut sa fac un post clasic de “La multi ani!”, dar mi s-a parut prea obisnuit, prea clasic, prea fara de capacitatea de a transmite. Am vrut sa aduc aminte de “Marea Unire”, dar de ce? Oricum suntem dezbinati de ceea ce ne uneste. Am vrut sa-i cert pe cei care se rusineaza de patria lor, pe cei care iau in deradere numele, valorile, comorile si demnitatea Romaniei. Dar, de ce? Unii dintre ei au dreptate. Asa am ajuns : Acum nu rade numai strainul de noi, am ajuns sa radem si noi de noi. Ceea ce uita aceia care incearca, prin aceasta atitudine, sa se dezica de tot ce-i rau in romani si in Romania, este ca nu sunt capabili sa se dezica, nu au cum, ei traind in aceeasi mocirla amestecata cu miere, ca si noi.  Am vrut sa zic ceva de “Revolutie”, am avut o zvacnire de orgoliu-sunt tanar, la revolutie au murit tineri ca eu sa pot scrie acum pe blog despre tot si toate, trebuie sa ma bucur de ziua nationala si pentru cei care nu mai sunt-degeaba! Am deschis televizorul si avantul primit de la trecut, de altfel, datator de sperante, mi-a disparut. Daca nu era televizorul, era netul sau gasca de la bloc sau puhoiul de oameni de pe strazi, din baruri, din hypermarket, din familie, eram eu. Cineva trebuia sa strice momentul. De ce? Pentru ca toti suntem, mai mult sau mai putin, contaminati. Am vrut sa aduc aminte de poezia lui Eminescu al carei titlu l-am imprumutat pentru a da nume postului. Zambind amar mi-am dat seama ca nu ar avea niciun sens, gandurile bune ale marelui poet sunt de prisos, nu mai sunt de actualitate. Cine, oare, s-ar mai putea identifica cu mesajul transmis in poezie? Cine mai poate varsa vreo lacrima cinstita pentru tara, cine, oare, mai poate sa zica : “da!” , fara ezitare, unei chemari de urgenta in vederea apararii tarii, cine este roman bun si cine nu ?

Am vrut… Un verb cu o tenta visatoare, prea putina actiune, prea multa dorinta, prea multe vorbe, prea putine fapte. Nu mai prea avem ceea ce ne trebuie si, totusi, vrem…Dar, ce vrem? Vrem speranta? Vrem inca o sansa? Vrem binele cand nu stim inca sa depasim raul? E frumos si…e pacat…Sa depasim momentul sau sa ajungem la Judecata de Apoi, fie ea si pe pamant ori in Ceruri, la fel de nepregatiti, la fel de neputinciosi…si, singurul lucru pe care l-am putea spune in apararea noastra ar fi ca…Am vrut…

P.S1 : La multi ani Romaniei, romanilor si tuturor celor care iubesc aceasta tara…

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

La multi ani Mihai/ Gabriel, Mihaela/Gabriela si tuturor celor care poarta aceste nume sau derivatele lor…

Nicolae Constantin Paulescu? Cica a descoperit a descoperit hormonul antidiabetic elaborat de pancreas ??? a carui porecla este insulina…Multumim!

P.S1 : Fiecare vizitator al acestui loc de pierzanie(adica blogul, adica unde ai idei si le pierzi mereu p-alea bune si le tastezi p-alea proaste ) este rugat, daca-l cheama dupa Arhistrategi, sa zica frate/soro , ca vreau sa va zic la multi ani, nu va cer de baut…cel putin nu acum…!!!

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste