Achilianu

M-am săturat de toate zvonurile potrivit cărora protestatarii sunt plătiți să iasă în stradă. M-am săturat de toate conjurațiile atribuite mogulilor, opoziției sau cretineților de grădină, adevărate firi virginale și nepătate de dorința puterii și a banului. M-am săturat de șezătorile oteviste din platourile televiziunilor de știri, suprapopulate cu plângeri de milă, distorsionări sau alegeri fățișe ale unei tabere sau a alteia. M-am săturat de toți cântăreții de morgă, ce juisează atunci când slobozesc un viers de ducă la adresa actualului regim. M-am săturat de ridicătorii în slăvi ai opoziției, ale cărei acțiuni nu se bazează pe ce ar putea să facă  - că nu poate să facă nimic, e patetică și flască – ci pe ura, îndreptățită sau nu, direcționată cu precădere înspre Cotroceni și Victoria. M-am săturat să aud că ăia din piețe sunt fraieri, deși la ce răspuns au avut din partea celor împotriva cărora strigă(nici unul!!!), mai că aceea ar fi concluzia. M-am săturat de toată simbolistica luzerilor de carton, oglindiți în ziare sau la tv, pe facebook ori pe twitter, care atribuie rațiuni și sentimente superioare, apropiate  de puritatea celestă, unor proteste subțiri ca număr(că deh, matematica numără, nu Roberta!), poate chiar individuale. M-am săturat de toți cei care spun că nu protestează pentru că lor le merge bine, chiar dacă acest lucru se întâmplă într-o țară de rahat(potrivit propriilor declarații!). M-am săturat de toți privitorii din balcon, unii chiar aruncători olimpici de ghiveci, care o ard protestatar numai când propriul stomac începe să urle de foame, ori când asigurarea medicală nu acoperă nuștiuce, ori când… M-am săturat de toate invitațiile la protest, venite din partea indignaților fără motiv. M-am săturat de războiul interneto-mediatic dintre cele două tabere, constituite nu pe baze logice, sociale sau chiar politice, ci pe alea ce se învârt în jurul unui singur personaj: Băsescu. M-am săturat să moară lumea pe drumurile patriei, iar premierul să pozeze-n mare gospodar. M-am săturat de lăbărelile avortonilor de serviciu, adevărați prevestitori ai dezastrului ce va să vină dacă actualul regim rămâne la putere. M-am săturat de neșterșii la cur/gură/nas de pe net care opun oricăror manifestări ale unor drepturi cuvântul „manipulare”, ori derivate ale acestuia. M-am săturat de paralela între 89 și 2012, între revoluționarii de atunci și protestatarii de acum. M-am săturat să văd atipice fenomene create din pix, din tastatură, din carul de emisie ori din studioul de televiziune, pentru a pune lemne pe focul din șemineul unei tabere sau a alteia.

P.S1: M-am săturat!

P.S2: În aste vremuri tulburi, eu cred orice și nu pun botul la nimic. Însă, găsesc ca plauzibile orice ipoteze, fie ele de domeniul SF-ului ori nu. Totuși, nu pot să cred că în piețe, care au devenit deja un laitmotiv în România zilelor noastre, nu există și supărare genuine(să fim la modă!), ură din străfundul mațelor și… foame. Nu pot. Sigur că masele pot fi jucate pe degete, că pot fi remunerate pentru frigul îndurat, dar starea de fapt a vieții din România, a salariilor, a nivelului de trai etc. nu prea lasă loc de mulțumire, de înțelegeri și de solidaritate. Așa că, dacă e să cad pradă tuturor vorbelor aruncate și din stânga, și din dreapta, pot să spun că printre cei 100, 200, maxim 300 de oameni, care în zilele acestea protestează în multe din piețele țării, numitorul lor comun fiind „Jos Băsescu”, există măcar unul neplătit, apolitic, citav la cap și nemanipulat, care merge la protest pentru el, pentru familia sa, pentru că el așa consideră de cuviință. Și, dacă există cel puțin un om care e nemulțumit pe bune, atunci, într-o țară normală – n-am pretenții mari, nu? – s-ar trage un semnal de alarmă, deoarece, atunci, sistemul nu ar funcționa. Iar o țară care are un sistem ce nu funcționează este… ??

P.S3: Decât atât! 

P.S4: Mulţumesc…

P.S5: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…

Oamenii au așteptări, crează scenarii, au dorințe. Uneori, asta se întâmplă pe bună dreptate, alteori nu, dar tot timpul iese urât. Nevoia de a distorsiona realitatea pentru a o încadra într-un scenariu plăcut ochiului și minții este… umană. Maladivă și benefică în același timp. Dar,  niciodată nu aduce vreun plus.

Unii vor să fie iubiți, alții acceptați, unii vor să fie aclamați, iar alții au vise mai mult sau mai puțin umede. Toți vor/vrem ceva, așteptăm ceva, ne imaginăm ceva.

Zilele acestea, unii, nu contează numărul lor, vor să pice niște unii. Sigur că pentru a se transforma în realitate aceste deziderate ale „mulțimii”, așa cum este ea identificată de televiziuni, sau a „nemulțumiților”, sau chiar a „cetățenilor”, trebuie ca anumite piese să se îmbine cu o precizie de ceas elvețian. Numai că, de la dorință la realizare e un mic-mare pas. ĂLA! Exact ăla care nu se prea găsește prin peisaj.

Bun, și acum de intervenția care n-a fost. Au curs râuri de vorbe la televizor, iar din hârtia ziarelor sau cea 2.0  ieșea sânge amestecat cu înverșunare a la „să-i crape capul cineva ăluia!”. Mulți au spus că ar fi o dovadă de normalitate, de decență, de sânge-n instalație ori de logică. Poate sună puțin cam redundant, dar trebuie să întreb: Unde, în România? Aham!

Și, ce nu cred că au înțeles analiștii lu pește prăjit – bloggeri, jurnaliști ori simpli părerologi – ține de o banalitate băbească: nimeni în situația lui nu și-ar fi dat demisia. nimeni! Cum să pleci, când ai totul? De ce ai pleca? – astea-s două întrebări, la care se adaugă următoarele două: Ce dracu se va întâmpla cu el, după ce demisionează? De ce ar risca?

Eu zic că persoana în cauză s-a cam șters cu moralitatea undeva, a trimis-o la plimbare pe doamna logică și i-a dat o palmă normalității, ca să se trezească, în tentativa sa de a spune, la fel, o banalitate: Hello, nici dacă aș vrea să plec d-aci, n-aș face-o!  Voi sunteți tâmpiți sau ce?

P.S1: Cât de tari au fost cei care făceau ei discursuri probabile din spatele blocului? Sau ăia care au picat în uimire când au văzut că n-a zis nimic din ce se așteptau ei? Cât de … ?

P.S2: Decât atât! 

P.S3: Mulţumesc…

P.S4: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…

“o tara si-un popor se judeca si se catalogheaza dupa materialul din care-s facuti conducatorii lor!!!”

Se ia una bucata de Jeffrey Franks, mare purtator de mesaj FMI. Bai, si ce sa vezi? L-au facut astia nesimtit, l-au facut taran, ba chiar si prost crescut. Ca cica s-a dus omu’ cu pantofii gauriti la intalnirea cu Basescu. Omu’ a zis -din ce am inteles – ca nici in gaura de la pantof nu-l doare de fashion. I se cam falfaie, ca sa zic asa. Dar nu, atentii analisti intru gaura pantofului aducatorului de bani, recte jurnalistii, l-au caftit pe nea Jeffrey cu Codul Bunelor Mainere peste bot. Aluia – asa cum am mai zis – i se falfaie. Poate ca el a inteles ceea ce jurnalistii romani n-au inteles, sau au omis. Adica ceea ce urmeaza:

Si care ar fi lucrul pe care nu trebuie sa-l uitam? hmmm… atata timp cat printre oficialitatile romane se afla niste oameni ca cei din imagine, care nu stiu ca intr-o sala de sport nu se intra in pantofi si costum(regula nescrisa) si, mai mult, ca datul in minge, fie si pentru fotografii, nu se realizeaza decat in costumatie sportiva, Jeffrey asta poate sa vina la ce intalnire vrea muschiul lui de purtator de mesaj marca FMI si-n papuci de casa.

P.S1: Sigur ca omul a avut o prestatie vestimentara execrabila , da’ cat timp intram in sala si dam cu pantofu’-n minge…  Asta-i tara, astia-s oamenii, intelegi? Pai, daca asta-i tara… Si da, asta-i tara si astia-s oamenii, caci o tara si-un popor se judeca si se catalogheaza dupa materialul din care-s facuti conducatorii lor!!!

P.S2: N-ar fi misto sa putem vedea barna din ochii nostri, asta pana sa sarim la gatul altora pentru paiul din ochii lor?

P.S3: Cu gaura-n pantof sau nu, cu bune sau cu rele, cu carisma sau fara, Jeffrey este Tatal Nostru… prietenii stiu de ce!

P.S4 : Multumesc…

P.S5 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste…

Sa fie clar: Nicio televiziune romaneasca nu e in cempions lig, desi postul asta vizeaza doar TVR-ul. N-are cum. Noi suntem nimeni pe lume. Noi nu avem nimic!

Cred ca toata lumea stie ca Televiziunea Romana transmite meciurile din UCL. Mai bine, mai rau, cert e ca le transmite. Pe cati bani nu stiu, si nici nu ma intereseaza la momentul acesta, desi banii stim de unde vin, nu?

Ca suporter al fotbalului adevarat, eu ma bucur ca am ocazia sa vad niste meciuri frumoase, asa cum numai UCL iti poate oferi. Televiziunea care le transmite conteaza mai putin, desi inca cred ca Pro tv o facea mai bine. Acest aspect n-are legatura cu comentatorii, pentru ca ei sunt varza peste tot, dar o stiu fara niciun dubiu: Meciurile din UCL transmise de Pro tv erau altfel. Nu stiu, poate faceau ei atmosfera, poate le promovau mai bine, poate… In fine…

Ceea ce mi-a atras atentia s-a intamplat dupa cele doua meciuri – Real-Barca si Barca-Real – cand tvr-istii il asteptau, cu nerabdare, pe Pep Guardiola pentru un scurt interviu. Era normal: El era antrenorul echipei care joaca cel mai frumos fotbal, iar ei erau reprezentantii unei televiziuni mici, neinsemnate, care isi are sediul intr-o tara fara fotbal. Omul de legatura: Gica Popescu.

Si a venit – intr-un final – Pep. Ce sa vezi? Corespondentul Tvr, care se presupune ca-i jurnalist sportiv, l-a lasat pe Gica Popescu sa converseze cu Pep, el asumandu-si rolul de a tine microfonul. Stiu,  nu le avea cu spaniola, dar nici sa nu-i zica lui Popescu ce sa-l intrebe pe Guardiola? Nu. S-a rezumat la a zambi fericit, asemeni unui suporter sau, de ce nu, asemeni unui copil, care a primit un cadou. Popescu vorbea cu Pep, admirat de jurnalist. Pai e frumos? Si asta nu e tot! La cateva momente dupa inceperea interviului, jurnalistul decide, doar de dragul de a da noroc cu Pep, sa inchida interviul, spunandu-i “multumesc, Pep”. Cum asa ceva?

Asta s-a intamplat la meciul tur. Acum, urmeaza returul. Mai show!!! Evident, aceleasi personaje, ale caror nume, din motive de memorie scurta, nu le-am retinut. Nici nu sunt importante, caci nu vreau sa atac pe cineva, ci doar sa subliniez o idee.

Bun! Astia din studioul de la Bucuresti il asteptau pe Pep, care intarzia, dar omul tocmai se calificase in finala UCL, avea de felicitat pe toata lumea, avea – probabil – interviuri programate la televiziuni mult mai importante ca Tvr. Ce zice moderatorul? – si acum citez din memorie – “Lasa ca vine, doar e prieten cu Gica”. Aham. Deci d-aia vine ala, nu pentru ca Tvr si Romania ar insemna ceva, nu? Nu m-as fi prins. Credeam ca vine pentru ca Tvr-ul si Romania sunt miezul din dodoasca fotbalului, iar el nu vroia sa rateze posibilitatea de a bifa un scurt interviu.

In fine. Vine Pep, jurnalistul isi asuma rolul de data trecuta – cel de tacut – desi a gesticulat ceva, dar nimeni nu l-a bagat in seama. Gica Popescu il intreaba pe Pep vreo doua chestiuni, dupa care, exact ca prima data, jurnalistul incheie interviul. Cum asa ceva?

P.S1: Aici si Aici

P.S2: Noi suntem nimeni pe lume! Daca nu era Gica Popescu, TVR se rezuma la a arata imagini cu Pep. Daca nu erau Hagi, Nadia si Nastase, Romania se rezuma la a-si face reclama cu frunzulita, cu micii, cu sarmalele si cu manelele. Desi, multe dintre lucrurile enumerate de mine nu sunt 100% romanesti.

In rest, e misto: Pep a fost la Tvr si noi ne mandrim cu asta. Si ce daca ne-am dat pe langa Popescu…

P.S3 : Multumesc…

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste…

Zarva-n tara si-n lume/Si pe net, si la televiziune.

Ieri, intr-un vacarm infernal, toti si toate vuiau. Unii cu strigat de moarte, de razbunare incheiata cu succes, iar altii cu scepticism. Cu mic, cu mare, toti ne-am prins intr-o hora imunda, a carei muzica era cantata de catre americani.

Pe vremuri erai agasat de un baiat cu o sapca-n cap, care te indemna sa cumperi un ziar. Ziarul cu stiri. Acum, baiatul s-a pensionat, ori a murit, locul fiindu-i luat de guristii lucratori la televiziunile mogulilor. Asemeni unor epigoni, romanii purtatori  de mesaj tip “news alert” s-au dat pe spate, mai ceva ca profesorii lor de peste ocean, pe care, de altfel, ii si imita.

“A murit Osama. L-au impuscat” – asa strigau toti, evident in praimtaim, de parc-ar fi fost ei insisi acolo, martori la evenimentul ce parea ca produce efuziuni in randul populatiei doritoare. Unii, jucand destul de bine un rol, pareau ca stiu ce si cum, incat iti imaginai ca aratura pe care o luase jurnalismul romanesc era doar o gluma proasta. Multi veneau cu ale lor idei, scenarii ori vise, iar altii, cuprinsi de pragmatism, puneau pe masa dezbaterii informatii venite din surse sigure. De la americani, ziceau ei. De la americani. Te umpleau de respect numai prin rostirea intortocheatelor denumiri de ziare, televiziuni ori institutii de stat americane. “From za dipartmant ov… from XYZ niuz ceanal… from…”

Flacara conspiratiilor, alimentata continuu de neobositele surse, ne-a cuprins pe toti, caci asa ne sta bine. In loc de salut – probabil – oamenii s-au intampinat asa: “Ai vazut, ba, l-au rezolvat p-ala!”. Pe net, locul prielnic pentru orice, a fost teroare: Curgeau link-urile in valuri, elucubratiile la fel.

Bulversati pana peste masura, unii au si uitat cine a spus “pa” lumii: Osama sau Obama? Si, ce sa vezi?

Acum jurnalistii romani au o scuza? Nu. Aveau dinainte. Poza de aici

P.S1: Ca o concluzie: Cred ca Osama e mort. Nu stiu daca asta s-a intamplat neaparat acum. Totusi, 10 ani e cam mult pentru a-l gasi pe un nene, cand tu te dai cel mai cel. Da, Osama nu mai era demult sperietoarea ce s-a vrut a fi. Deh, se mai erodeaza si sperietorile astea. Prosteala ieftina: Tu il omori p-ala cu sange rece – nu zic ca a sau nu a meritat-o! – si apoi te asiguri ca i se respecta religia si ritualurile ei? Las-o, ca macane!

P.S2: Cusuta cu ata alba e toata povestea cu teroristii, nu numai cea de ieri. Insa, eu dorm linistit… exista oameni care ne apara de teroristi. Sau nu trebuia sa inteleg asta din povestea de ieri? A, ba da!

P.S3 : Multumesc…

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste…

Din punctul meu de vedere, astazi a fost ultima zi de viata a presei romanesti, scrise pe fituica numita ziar. Azi, 8 aprilie 2011, a murit ziarul “Gandul”. Motivele ar fi multe, iar unele se trag din insasi moartea presei in general. Nici nu cred ca mai are rost sa le reamintesc, caci, nu-i asa, sunt deja cunoscute. Si, pana la urma, moartea, fie ea a unui ziar, ori a unei persoane, nu mai tine cont de motive, e implacabila

De ce moartea ziarului Gandul coincide cu moartea printului romanesc?

Daca e sa ma intrebi pe mine, “Gandul” n-a luptat cu toate armele sale impotriva acestei morti. N-a incercat sa o amane. Deloc. Si-a acceptat soarta si acum probabil va incerca sa se adapteze intr-un alt mediu, care are alte conditii si alte legi, online-ul.

Nici celelalte ziare ramase pe piata nu o sa o mai duca mult. Unele sunt, si asta-i credinta mea, finantate pe sestache, de politicienii vremii, iar altele, facand parte din trusturi profitabile, sunt mentinute in viata din orgoliu pur, ori din neadaptarea la online. Caci da, online-ul e mult mai sfasietor ca printul. Starea boema a printul este inlocuita de angoasa produsa de scuipatorii de seminte, altfel strasnici comentatori si atotstiutori. Pana si miturile, mai mult sau mai putin,  autocreate ale jurnalistilor romani, pe buna dreptate ori nu, risca sa fie pangarite de unsuroasele opinii ale neavenitilor tastaturii.

Batalia nu se mai da acum pe calitate, ci pe cantitate. Numarul de unici – sau cum imi place sa spun – numarul sacilor de cartofi o sa primeze. Nu mai conteaza nimic, in afar’ de afisari, vizite ori comentarii. Telul suprem este din start contaminat de natura si specia vizitatorilor, care, de foarte multe ori, nu este cea umana.

Din acest amestec, caracteristic desigur societatii noastre, nu poate, pentru ca nu are cum, sa iasa ceva multumitor ori promitator. Si, intr-un final, o sa primeze datul la gioale ori eterna si romaneasca “ba, p-a ma-tii!”. Sau, dupa caz, “ba, pa matii!”

P.S1: CTP a scris!

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste…