Achilianu

După ce s-au afișat notele elevilor de la „cel mai slab Bacalaureat din istorie”, mulți, teribil de mulți, și-au pus speranțele în profesori și-n al lor examen de titularizare. Rușinea trebuia ștearsă cumva sau, de ce nu, înlocuită cu o alta, una mai mare.

De 21 de ani am învățat și am fost învățați că, deși nu se rezolvă, o problemă poate fi mascată, ascunsă asemeni mizeriei sub un preș al ignoranței, aruncată-n cel de jos sertar al unui dulap închis cu o cheie ce urmează a fi aruncată. Însă, istoria ne-a învățat și continuă să o facă, dându-ne palme zilnice peste obrazul infamiei, că niciun sertar nu poate fi închis etanj, ferit de nasul căutătorilor de rău și rele.

Momentul nu este niciodată cel potrivit, căci pentru a scoate mizeria de sub preș nu există moment potrivit, ci doar acel moment. Cel în care se întâmplă.

Dacă însă stai să te gândești, să analizezi cu ochii minții românului care a conștientizat demult în ce țară trăiește, cred că ai putea să observi cu ușurință că, la fel ca-n toate lucrurile complicate, există mai multe ipostaze. Mai multe fațete ale aceleiași nenorociri. Mai multe unghiuri care, într-un pur și unic stil românesc, pot genera stări, pot crea tabere sau care chiar pot să te îmbolnăvească de resemnare. O resemnare trista ca orice resemnare, după care, inevitabil, se propovăduiește apocalipsa.

D.p.d.v UMAN

Pentru că problema ne permite, căci lipsa unor cadre didactice competente este o problemă pentru un sistem, pentru o țară sau pentru un neam, am putea chiar să mergem până într-acolo încât să înțelegem situația. Desigur, asta ar însemna să fim și capabili să percepem exact și obiectiv lucrurile. Am putea, de ce nu, să găsim explicații. Să găsim scuze. Să căutam vinovați. Să-i hulim pe cei picați, adulându-i pe merituoși, așa cum s-a întâmplat cu elevii care au trecut bacalaureatul. Uman, da, am putea chiar să arătăm empatie față de cei picați. Până la urmă, un examen se poate și pica, nu?

D.p.d.v PROFESIONAL

Controversa vine abia acum, deoarece sigur că un examen se poate și pica, iar martori putem fi noi cu toții, dar se poate pica jalnic, la limită sau din rea-voință. Celor picați la limită le putem ura baftă pentru sesiunea următoare sau chiar pentru aceasta, căci se pot depune contestații. Și totuși, un om care și-a pus fundul pe un scaun de profesor în acest mod, cel al contestaţiei plină de speranţele celor 10 sutimi, nu cred că poate fi un model, un profesionist, un adevărat profesor. Cred că putem să cădem cu toții de acord, inclusiv profesorii picați, că rezultatele de la examenul de titularizare sunt pur și simplu dezarmante. Putem scoate la înaintare reaua-voință a MEC-ului, o teorie plauzibilă(de ce nu?), dar una care pică, în cazurile celor care au dat foaia goală sau ale celor care au luat note sub 5.

Din punct de vedere profesional, însă, un astfel de examen, cu rol de reconfirmare a unui statut, a unei meserii(cea de profesor) nu se poate pica jalnic. Dacă e să mă întrebi pe mine, atunci ți-aș spune că nu cred că un astfel de examen ar trebui picat. Uman da, dar profesional, nu. Asta deși evidența spune că da.

P.S1: Asupra unui profesor care a picat examenul de titularizare va domni mereu dilema următoare: Mai poate el să fie numit și denumit profesor, dacă a picat examenul care-i reconfirma acest statut?

P.S2: Și da, reforma trebuie făcută. Cuvântul în sine îmi provoacă amețeli și fiori pe spate, deoarece știu la ce se referă, o aud rumegată de foarte mulți ani, dar n-am văzut-o pusă-n practică, așa că nu mai știu la ce să mă aștept. Pe de altă parte, nu este treaba mea sau a ta să propunem soluții. Deloc. Tare mă tem că ele nu prea există. Oferta în materie de elevi este cea reflectată de bacalaureatul 2011, iar în materie de profesori este cea de la examenul de titularizare. Alții nu avem. Nu-i avem aici, deoarece mulți au preferat să plece. Cei bătrâni s-au retras sau au murit, iar întrebarea rămâne mereu aceeași: Ce ne facem?

P.S3: Cam atât! 

P.S4: Mulţumesc…

P.S5: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…

Daca citesti stirea de aici esti plin de consternare, asa cum sunt plini de rahat si unii dintre educatorii/profesorii de pe la noi. Un rahat de o abjectie ridicola, chiar si pentru comicul conjunctural in care traim.

Eu am o credinta care, ce-i drept, e zdruncinata de exemplele zilnice care vin mediul ambiant: Copiii de azi sunt oamenii de maine. Oameni care, intr-un fel sau altul, o sa decida soarta tarii, si deci, a noastra a tuturor.

Nu e nimic mai tulburator si mai meschin decat un adult, fie el profesor/educator sau nu, care influenteaza negativ viata unui copil. Stii, un copil e… in crestere. E… inofensiv. E… fara de aparare. E… aproape de puritatea umana. E… doar un copil. Stii, doar un copil care nu stie prea multe, care nu sesizeaza nuantele gri ale vietii, care greseste fara sa vrea si care, desi ne-am dori, nu prea isi asuma acest lucru… poate pentru ca inca nu a ajuns sa constientizeze acest lucru. Pana la o anumita varsta, nici nu e nevoie de asta. Dar stii,  ca sa faca asta, ca sa-si imprime pasii pe hartia gri a vietii, trebuie sa fie antrenat. Asta cred ca e cuvantul! Da, asta e! Antrenat. Sigur, e vorba de educat, ingrijit, respectat…, dar toate astea – cred eu – ca se rezuma la asta!

Siii, cine sa-l antreneze mai bine pentru meciurile vietii, meciuri continue, epuizante si, parca, de necastigat, decat insusi antrenorii? In cazul asta, e vorba de educatori. De neglijat nu sunt nici parintii, al caror rol este “pentru toata viata”. Apoi vin profesorii. Si, in principiu, se presupune ca acel copil devine matur, barbat sau femeie. Capabil, deci, de a se apara singur, de a-si trai prezentul in conformitate cu trairile si principiile sale si evident, cu normele impuse de societate, de a-si decide singur viitorul. Dar pana acolo e cale lunga! Tare lunga! Si mereu pavata cu cratere abisale, mai ales cand vorbim de formarea personala.

Formare personala de care, la cfel cum am mai spus, sunt “vinovati” antrenorii. Stii, aia care chiar au fost “antrenati” ca sa “antreneze”. Siii, ei ce fac? Sigur, in pincipiu, isi fac treaba. Intr-un stil clasic romanesc, dar isi fac treaba! La mine si-au facut-o, probabil si la tine, dar mai si clacheaza. Acest lucru nu poate fi inteles, permis si scuzat! Nu, deloc!

Stiu, toti avem probleme. Stiu, la fel de bine, ca toti am avea solutii! Controale psihologice regulate, de exemplu. Pai da, dar unii care nu trebuie chiar le trec! Mai multi bani pentru a nu-i mai lasa pe profi/educatori cu stresul lipsei banilor. “Ce sa mancam la cina? Ah, iarasi tipa Vlad! Doamna, doamna, iara ma bate Ionut. Doamna, Mara mi-a luat jucariile…” Asta ar fi o solutie, la fel cum poate e si prima, la fel cum sunt multe. Dar, din pacate, nu suntem noi cei care decid!

Si stai asa, pe margine, si te indignezi. Ii vezi p-aia care promit ca nu se va mai intampla. Aham, pai si asta sterge cu buretele tot? Ce dracu mai cauta astfel de oameni in sistem? Da-i afara, n-au ce cauta pe langa copii! Cum sa-mi ameninti copilul sau, mai rau, sa-l bati cand nici eu nu fac asta? Si nici daca as face-o, n-ar fi ok ca tu sa procedezi ca mine! Lasa-ma pe mine, poate io-s dobitoc, dar tu ai scoala pentru asa ceva, din asta traiesti, cretino/cretinule!

Si, totusi, nu ne ocupam noi de asta! Noi n-avem nicio putere!

P.S1: Afara, afara… Afara cu educatorii/profesorii agresivi din tara!

P.S2: Cam atat!

P.S3 : Multumesc…

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste…

N-am inteles, nu inteleg si, la cum ma cunosc, nici nu-s premise sa inteleg candva de unde se trag laudele si ofrandele istorice aduse scolii romanesti. Sigur, renumele se propaga exact ca o ciuma, insa, antidotul pentru renume s-a gasit demult: Lipsa  rezultatelor(asta in cazul unui sistem de invatamant).

N-a fost sa fie sau n-a vrut Dumnezeu(pentru cine prefera asa) sa avem si noi un Harvard sau un Oxford care in comparatie cu restul universitatilor castiga clar la ideea de renume. Pe langa asta, acel renume este insotit, asa cum e si normal, de prezenta rezultatelor. N-avem nici licee ca cele din America, cat despre primare, gradinite si crese…nici vorba.

Inevitabil ajung la ideea ca noi n-avem nimic, dar am sa incerc sa-mi las ego-ul, calm si calculat, departe de acest post.

Citeam in cartile de istorie ca prima universitate din Ardeal s-a construit la data de…ca primul liceu din Cucuiatii din Deal a fost functional in anul…ca din scoala romaneasca s-au ridicat cei mai shmecheri artisti in ale penitei, aia cu care ne mandrim acum, dar care au fost persecutati la vremea lor de oameni exact ca noi; aia pentru care mai suntem si noi renumiti, desi n-am avut nicio legatura cu geniul si opera lor. Sigur, un Marin Preda, un Eliade si un Noica, doar cativa dintre ei.

Tot in cartile de istorie sau, ca sa nu par prea cult eu facand avioane din cartile de generala si de liceu, din auzite de la profi stiu ca toata vrajeala asta(pot sa zic asa?) pe care o numim scoala romaneasca nu a scos mereu tampiti. A fost o vreme cand era foarte cautata, asta in pofida lipsei unor varfuri universitare, asa cum am zis la inceput.

Veneau pe piciorusele lor(poc-poc-poc) straini care aveau una si buna in cap: Sa studieze in Romania! In ideea ca nu erau toti batuti in cap, ma gandesc ca veneau prin Romanica pentru ca se facea scoala.

Probabil nu erau intampinati de tavanele cazande, de lipsa instalatiei electrice si/sau termice, de miserupistii profesori, de directorii  afiliati politic, de golaneala analfabetilor cu aspiratii de “cel mai shmecher din curtea scolii”. Probabil. Probabil mirositoare wc-uri nu existau pe vremea aia, iar interesul profesorilor si al elevilor/studentilor era, mai mult ca sigur, intr-o stare erecta.

Mai ca as putea sa cad prada ideii conform careia o generatie nu seamana cu alta, ca interesul, inteligenta si rezultatele unor oameni nu pot fi comparate cu cele ale altor oameni, ca in viata unui sstem de invatamant, exact ca in viata de zi cu zi, exista si urcusuri si coborasuri. Daca n-as fi un optimist avizat, mai ca as spera sa se termine acest coboras si, continuand in ideea de speranta, as astepta urcusul. Insa, pentru a urca iti trebuie atat profesori cat si elevi/studenti. Noi n-avem asa ceva! Avem exceptii! Putine, foarte putine, din ce in ce mai putine, incomodate din ce in ce mai mult de uscaturile care au pus stapanire pe padurea asta numita, acum, atipic sistem de invatamant.

Elevii sunt incurajati in mod tacit sa refuze performanta si sa aleaga preocuparile imediate: Violenta, gagicareala, locurile de munca. Daca primele doua sunt rezultatul unei slabe modelari a personalitatii tanarului-lucru cu care se ocupa si profesorul-a treia  preocupare imediata este strict din vina statului. Cu alte cuvinte, un elev nu trebuie sa munceasca pe timpul scolii. El nu trebuie sa se gandeasca la alea 10 clase obligatorii, ca mai apoi sa renunte in tragica si totusi fireasca idee de a-si intretine familia. Nu e normal, nu e uman.

Iar studentii…offf, studentii! Aleg, de cele mai multe ori, facultati cu care nu fac nimic, in care nu invata nimic si, pe care, pana la urma, le fac degeaba! Si e pacat…E pacat ca se mizeaza pe inteligenta omului. E pacat ca nu se formeaza un student inca din liceu. De catre profi. Mare pacat! Nu cred ca-s prea multi cei care isi stiu exact drumul in viata, care pot sa aprecieze corect si obiectiv inclinatiile lor. Un profesor cu har si cu inteligenta ar putea sa indrume un elev care, asa cum am spus, de cele mai multe ori, nu este capabil(din lipsa de experienta) sa aleaga corect el pentru el.

Sunt o groaza de lucruri pe as putea sa le reprosez…dar cui? Actualului ministru? Fostului? Celui care va veni? La dracu, la remanierea asta care a dat nastere guvernului Boc V, mai toti mizau pe remanierea actualului ministru al invatamantului. N-a fost schimbat, dar daca era? Se schimba ceva in fond? Nu, clar ca nu! Forma e singura chestie care ne preocupa. Sa fie diplome peste diplome, foi  peste foi, stampile peste stampile…ATAT!

P.S1 : Raman la ideea mea : Un sistem este format din oameni si nu din cladiri, diplome si interese politice. Vrei sa schimbi sistemul? Schimba oamenii! Dar e greu…

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste