Achilianu

Poate că nu sunt cel mai bun român dintre români, când spun, fără grețuri, că nu mai pot cu echipele românești în UCL. Prestațiile formațiilor noastre în EL și, mai ales, UCL, îmi provoacă o silă și o rușine de rușinea lor. Practic, nu au ce căuta pe acolo. Locul lor este aici, la „ne-a furat albitrul, că n-am trecut la butoane”.

Pur și simplu, eu nu mai pot cu acești vânători de bani, care se dau umili, care au impresia că, în nimicnicia lor, au ajuns, odată cu accederea în grupele unei competiții europene, să reprezinte România. Nu, mersi! Dacă voi reprezentați România, atunci România e penibilă, e de căcat, e după chipul și asemănarea voastră. Atunci da, atunci România își merită soarta! Atunci, nicio campanie de influențare a Google-ului nu va putea să curețe mizeria lăsată în urmă de tropotul imbecilo-fotbalistic al vârfurilor din Liga I.

CUM să faci atât de multe puncte în Ligă(zero)? Și să iei atâtea milioane? CUM? Eu le-aș da înapoi, pe bune. M-aș duce la UEFA, FIFA și la suporteri și le-aș zice așa: „Bă, noi nu merităm banii ăștia, că suntem praf! Luați-i voi, că poate îi donați!”

CUM să te bată toți desculții Europei, când tu te dai mare și tare în România? Eu mi-s 1% dinamovist, dar trebuie să spun că Dinamo nu are față de EL, ca să nu mai vorbim de UCL, cu toată pregătirea de decenii pe care o anunța Borcea. Bine, Dinamo a rezolvat cazul, că nu s-a calificat!

CUM să te dai cea mai iubită/bună echipă din România și să ți-o iei în stil macabru? A, da, toate problemele Stelei au același răspuns: „Gigi, pleacă din Ghencea!”

CUM să câștigi campionatul, să joci în UCL, iar apoi să te desființezi? Da, Unirea Urziceni a realizat asta, probabil este unică performanța lor. Un fel de Geoană, care a fost susținut acum doi ani de PSD pentru Președinția României, iar apoi aceiași oameni care i-au suflat în pânze l-au dat afară. Cam așa ceva. Doar în România, baby!

De Rapid, Vaslui, Gaz Metan și CFR CLuj nu zic nimic, că oricum trecutul și prezentul demonstrează că nici ele nu-s departe de „plutonul fruntaș” al echipelor ce fac cinste României pe unde se duc.

Cel mai mult mă deranjează că trebuie să văd meciurile pe net. Adevăratele meciuri. Meciurile echipelor care cu adevărat joacă fotbal. Fotbal adevărat, nu autobaze, nu „n-am avut noroc”, nu „dacă dădeam mai multe goluri ca ei, câștigam!”. Trebuie să le văd pe net, pentru că la TV se difuzează partidele pline de nimic ale românilor. Pentru că nu, nu mai pot să mă uit cum alții îmi bagă indirect cuțitul în inimă, prin intermediul echipelor românești. Nu mai pot, așa că o să procedez după cum urmează: 1. Dacă „dă Dumnezeu” și bate vreuna, acum sau în viitor, o să rămân consecvent ideii potrivit căreia „a fost doar o întâmplare, la dracu!”. 2. Dacă pierd la limită sau la scor, atunci acea știre va trece pe lângă mine, așa cum trec performanța și fotbalul pe lângă jucătorii noștri.

P.S1: Rămâne cum am stabilit: N-avem fotbal! Avem orice altceva, dar fotbal adevărat nu avem!

P.S2 Decât atât! 

P.S3: Mulţumesc…

P.S4: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…

Muți se întreabă de ce nu facem mare brânză-n competițiile europene. Și mai mulți crează și nutresc emoții, frustrări și momente de înverșunare maximă, în raport cu o mingicăreală netalentată și inutilă ca sport, căreia, oricât de atras ai fi de fenomen, nu poți să-i spui fotbal. Nu poți. Cei implicați în miuța națională, indiferent dacă sunt jucători, patroni, jurnaliști sau suporteri, nu fac altceva decât să se mintă că ceea ce fac sau văd e ceva de calitate, ceva demn, ceva care să-i reprezinte. De fapt, pentru unii acea scârboasă caterincă cu rol de joc e… chiar un joc. Unii așteaptă să dea marea lovitură și, după caz, să prindă un contract gras sau să vândă afară, pe bănet serios, un mediocru netalentat. Mulți reușesc, dar campionatele puternice au un mod de a alege jucătorii de bambilici de cei cu adevărat fotbaliști. Și o fac, o fac foarte simplu, și relativ rapid. Ca în orice alte domenii, și în – îmi e teamă să-i zic așa, dar o fac! – fotbalul românesc există excepții. Sunt puține, aproape că nu le poți observa. Mai mult, cred că pentru a le vedea și a le acorda meritele și atenția necesară ți-ar trebui ochelari de cal, deoarece toți suntem orbi în fața calității, mintea și simțirile noastre fiind antrenate în mocirlă, în mediocritate și în „merge și așa!”.

Specialiști în a duce totul la extrem, în a rupe limitele lui „așa ceva nu se poate”, noi, românii, nu realizăm un lucru simplu. Atât de simplu, încât ține de bun-simț să-l observi.  Fotbalul – folosesc acest cuvânt, deși îmi este total străin – românesc este croit după chipul și asemănarea conducătorilor săi, care – trebuie să specific – se trag dintre noi, deci, pe cale de consecință, fotbalul este ieșit din același război de țesut din care am fost cusuți și noi. Aidoma, suporterii, care înlocuiesc emoțiile normale, aproape de paroxism, pe care ar trebui să ți le dea un sport, cu furie, ură, prostie și, desigur, huliganism.

În orice capăt al lumii, unde oamenii au creierul la purtător, gesturile de huliganism sunt pedepsite grav, iar din motive de creieraș funcțional, acestea sunt rare. Însă, stau și mă întreb dacă măsurile privind interzicerea acestor semi-oameni, adevărate furnale de prostie, cu rol de a împuțina aerul de pe stadioane, și atât, este decizia corectă pe termen lung. Huliganii nu au cum să dispară, îl interzici azi pe unul, iar mâine 10 să-i ia locul. Poate, zic poate, ar trebui să se schimbe ceva și în hora asta națională, în care fie calci în picioare, fie ești călcat… Dar, pentru a se face asta, trebuie să se umble la cutiuțele interne ale oamenilor, iar oamenii nu se pot schimba! Se adaptează pentru a supraviețui, dar nu se pot schimba!

Pentru că de la nemernicia ăluia din meciul de aseară, dintre Petrolul și Steaua, a pornit acest post, aș adăuga că nu aștept nimic. Nu aștept să se întâmple nimic. Nu aici. Nu acum. Nu. Totuși, nu m-ar mira să se întâmple niște măsuri, un nou „moment 0” al fotbalului românesc, cu noi promisiuni, cu noi așteptări, dar cu aceiași oameni…

P.S1 Decât atât! 

P.S2: Mulţumesc…

P.S3: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte… 

Nu știu de ce și cine decide asta, dar românul face ce face și ajunge mereu de râsul curcilor. Parcă nici nu mai ținem cont de contextul sau de împrejurările în care ne arătăm cea mai hidoasă față, machiată desigur – pentru a mai încerca să păcălim pe ultimii proști ai lumii. Și asta este trist, foarte trist, deoarece ultimii proști ai lumii suntem noi.

Aseară, 6 septembrie 2011, inaugurarea stadionului Național Arena.

Soarta rea, aia care pare că ne chinuie și ne macină măruntaiele, care ne taie până și cele mai sensibile simțuri, a făcut ca această inaugurare a stadionului, care și-așa a costat mult prea mult, să se întâmple cu ocazia unui meci jucat împotriva francezilor. Pe francezi îi știm, ne dau cu flit pe unde ne prind(vezi faza dintre Băsescu și Sarkozy), ne-au alungat abuziv țiganii din țara lor, deși, din punct de vedere uman, ai putea să le găsești scuze, ne-au făcut țigani, s-au amuzat pe baza „salutului românesc”… da, avem multe întâmplări cu francezii. Pe plan fotbalistic, au fost, sunt și mereu vor fi superiori nouă, căci noi suntem ultimii proști ai lumii. Pe aceeași idee, cred că n-ai greși dacă ai zice că ne sunt superiori și ca oameni.

Îmi este greață, pur și simplu greață, de aceea nu o să mă întind. Gazonul acela, de fapt brazdele alea de pământ sunt pentru frumusețea aia de stadion exact cum ar fi pentru cea mai bunoacă femeie din lume un penis în loc de păsărică. Da, exact așa!

Cât despre imn… ok, s-a modificat, argumentele pentru a susține această modificare sunt slabe și pică în fața minimei rațiuni, dar cred că falimentul nostru ca națiune se va înfăptui doar atunci când vom ajunge să ne fluierăm propriul imn. Încă nu suntem acolo, cu sau fără „Traian”-ul ieșit din vocea cântăcioasă a lui Marcel Pavel, dar cred cu tărie că ne apropiem cu pași de uriaș!!

P.S1: Cam atât! 

P.S2: Mulţumesc…

P.S3: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…

În ziua meciului cu Franța, cel care marchează și inaugurarea noului stadion Național, ăla care a costat mult prea mult, trebuie să zic așa: Praf au fost, praf au lăsat în urma lor! Da, la Mutu și la Chivu mă refer.

Mutu avea calități pentru a ajunge un adevărat lider al naționalei, al lui Inter, Chelsea sau Juventus, dar a dat-o nu în bară, că așa poate mai ricoșa mingea/șansa la el, ci mult pe lângă. De fiecare dată. Și de fiecare dată s-au găsit cohorte de ciobani injectați cu prostie, dar strategic așezați în scaune ce, prin natura lor, decid soarta fotbalului românesc, să-l metamorfozeze cu forța în „salvatorul” sau „aducătorul de miracole”. Asta deși în momentele importante el, Mutu, a clacat mizerabil, trăgând după el și bruma de speranțe ale suporterilor.

Chivu, un fundaș de bandă mediocru, dacă e să-l comparăm cu adevărații fotbaliști, și un fundaș central acceptabil. A avut norocul să facă parte din echipa Interului lui Mourinho, că altfel nu vedea el trofeul UCL. Momentul Ajax a fost, trebuie să recunosc, unul foarte bun, dar apoi s-a stins. S-a plafonat. N-a căzut ca Mutu, dar a stagnat undeva între acceptabil și mediocru, când avea toate condițiile să urce.

De ce m-am săturat de ei? N-am nimic personal cu oamenii, dar parcă prea se trage de ei pentru a veni la națională. Ca să ce?, mă întreb eu. N-au făcut nimic în 10 ani. Nimic! Calificarea aia din 2008 a fost distrusă de meciurile din grupă, așa că nu se pune! Deci, de ce-am vrea un fundaș care nu vrea să mai joace la națională? Să nu ne dea Franța multe boabe? Păi, ori că bate cu 1-0, ori cu 10-0, cam tot aia e. Am căzut în clasamentele FIFA, suntem de râsul lumii, ce contează o înfrângere în plus? O altă calificare ratată?

Șiii, de Mutu de ce-am avea nevoie? Să marcheze, să-l întreacă pe Hagi? Că da, sunt sigur că o să-l întreacă la numărul de goluri, dar doar atât. Mutu nu s-a născut să îl înlocuiască pe Hagi, n-a putut, nu avea ce trebuie și, până la urmă, nici măcar nu e vina lui. S-au pus prea multe în cârca sa, iar omul pur și simplu nu a putut căra!

P.S1:  Cred că o să ne-o luăm grav de la Franța, asta dacă nu prind ăia o zi proastă, iar noi un noroc prin care să primim cadou vreo trei penalty-uri, asta ar duce scorul la 1-0, să-și dea ăia vreo 2 autogoluri… asta ar fi doar până în minutul 75, când scorul ar indica un neverosimil 3-0 pentru România, fanii ar fi în extaz, dar cocoșii sunt capabili de a întoarce scorul, așa că sigur se va termina 4-3!

P.S2: Eșecul celor doi, pe plan fotbalistic evident, l-am văzut cu toții. Deci nu, nu mai vrem, sau cel puțin eu nu mai vreau, să vedem același film. Acum e generația lui Torje, a lui Tătărușanu, a tinerilor în general. Hmmm, deși nu-mi pun mari speranțe…

P.S2: Cam atât! 

P.S3: Mulţumesc…

P.S4: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…

Echipa FC Barcelona, iubirea vieții mele în materie de fotbal, a câștigat Supercupa Spaniei, în detrimentul celor de la Real Madrid, scor 3-2, după ce în tur a fost egal, 2-2.

Ce mi-a plăcut? 1. Că a căștigat Barca, normal. 2. Că Guardiola a devenit cel mai titrat antrenor al grupării blaugrana. 3. Că a debutat Fabregas. 4. Că Abidal a făcut un meci mare, omul mi-a intrat la suflet după ce a trecut, prin operație și recuperare, peste tumoarea la ficat descoperită în acest an. 5. Că Messi și Cristiano Ronaldo continuă să se provoace din punct de vedere sportiv – Messi a devenit cel mai bun marcator din istoria Supercupei, iar CR7 a marcat golul 100.  6. Că a rămas președintele Realului să vadă premierea Barcelonei, ceea ce denotă respect pentru adversari și caracter!!! 7. Jocurile celor două echipe: Așa cum am mai spus, Realul a progresat foarte mult, iar Barcelona încă nu și-a intrat în mână!

Ce nu mi-a plăcut? 1. Arbitrul a cam pierdut meciul din mână, iar intrările brutale și simulările și-au făcut apariția. 2. Bătaia de pe final, care face rău fotbalului! 3. Măgăria lui Mourinho din minutele de final, când l-a tras de ureche(așa am văzut eu!) pe secundul lui Guardiola. 4. Disputa dintre Villa și Ozil. 5. Că jucătorii Realului au plecat la vestiare(nu știu dacă așa trebuia, ca să lase loc campionilor), dar mi se părea mai ok să stea pe teren și să-i aplaude pe învingători.

P.S1: Repet ceea ce am spus și pe facebook… Un Barca-Real pentru un fan al fotbalului e ca o zi de duminică pentru un muncitor care prestează de luni dimineața până sâmbătă seara…

Săptămâna trecută am fost epuizat… fizic. Miercuri m-am antrenat cu echipa de primă ligă națională, Voința Sibiu. Scopul antrenamentului? Eh, au fost mai multe. 1. Să îi cunosc pe jucători. 2. Să văd „pe propria-mi piele” cum se antrenează o echipă din Liga I, echipă care a aflat pe ultima sută de metri că va juca în primul eșalon fotbalistic și, evident, să scriu despre treaba asta!!! 3. Să încerc să ofer o imagine „din teren” pentru eventualii cititori.

Pe lângă acestea, au fost și rațiunile personale, ale fostei „vedete” care își dădea cu stângu-n dreptu în curtea școlii

Ce a ieșit? Cine vrea să vadă… este rugat să dea click aici. Și da, e și o poză cu mine

P.S1: Cam atât! 

P.S2: Mulţumesc…

P.S3: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…