Achilianu

De obicei, am probleme cand trebuie sa fiu rau. Inca nu m-am desprins de cizelarea practicata de familie, scoala, societate. Uneori e rau, pentru ca ceea ce noi numim constiinta ne impiedica sa facem anumite lucruri. Alteori e bine pentru ca, aceeasi constiinta ne indeamna sa facem lucruri care ne fac sa ne simtim bine. Insa, cu sau fara regrete, cu sau fara constiinta suntem rai. De ce? Pentru ca vrem si putem. Si, uneori, pentru ca vedem ca ceilalti se comporta asa, fara a arata vreo remuscare. Dar, azi nu pot. Azi, nu! Azi sunt bine dispus, azi respir, azi zambesc, azi ma simt bine! Ati auzit vreodata de tehnica “inducerii bunei dispozitii”? Sigur ca ati auzit! Unii zic ca-i minciuna, altii ca este singura cale catre conceptul de “om mai bun”.

Se da una bucata om, prin definitie, cu probleme. Nu neaparat eu, asa suntem toti! Cum scapa omul de probleme? Simplu! Nu scapa! Trece una, vine alta. Nu-i asa? Cred ca fericirea e doar o stare de moment. Cel putin aici, pe pamant! Nu poti sa fii fericit sau nefericit! Nu exista fericire totala! Nu e ba alba, ba neagra. Esti fericit si fericirea ta se datoreaza unor persoane, unor lucruri, etc. Si, in acelasi timp, esti nefericit datorita altor persoane, lucruri, etc. Uneori esti fericit si nefericit in acelasi timp…si asta se poate datora acelorasi persoane, lucruri, etc. Se intampla! Asta-i viata! Bun! Cum iesi din starea de nefericire? Cred ca prin acea tehnica- “inducerea bunei dispozitii”. Care e un fel de “hai sa ne mintim pe noi insine”. Bai, suna nasol, dar functioneaza! Adica, cine poate sa iti garanteze ca “de maine va fi bine”? Nimeni! Nu credinta in lucruri, oameni sau divinitate, nu religia, nimic! Insa, si asta o spun din experienta, daca iti spui ca maine va fi bine si crezi in asta…chiar se intampla! Nu stiu cum, nu stiu ce se schimba in tine sau in lume, dar se intampla. Spune-i minciuna, spune-i imbarbatare, spune-i cum vrei, dar cred ca asta-i cam singura constanta in oaceanul asta de variabile pe care-l numim viata!

Suna patetic, parca rupt dintr-un film prost cu adolescenti, dar prefer sa ma mint ca “maine va fi bine”, decat sa cad prada necunoscutului care-i asa de …necunoscut! Nimeni nu iti garanteaza ca “maine” vei mai trai…nimeni! Orice v-ar spune lumea, asta luati-o de buna…nimeni nu iti garanteaza nimic! Nu exista nimic sigur in viata noastra! Nimic! Dar, parca suna bine…”maine va fi bine”! Nu? Suna bine si ne place! Ne place cand ne mintim asa…Cum o dai, tot rau pica : Daca “maine” chiar va fi bine, atunci parca ti se pare ca nu te-ai mintit…ti se pare ca ai tu un al saselea simt sau esti protejat de ceva sau de cineva sau esti special…N-am timp, dar ideea e ca o dai in alte probleme…

Daca “maine” nu va fi bine…atunci chiar ca-i rau! Stiu, ironie! Incepi sa te gandesti ca nu ai acel al saselea simt, ca nu esti protejat de nimeni, ca nu esti special, ca acolo sus nu te iubeste nimeni…

Stiu ca am dreptate! Stiti voi, al sasele simt! Ideea e : Cum incerci sa impaci situatia? Adica da, uneori iti ies pasii, alteori nu. Cand iti ies, asa cum am mai zis, te consideri special, bun, esti pe culmile succesului…cand nu iti ies pasii, esti dezamagit, esti suparat, te inchizi…Singura constanta : Niciodata nu renunti la a te minti ca “maine va fi bine”!

P.S1 : “Maine va fi bine” = “Azi nu pot sa fiu rau!” = “de maine…”

P.S1 : Pentru ca “Azi nu pot sa fiu rau!” nu pot “sa preiau stafeta“, dar voi puteti.

P.S3 :  Multumesc…

P.S4 : Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta!

P.S5 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

Pentru unii, azi este ziua in care Mos Nicolae  strecoara daruri in bocanci. Pentru altii, azi este ziua decisiva, a alegerilor prezidentiale. Pentru multi, azi este ziua de nume, prilej cu care isi motiveaza cheful ce deranjeaza vecinii. Pentru altii, este duminica, o zi ca oricare alta, o zi in care iarasi nu au un acoperis, nu au cu ce sa-si hraneasca matele galagioase, nu au mama sau tata, sunt orfani, nu mai au multe zile de trait, in fine, stiu ca mosul nu o sa treaca si pe la ei.Morala crestina nu mai functioneaza la ei, nu mai au speranta. De cadouri nici nu mai vorbim. Toate falsele iluzii cu care oamenii de rand se injecteaza, la ei nu au niciun efect. Maine va fi mai bine. Da? Spune-o lor. O sa vina vreo compensatie. Cand? Candva. Aham, am inteles! Daca nu o sa mai prinda acel candva? Dar, daca da? Trebuie sa existe speranta! Da? Spune-o lor! Sau, poate ca da, poate ca asta au primit de la Mos…

P.S1: Nu, nu, nu! Nu inca un post despre speranta, inechitate si alte tampenii…atata am putut la 5 dimineata

P.S2 : La multi ani celor care azi isi sarbatoresc ziua de nume…

P.S3 : Multumesc…

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

Suntem toti importanti. Fiecare crede ca universul se invarte in jurul sau , poate ca asa este. Poate ca d-aia suntem unici. Poate ca, exceptand anatomia, obiceiurile si asemanarile, fiecare dintre noi suntem un soare in jurul caruia se invart ceilalti-prieteni, dusmani, familie si necunoscuti. De aici, putem dezvolta o intreaga teorie-cea numita ” EU si lumea”. Daca prietenii si familia se invart in jurul nostru, la fel cum facem si noi in jurul lor, asemeni Pamantului in jurul Soarelui, intr-o miscare echilibrata care debordeaza de armonie, ai putea crede ca dusmanii sunt acele planete cu dereglari ale axei. Intr-o miscare haotica, dusmanii intra in conflict cu noi. Necunoscutii, pe de alta parte, se pot regasi, in viitor, in prietenii, dusmanii sau in familia noastra. Fiind unici, fiecare dintre oameni este un EU. Asemeni ciocnirilor dintre 2 planete, o ciocnire intre un EU si un dusman poate produce efecte dezastruase asupra acelui EU, asupra dusmanului, dar si asupra familiei si prietenilor lor care, evident sunt influentati zilnic de o forta exercitata de acel EU. Forta poate sa fie iubirea, prietenia si, in unele cazuri, neintelegerea care duce la dusmanie. Cand acel Eu inceteaza sa mai fie pur, cand se schimba, chiar si foarte putin, forta sa se schimba, influenta sa se schimba, atractia dintre EL si celelalte “planete” se schimba, uneori sesizabil imediat, alteori nu. Un caz aparte ar fi moartea unei planete EU. Poate asemeni unei stele cazatoare insa, cu o mult mai mare intensitate, moartea unui EU produce un moment de tacere, de neintelegere. Realizezi atunci ca si tu esti tot o planeta si ca la un moment dat ai sa produci acea disperata neacceptare succedata, evident, de liniste…

P.S1 : Imi place sa cred teoria asta, poate si pentru ca ea ne confera importanta…Unde este Dumnezeu in toata aceasta teorie? Stie cineva?

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

Intrebam si suntem intrebati, dar v-ati gandit vreodata cati dintre cei care intreaba chiar vor sa afle raspunsul? Cati au timp ca sa il asculte? Cati au calitatea de a da un sfat dupa ce au auzit raspunsul? Cati au calitatea de a nu se comporta ca niste nesimtiti dupa ce aud raspunsul?

Poate v-ati intrebat, poate nu, cert e ca oamenii nu se mai “deschid” asa usor. Le este mai greu sa discute despre problemele lor chiar si cu prieteni apropiati, rude sau iubit/iubita/sot/sotie. Cica asta e nasol. Foarte nasol…

Ion : Ce mai faci? (ce gandeste?  : Prietene, spune ca faci bine, te rog, n-am chef, timp si nervi sa te ascult cum te plangi ca nevasta te inseala, la lucru esti un papagal, iar cei 2 copii ai tai sunt o deziluzie)

Vasile : hmmmm…Bine!

Ion : (Doamne Ajuta! Slava Domnului ca a zis asta…am fost scutit de juma’ de ora de chin, sau de senzatia pe care ar fi lasat-o scuza mea penibila potrivit careia ar trebui sa plec pentru ca am uitat sa cumpar castraveti ,  sau schimbarea subiectului ar fi fost prea nepoliticoasa?)

Ma amuz uneori cand sunt intrebat ce mai fac…putini, poate prea putini oameni intreaba “ca sa stie”…multi o fac din curtoazie, poate din instinct, din obisnuinta…

Desigur, mai exista si oameni care intreaba pentru ca le pasa…astia-s rari…voi ati intalnit astfel de persoane?

P.S1 : Acel “bine” masecheaza atat o imposibilitate a intrebatului cat si una a intrebatorului…

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste (da’ intreaba pentru ca vrea sa stie)

Din cauza lui Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, Eminescu, Creanga, Brancusi, Vlad Tepes, Gica Hagi, Nadia Comaneci … suntem unde suntem. Nu ii suspectez de lucruri necurate, nu sunt declansatorii crizei economice sau ai celei politice din ziua de azi dar, ei sunt de vina! Ei, cum ar spune un comentator sportiv, ne-au invatat cu victoriile, cu frumosul, cu purul, ei ne-au facut cunoscuti in lume, ei ne-au creat un nume, o demnitate, o speranta…Si, acum, ce? Ei nu mai sunt! Ne-au lasat? Ne-au abandonat  in speranta ca, noi, urmasii lor, o sa fim “la inaltime” ?

Ca bine zice vorba aia : “Unde esti tu, Tepes Doamne…?” da’ , unde e Nadia? unde e Hagi? Unde e Eminescu? Unde sunt urmasii lor? Va zic eu, nu sunt si, din pacate, nu prea am sperante ca o sa fie…Ei ne-au invatat sa ne bucuram, sa visam, sa iubim, sa avem mandria aia de tara si de neam dar…dar…nu ne-au invatat cum sa fim ca ei…sau, poate ca nu am vrut sa invatam…sau, poate ca nu suntem demni…si, asa…asa, ce? Asa, nimic! Nu mai avem mandrie, adevaratele talente nu sunt promovate, n-au bani sa-si continuie visul si, deci, nu mai vor; nu mai avem demnitate, injosirea noastra, voita sau nu, este fara limite iar, conducatorii…ei, bine, ii avem pe cei pe care, din pacate, ii meritam…acum, in acest stadiu, in aceasta letargie, in aceasta neputinta, in aceasta nepasare…Ne scuipa in fata si noi acceptam, ne impun bariere si noi acceptam, ne invrajbesc si noi acceptam, ne omoara incetul cu incetul si…noi acceptam…

Si, atunci ce ne ramane? Zambesc amar la gandul ca nu ne mai ramane decat visul potrivit caruia am fi putut avea un vis…

P.S1 : Trecutul glorios ne-a  dat speranta, ucisa de prezentul patetic, nemaiputandu-se transforma in ceva frumos in viitorul ce putea sa fie…

P.S2 : Sau nu! Depinde doar de mine, de tine, de noi, nu?

P.S3 : Multumesc…

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste