Achilianu

parcă cu „tu” nu prea merge… dar nici cu „dumneavoastră”… nu?

De pe la vreo 7 ani și până la 15, am locuit cu familia într-un orășel de pe lângă Vâlcea. Orășelul era destul de infect, oamenii, ca majoritatea românilor, erau plini de conținut, în raport cu ceea ce puteau, știau sau ofereau în plan uman. Ba chiar era renumit pentru bețivii și curvele ce-și făceau veacul prin zonă.

Dar, nu-i așa, niciun bețiv, și cu atât mai puțin o curvă nespălată și plină de fițe, nu-și recunoștea starea de fapt. Mândria ii copleșea pe mulți, de altfel oameni demni care mergeau cu nasul pe sus, uitând că ieri ori au dormit pe vreo bancă, în văzul lumii, ori au participat la vreo orgie… Și totuși, existau și oameni printre animalele pline de emfaza bazată pe nimic. Unii dintre oamenii ăia mi-au rămas prieteni destul de buni, dar nu despre asta vroiam să scriu…

Aveam în bloc o familie de 5 persoane, trei copii și doi părinți. Mama era vânzătoare, tatăl lucra pe la o fabrică, unul dintre băieți era de vârsta mea, unul era mai mic, iar fata era… curviștină. Mno, în momentul în care m-am mutat în acel bloc nu era, că era destul de mică, dar ulterior… Eh, ne mai încurcăm în detalii?

Mama familiei era bârfitoare. Mare. Mare rău de tot. Bârfea la magazin, bârfea la scară, bârfea pe balcon. Bârfea. Înconjurată, desigur, de alte specimene de mare calitate. Probabil era în stare să bârfeacă orice, de la o nucă de cocos, la amanta primarului. Bărbatul era om mai calm, era pescar. Ce-i drept, își cam îneca amarul în magia și savoarea băuturilor alcoolice. Le bea omul, că tare necăjit era acasă. Ăla mic vroia ceva, ăla mare altceva, fetișcana mai fugea de acasă, iar nevasta, ohooo nevasta, era tare nemulțumită. Și cârtitoare. Probabil avea așteptări de doamnă, deși nu era. Probabil, s-a pricopsit cu nevlegul, și-a dat seama că a ales greșit, iar apoi, neputând să schimbe situația, și-a pus în gând să-l sclăvească.

Băi, și avea o voce țipătoare… Uau! Scula din morți până și pe cel mai adormit enoriaș, apăi să o auzi în toată puterea vocii ei, din casă, ea fiind pe balcon. De obicei, striga la bărbatu-său, la copii, la vecini. „Miticăăăăă, mai stai? Hai, sus! Fi-ți-ar peștele să-ți fie. Miticăăăăă…”. Îi făcea, nu din tastatură, ci de pe balcon. Ăluia îi zicea să dea la găini, pe aia o trimitea la magazin etc.

Era un show total pe care, trebuie să mărturisesc, nu l-am înțeles niciodată. La spălatul rufelor în văzul tuturor mă refer, sau, așa cum îmi place să-i spun, suflatul mucilor în public. Nu mi-am dat seama dacă-i mare șmecherie, sau nu, să știe oamenii ce fac eu, ce mănânc sau ce vreau să fac. Probabil asta ține de aorta sentimentală a fiecăruia și de modul cum percep unii sau alții penibilul. Și, mai ales, ideea de intimitate. Nu?

Dar nici desprea asta nu este vorba în acest post. Deloc. Ci despre modul de a se adresa al copiilor. În raport cu părinții lor. Auzeam niște lucruri care, pentru prima dată, m-au lăsat masca: „Tati, mă lăsați pe afară?” sau „Nu mai dați în mine, mamă!”. Un limbaj, zic eu, neconform cu starea de fapt a familiei și, cu atât mai puțin, cu nivelul de educație al membrilor ei. Se vedea pe față -ca să zic așa – faptul că părinții le-au impus copiilor acest limbaj. Poate de ochii lumii, poate pentru că, în viața de zi cu zi, părinții nu primeau respectul pe care ei considerau că-l merită, cert e că oamenii așa își vorbeau.

Însă, nu foloseau „dumneavoastră”, că aș mai fi înțeles… Bun, și abia acum ajung la subiect.

Mie mi se pare destul de ciudat ca, după o anumită vârstă, să le zic alor mei „tu”. „Faci tu mâncarea? Adu-o tu…” etc. Parcă nu sună bine. Parcă-i un pic deplasat. Bine, nici în extrema cealaltă nu pot să cad. Mi s-ar părea hilar. Ori îi domnești de la început, în conformitate cu regulile limbii române, ori te ferești să le zici „tu”.

Personal, încerc să o mai atenuez şi, ca orice român care se respectă, caut o cale de mijloc. Pănă acum n-am găsit alta, decât aia cu „tale”  - pe sistemul: „Da, poți să aduci tale aia…”. Știu, e o formă a lui „tu”, dar ai mei n-au dat semne de supărare. Pănă acum.

Sunt curios câți oameni și-au pus problema asta și, mai ales, dacă au găsit o soluție mai bună. A, și da, respectul se câștigă, nu se impune.

P.S1: Cam atât!

P.S2: Mulțumesc…

P.S3: Sănătate cititorului și celui care nu citește…

Se intampla foarte des sa se gaseasca oameni. Oameni care spun prosteli. Se intampla.

Acum ceva vreme s-au gasit oameni care sa afirme cu tarie cum ca televizorul influenteaza omul. In bine sau in rau. Da, este vorba de banalul televizor-ala caruia ii trebuie o telecomanda pentru a prinde viata si, aceeasi telecomanda, pentru a inceta sa mai “respire”. Dar, stai, cineva trebuie sa apese pe telecomanda, nu? Exact, exact, despre om este vorba. Prin om se intelege tanar si/sau adult. Deci si femeie, asa ca sa nu zica lumea ca-s cumva misogin. Pentru ca nu sunt. Sau doar un pic. Ce naiba, nu suntem toti asa? Ceeeeeeeee, femeile nu sunt deloc misandrine? Dar, asta-i alta poveste care nu-i poveste ci, realitate.

Deci, oamenii sunt influentati de televizor, nu? Sa presupunem ca da. Sa presupunem ca sunt influentati in rau. Daca ar fi influentati in bine, discutia ar fi inutila, caci e bine sa fie bine, nu? Bun, intrebarea care se pune acum este : Inainte de aparitia televizorului, oamenii erau mai buni? Teoretic da, caci nu-i influenta televizorul, care, am presupus noi ca ar fi un factor negativ. Insa, realitatea si istoria contrazic acest fapt. Deci, oamenii erau la fel cum sunt azi. La fel de violenti, la fel prosti, la fel de mandri, la fel de pacatosi…ce sa o mai lungim…la fel!

Si, totusi, auzim fel de fel de cazuri potrivit carora oameni ca mine si ca tine au incercat sa reproduca secvente si actiuni vazute la tv. Stupid ar fi sa nu vedem ca o mica influenta exista. Dar, si mai stupid ar fi sa nu realizam ca omul este singurul care poate sa decida daca acea influenta este una buna sau una rea. Pana la urma, omul este influentat de orice lucru de pe aceasta planeta. Orice lucru, indiferent daca intra in contact direct cu el sau nu. Insa, numai omul poate sa decida daca influenta acelui lucru asupra sa este una benefica sau, ca asa-i in viata, malefica. Asa ar face un om normal.

Numai ca de cand traiesc nu am vazut un om normal. Nici nu cred ca exista. De fapt, nu cred ca exista ceva normal pe aceasta planeta sau in Univers-Daca ar fi oameni normali, ei ar fi putini, doar vedem si noi cum stau lucrurile, nu? Ei ar trai printre oamenii anormali, ceea ce, hai sa recunoastem, e ceva foarte anormal. Iar daca toti suntem anormali si restul Universului este normal, ar fi, pana la urma, tot anormal. Nu? Intelege cineva ce scrijelesc acilea sau a inceput sa planga si hartia 2.0?

Si da, asta-i inca un post in care zic ca omul e un dobitoc fara margini, arogant si care, pentru a-si masca propria-si neputinta, apeleaza la batjocorirea semenilor lui. Batjocorirea ia toate formele posibile, pe unele le-ati trait, de altele le-ati auzit, iar altele o sa le practicati.

Si da, omul este influentat si influentabil. Cred ca depinde numai de el cat de mult  se lasa influentat. Da, televizorul poate sa fie periculos, dar numai daca omul vrea asta. WTF, pana la urma si o furnica poate sa influenteze omul. Furnica face parte dintr-o comunitate de furnici, e fericita in nimicnicia ei. Omul nu e. Omul vede asta si decide sa-si puna capat zilelor pentru ca nu este acceptat, pentru ca nu are prieteni, pentru ca si-a dat seama ca nu poate sa gaseasca fericirea de care are parte o furnica…

Si, atunci, cum sa facem sa nu mai fim influentati? Nu ne mai uitam la tv? Sa zicem ca se poate, dar omul va vedea furnica, nu? Intelegeti ca furnica nu e neaparat o furnica, nu? Se gaseste ceva care sa-l influenteze pe homo asta care e sapiens sapiens. Deci, cum facem?

Ma hazardez! Raspunsul meu final este(sper sa fie corect) : Interzicem omul! Sau, ca sa fiu mai exact, gata cu tot omul pe planeta. Nu mai exista dobitocul care poate sa fie influentat, deci inceteaza si influenta. Normal ca e o aberatie, dar e singura solutie. Altfel nu se poate. Altfel, omul o sa gaseasca mereu lucruri care o sa il influenteze in rau sau in bine, o sa gaseasca oameni pe care sa-i domine, o sa gaseasca lucruri pe care si le doreste…o sa gaseasca un mod pentru a da nastere pacatelor capitale.

Ca sa fiu clar : Nu instig la nimic! Sunt si eu om si tare as vrea sa pot spune ca traiesc intr-o lume normala, ca fac parte dintr-o raza pasnica, dar nu-i deloc asa. Suntem violenti din nastere si singurii factori care ne cizeleaza, cel putin pe unii dintre noi, sunt  : Divinitatea, societatea cu regulile ei, uneori nedrepte si familia. Astea-s unicele lucruri care, inca, ne mai impiedica sa ne aratam adevarata fata, cea animalica, cea care reiese din principiul “cel mai puternic supravietuieste”. Nici nu vreau sa imi imaginez cand acesti factorio sa dispara. Si da, o sa dispara, caci omul, ei bine, e om!

P.S1 : De unde am pornit? De la televizor! A, da, televizorul e malefic! Si o bucata de paine e malefica pentru ca prea multi mor de foame sau prea multi se lupta intre ei pentru asa ceva. Si curentul e malefic, si apa, si gazul ca iarasi mi-a venit factura mult mai mare ca data trecuta si…

P.S2 :  Multumesc…

P.S3 Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

Tinerii au probleme.Si asta nu e de ieri sau de azi, e dintotdeauna. Partintii nostri au avut probleme atunci cand erau tineri, bunicii si, in general, asa ca sa rezum, orice fiinta teribila pe care o numim om.De cele mai multe ori acele probleme nu vizau plata facturilor, asigurarea hranei si/sau cresterea copiilor. Dupa cum se vede, nu ma refer la tinerii care au decis/s-a intamplat sa fie parinti. Pentru ca atunci cand apare un copil, hai sa recunoastem, totul se complica. Pozitivul situatiei fiind, de cele mai multe ori, peste negativul ei.

Da, tinerii au probleme. In dragoste, la scoala, in societate. Toate problemele lor, zic eu, pornesc, si nu-i de mirare, de la “inadaptabilitatea”  cu care ii inzestreaza familia si societatea. Ca in orice alta activitate croitoriceasca, caci asa-i si cu formarea tinerilor, se lucreaza cu materialul clientului. Evident ca daca nebunelul e nebunel, e mai dificil, dar nu imposibil. Insa, de cele mai multe ori, atat familia cat si societatea renunta la a mai investi timp, iubire si bani in odrasla. Astia, zice eu, sunt eternii inadaptati. Lucruri extrem de teribile se pot intampla daca un astfel de tanar nu are forta interioara pentru a repara ceea ce atat familia cat si societatea ori n-au vrut, ori n-au putut sa repare. Sau sa construiasca.

La noi, in Romania, este de inteles. Avem parinti si bunici care au trait in comunism, oameni, de cele mai multe ori, buni. Dar, oameni care au ei insisi probleme. Oameni care nu au scoala vietii in ale educarii tinerilor. Nu toti, evident. Eu nu incerc sa generalizez in posturile mele, pentru ca, de cele mai multe ori, vorbesc despre oameni si oamenii, cred eu, nu au cum sa fie catalogati, nu au cum sa fie analizati toti la comun. Poate si pentru ca asemanarile dintre oameni produc si deosebiri.

Nu, nu e vina lor. Sau e. Stiti ce, nici nu mai conteaza. Aceasta este situatia si decat sa ne irosim timpul cu ceea ce ar fi putut sa fie, asa cum de multe ori facem, mai bine traim in prezent pentru a incerca sa cladim un viitor, nu? Dar, nici in alta parte nu e mai bine. Da, acolo lumea e mai expusa la chestiunile sensibile, profesorul meu de matematica le-ar numi chichite, chestiuni care pot genera frumos, dar de cele mai multe ori genereaza urat. Ma refer la ce gandesc, ce simt si ce vor tinerii. Daca, de exemplu, nu le faci educatie sexuala, ca tot e un subiect tabu, dar ei sunt inconjurati de bunaciuni, la ce crezi ca se vor gandi? Daca nu le explici ca dupa o deziluzie in dragoste ei au castigat mai mult decat au pierdut, ce crezi ca se poate intampla? Au castigat experienta de viata, oricat de lame suna. Daca nu le explici de ce nu le poti cumpara lucrurile la care ei ravnesc, ce crezi, o sa incerce sa le obtina prin orice mijolace sau o sa te creada pe cuvant?

Dar, asa cum se obisnuieste, renuntam sa mai luptam pentru ceva la care stim ca nu ne pricepem. Ma refer la familie si la societate. Exista si rea vointa, exista si nepasare. Poate ca am sa revin la subiect si cu alta ocazie pentru ca este un subiect dificil, greu de abordat, dar un subiect care ma intereseaza.

P.S1 :  Multumesc…

P.S2 Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

Vorbeam zilele trecute cu un amic. Era in impas. Nu stia ce cadou sa ii cumpere prietenei de ziua Mos Nicolae. Bine, nu stia ce sfaturi sa ii dea mosului, acesta din urma era cel care aducea cadourile. Evident. Pentru ca mosul exista. A decis sa nu-l mai astepte pe Mos Nicolae si sa mearga cu prietena la cumparaturi. Cizme, mai exact. Atunci mi-am dat seama ca s-a denaturat. Ideea de cadou. S-a denaturat. Nu mai e emotia aia “sper sa-i placa”. Sau aia “ce mi-o lua?” . Cadoul a ajuns o problema. Daca nu toti pot sa faca ca cadou (asumata)  masini scumpe, apartamente, vacante de lux, am vazut, ca e nevoia aia de a tine pasul. Nu e vorba numai de cadourile pentru persoana iubita, pentru familie si rude. Nu, la cadouri in sine. Nici nu mai stiu ce sa ii iau unui amic de ziua lui. Am vazut ca se poarta sticlele de vischi, trabucuri, 2 portocale si o banana, acompaniade desigur de un prezervativ, lazile de bere.WTF, cum ar zice romanul. Cand mergeam la ziua cuiva, sa zicem o fata, sa zicem prin liceu, ii luam o cutiuta muzicala, d-aia cu balerina si, evident, cu melodia de mai jos, niste flori si, cam atat. Acum, nu, acuma trebuie sa impresionezi. Sa fie unic. Bine, atunci nu mai pot sa ii iau inel pentru ca si Gheorge i-a luat pretenei sale. Sau flori-trandafiri? Esti nebun? Pai, Vasile i-a luat o duzina+1 Pai, ce sa ii iau? Pai, nu stiu.

Martisoarele, de exmplu, ca tot trec de la una la alta, pai, unde-s martisoarele alea simple, unde-s cosarii? Nu, acuma trebuie sa fie ceva ce socheaza. Cred. Asta cred ca e ideea. In fine, despre martisoare am sa vorbesc la momentul potrivit. Sper.

De Mos Nicolae am primit niste haine de la ai mei. Super multumit. De la prietena am primit dulciuri+pomelo(super bun, cine nu a incercat sa incerce!) + multa iubire. Super multumit! Stiu pe cineva care a primit de la tacso 2000 lei. I-a, ba, si distreaza-te. Probabil era si el super multumit. Dar, parintii, sa nu se intrebe de ce ajunge un golan.

In fine, ideea care e? Pot sa te multumeasca si cadouri care nu-s scumpe, care nu socheaza, care altora li s-ar parea comice, ieftine si nefolositoare. Nasol e ca majoritatea nu se mai multumeste cu cadouri, sa zicem, simbolice. Adica, in pana mea, care-i definitia cadoului? Ceva ce iti dau pentru ca sper ca iti va placea, nu neaparat ceva ce iti doresti. Regula obligatorie : Dupa ce ai primt cadoul trebuie sa multumesti si sa zici ca-ti place, nu ca nu-ti place, nu ca mai ai asa ceva, nu ca ai primit de la Gheo acelasi cadou. Nu?

P.S1 : Multumesc…

P.S2 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

Suntem toti importanti. Fiecare crede ca universul se invarte in jurul sau , poate ca asa este. Poate ca d-aia suntem unici. Poate ca, exceptand anatomia, obiceiurile si asemanarile, fiecare dintre noi suntem un soare in jurul caruia se invart ceilalti-prieteni, dusmani, familie si necunoscuti. De aici, putem dezvolta o intreaga teorie-cea numita ” EU si lumea”. Daca prietenii si familia se invart in jurul nostru, la fel cum facem si noi in jurul lor, asemeni Pamantului in jurul Soarelui, intr-o miscare echilibrata care debordeaza de armonie, ai putea crede ca dusmanii sunt acele planete cu dereglari ale axei. Intr-o miscare haotica, dusmanii intra in conflict cu noi. Necunoscutii, pe de alta parte, se pot regasi, in viitor, in prietenii, dusmanii sau in familia noastra. Fiind unici, fiecare dintre oameni este un EU. Asemeni ciocnirilor dintre 2 planete, o ciocnire intre un EU si un dusman poate produce efecte dezastruase asupra acelui EU, asupra dusmanului, dar si asupra familiei si prietenilor lor care, evident sunt influentati zilnic de o forta exercitata de acel EU. Forta poate sa fie iubirea, prietenia si, in unele cazuri, neintelegerea care duce la dusmanie. Cand acel Eu inceteaza sa mai fie pur, cand se schimba, chiar si foarte putin, forta sa se schimba, influenta sa se schimba, atractia dintre EL si celelalte “planete” se schimba, uneori sesizabil imediat, alteori nu. Un caz aparte ar fi moartea unei planete EU. Poate asemeni unei stele cazatoare insa, cu o mult mai mare intensitate, moartea unui EU produce un moment de tacere, de neintelegere. Realizezi atunci ca si tu esti tot o planeta si ca la un moment dat ai sa produci acea disperata neacceptare succedata, evident, de liniste…

P.S1 : Imi place sa cred teoria asta, poate si pentru ca ea ne confera importanta…Unde este Dumnezeu in toata aceasta teorie? Stie cineva?

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

Personaje : Andreea(fata) ,  Mihaela(mama) si Violeta…

Mihaela : Mama, ai 25 de ani si, ne gandeam, eu cu tatal tau, ca nu ai venit si tu cu un baiat acasa, nu ca am vrea neaparat asta, dar…

Andreea : Stiu. N-am venit. Nici nu o sa vin!

Mihaela : Adica, n-ai gasit si tu pe nimeni…sa stii ca…ca suntem intelegatori…adica, esti mare, esti pe servici…

Andreea : Nu vin! N-ati intelege!

Mihaela : Mama, daca ai vreun prieten, de ce  nu ni-l prezinti? Stiu ca tatal tau e mai protector, dar numai pe tine te avem si…

Andreea : Mama, intelege : Nu vreau sa vin pentru ca nu am cu cine sa vin!

Mihaela : Mama, de ce esti asa? Iti promitem ca nu il judecam.

Andreea : Nu este asta…

Mihaela : Mama, da’ nu esti urata, de ce nu vrei si tu…sa stii ca tineretea trece…Vrei sa ajungi ca domnisoarele alea de insista sa le spui domnisoare desi au 40-50 de ani?

Andreea : Hai, ma mama, ma lasi! Nu ajug eu asa…

Mihaela : Bine, ma mama, noi iti vrem binele, sa stii!

Andreea : Stiu, dar…

Mihaela : Ce e, Andreea?

Andreea : Mama, o stii pe Violeta, colega mea de serviciu?

Mihaela : Da, o stiu. Mai iesi cu ea la film si in oras, nu? Sunteti prietene. Insa…

Andreea  : Insa, ce?

Mihaela : Mie mi se pare ca e ceva in neregula cu fata aia!

Andreea : Hai, ma mama! Nu e nimic in neregula cu ea. Asa e ea mai pusa pe glume, mai deschisa, isi traieste viata, cum se zice acum “traieste clipa”…dar, tu nu ai de unde sa stii!

Mihaela : Fata mea, si eu am fost tanara! Stiu  ce inseamna! Dar, fata asta mi se pare cam suspecta, cred ca umbla cu multi baieti! Si, poate te iei dupa ia, ca…mama, noi te-am crescut bine!

Andreea : Nu! Ea nu e asa! Stiu ca m-ati crescut bine dar, nu vorbi asa despre ea…

Mihaela : Andreea, mama, fata asta imi miroase a curva si…

Andreea : Nici nu o cunosti, nu vorbi asa despre ea!

Mihaela : Curva, iti zic eu!

Andreea : Nu, mama! Nu e curva…e lesbi si…e iubita mea!

P.S1 : Multumesc…

P.S2 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste