Achilianu

… începutul anului școlar.

Îi vedeam pe unii cum trosneau de emoție la gândul că-și vor revedea colegii, iubirile neîmpărtășite sau chiar dascălii. Mi se părea ciudat, deoarece eu nu simțeam niciun fel de emoție. Sau, cel puțin, nu simțeam o astfel de gamă de emoții. Pe colegi îi vedeam la fotbal, în oraș sau, mai târziu, în discotecă. De profesori nu-mi era drag, deși pe unii îi respectam atât de mult încât le sorbeam până și ultima picătură de înțelepciune, ce se prelingea din preaplinul paharului cu care i-a hărăzit… natura. Iubirile mi-au rămas neîmpărtășite mult timp, mai exact până am decis că ar cam trebui să fac și eu ceva, iarăși nu să stau și să aștept să pice ele late-n fața mea.

Dacă stau bine să mă gândesc, nici careul din ziua de 15 septembrie nu trezea în mine zbateri ieșite din comun. Ba mai mult, totul era o corvoadă. În careu se vorbea. Mult. Mi-a fost dat să fiu nevoit să ascult primari, polițiști, cadre didactice sau chiar părinți. Aceeași întrebare-mi revenea obsesiv în minte: Ca să ce? Păi da, ca să se laude ei cu ale lor realizări, pe când noi, cei împopoțănați ca de Crăciun, cu hăinuțe noi, cu pantofiori dați cu cremă și, desigur, cu batistuța și unghiuțele tăiate, stam și așteptam mereu și mereu finalul. Un nou an de școală începea, iar acela nu era nicidecum motiv de sărbătoare. Teste, dictări, teze și materii inutile, plus o șleahtă de netoți care nu erau potriviți pentru a se învăța pe ei ceva, apăi pe noi…

Și, ca să fie cireașa pe tort, mai și ploua. Umbrele și umbreluțe, peste tot umbrele. Vedeai fețe zâmbitoare, agasant de zâmbitoare. Părinţii erau un pic mai stresaţi, căci, de bifat trebuia bifat evenimentul, dar şi şeful îi presa cu rapoartele alea. Dar deh, odorul mamei merita… sau aşa credea fiecare mamă…

Și totuși, parcă acel început de școală avea ceva special. Nu, nu în ochii mei, căci, după cum se vede, eu nu dădeam nici doi bani pe treaba aceasta, ci în ai celorlalți. Erau, desigur, cutumele dictate de o societatea plată, dar unora, celor mai mulți, le provoca un mic cutremur în interior.

Acum, nimic. Chiulul de la careu anunță doar chiului în masă de peste an. Acum, începutul de an se face la televizor, cu eterna „Alinuța”, care se laudă că mă-sa i-a cumpărat rechizite, caiețele și hăinuțe. Acum, începutul de an este un alt prilej de a-ți lua o bucată de tavan în tărtăcuță, că deh, reparațiile costă. Acum da, acum pot să spun că sistemul românesc de învățământ, conducătorii lui, dar și părinții și elevii pot să-și treacă liniștiți un PATRU cât ei de mare în catalogul deziluziei, al speranțelor înăbușite din fașă, al viitorului răpus de un prezent înecat în trecut…

P.S1: Știu, e cam depreme pentru începutul de an școlar, dar ce să fac dacă io mă gândesc cu câteva mutări înainte?!

P.S2: Cam atât! 

P.S3: Mulţumesc…

P.S4: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…

Un sistem care nu funcționează, fie și din cauza unei simple erori umane sau a unei nepăsări, este un sistem care nu funcționează. Până la urmă, totul se reduce la niște întrebări simple: „E bun?”, „Funcționează?”, „E productiv?”, „Ne putem baza pe… ?” – Răspunsurile sunt la fel de simple și nici nu lasă loc românescului „dar”.

Ieri, în trei iulie 2011, portalul edu.ro a fost accesat de peste 1 milion și trei sute de mii de ori. Cu o zi înainte, acesta era accesat de abia 380.000 de ori. Elevi, profesori, părinți sau rude, toți și-au pus mâna peste șoricelul zburdalnic și au intrat să vadă oroarea: Rezultatele bacului 2011.

Unii, probabil, crezând că s-a produs vreo eroare , fapt pentru care odorul lor a apărut ca „picat” pe lista de la liceu. Vroiau să se convingă, încă sperau. Asta deși televiziunile vuiau la unison pe fundaluri de News Alert, împrăștiind vestea: Unul din doi a picat. Și totuși, sperau. Sperau că el sau ea nu fac parte din jumătatea aia, ci din cealaltă. Din aia care a trecut. Cu note mici, ce-i drept, dar a trecut. Mulți, poate cei mai mulți, au sperat degeaba. Nici dracul gol nu și-a băgat coada, și nici vreun netrebnic n-a greșit listele. Era adevărat: El/ea a picat, la fel cum a făcut-o și jumătatea aia pe care toți o blamează acum. Motive ar fi: Că n-a învățat, că n-a putut copia, că profii nu se ocupau de elevi, că… Dar acum e târziu. Orice examen picat rămâne picat. Orice tentativă de a te umili sau a mai spera la un miracol e și tardivă și nerealistă. Un examen picat rămâne un examen picat. Rămâne o pată neagră peste tabloul frumos colorat al vieții tale. O pată. O pată pe care atât tu, dar și alții ați aruncat-o pe cel ce putea fi un tablou frumos. Da, acum e târziu. Până la hopul din toamnă nu mai e mult, dar ce folos dacă știi că acel hop trebuia și putea fi evitat? De către tine, de către alții…

Pe de altă parte, pe acel portal au intrat și oameni care și-au dorit confirmarea reușitei odraslei mult iubite. Și da, au căpătat-o. Mulți au căpătat-o. Alții, poate la fel de mulți, au vrut doar să se râdă  de cunoștințe, de rude, de pieteni. Pentru că da, mulți din neamul al/a lu ăla au picat. Și pentru că da, românii își doresc mereu să moară capra vecinului.

Puțini au fost – așa îmi place să cred! – cei care și-au dat seama de faptul că acest dezastru este un semnal de alarmă. Un semnal că reforma în educație n-a fost reformă, iar educația numai educație nu e. Un semnal ce-ar fi trebuit să-i facă pe mulți din MEC să-și dea demisia în secunda doi. Și, în final, un semnal pentru toți românii, al cărui mesaj s-ar traduce așa: Oamenii care au picat la Bacalaureatul 2011 o s-ar putea să ajungă cândva în poziția de a decide destine, de exemplu în Parlament. Alții ar putea să ne verifice conductele și centralele de gaz. Unii ar putea să ajungă profesori. Alții, de ce nu, chiar șefi peste mulți dintre noi. Unii o să ajungă să ne scuipe la stop, iar alții ar putea chiar să ne dea în cap.

E foarte ușor să iei decizii cu implicații grave asupra destinelor unor oameni. Unii le iau din pix, în fiecare zi. Alții le suportă. Așa a fost și cu salariile tăiate, așa a fost și cu pensiile, așa a fost și cu disponibilizările. Nu cred că trebuie să mai spun că nu doar cei care au fost obiectul „măsurilor de combatere a crizei” au fost singurii afectați, nu? Așa și cu Bacalaureatul 2011. Nu doar un cretin, care a vrut să copieze și a fost prins sau nu a putut, a suferit. Nu doar cei care n-au învățat. Nu. Este vorba despre familii întregi care o să trebuiască să-și regândească planul pe următoarea perioadă.

Sigur că principalii purtători de vină sunt elevi. Total de acord. Dar asta nu înseamă că profesorii lor nu au nicio vină. Nu. Sau că MEC-ul, prin reprezentanții lui, n-ar cam trebui să își asume acest catastrofal eșec! Doar că nu cred că se va întâmpla asta. Mulți o să vină în față cu ideea absurdă potrivit căreia nu toți trebuie să ia BAC-ul. Greșit! Într-un sistem care funcționează, toți trebuie să ia BAC-ul. Sau na, aproape toți. Nu jumătate! Cu note mai mici sau mai mari.

Închei cu un proverb chinezesc(dacă nu mă înșel): „Da-i omului un peste si va avea de mancare o zi. Invata-l cum sa pescuiasca si va avea de mancare toata viata” – care s-ar traduce prin: Nu-l trece pe elev când nu merită, indiferent câtă compasiune ai în tine sau câtă mită îți dă ta-su. Dacă el pică, în parte e și vina ta! Învață-l cum și ce să învețe!

P.S1: Cam atât! 

P.S2: Mulţumesc…

P.S3: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…

Daca citesti stirea de aici esti plin de consternare, asa cum sunt plini de rahat si unii dintre educatorii/profesorii de pe la noi. Un rahat de o abjectie ridicola, chiar si pentru comicul conjunctural in care traim.

Eu am o credinta care, ce-i drept, e zdruncinata de exemplele zilnice care vin mediul ambiant: Copiii de azi sunt oamenii de maine. Oameni care, intr-un fel sau altul, o sa decida soarta tarii, si deci, a noastra a tuturor.

Nu e nimic mai tulburator si mai meschin decat un adult, fie el profesor/educator sau nu, care influenteaza negativ viata unui copil. Stii, un copil e… in crestere. E… inofensiv. E… fara de aparare. E… aproape de puritatea umana. E… doar un copil. Stii, doar un copil care nu stie prea multe, care nu sesizeaza nuantele gri ale vietii, care greseste fara sa vrea si care, desi ne-am dori, nu prea isi asuma acest lucru… poate pentru ca inca nu a ajuns sa constientizeze acest lucru. Pana la o anumita varsta, nici nu e nevoie de asta. Dar stii,  ca sa faca asta, ca sa-si imprime pasii pe hartia gri a vietii, trebuie sa fie antrenat. Asta cred ca e cuvantul! Da, asta e! Antrenat. Sigur, e vorba de educat, ingrijit, respectat…, dar toate astea – cred eu – ca se rezuma la asta!

Siii, cine sa-l antreneze mai bine pentru meciurile vietii, meciuri continue, epuizante si, parca, de necastigat, decat insusi antrenorii? In cazul asta, e vorba de educatori. De neglijat nu sunt nici parintii, al caror rol este “pentru toata viata”. Apoi vin profesorii. Si, in principiu, se presupune ca acel copil devine matur, barbat sau femeie. Capabil, deci, de a se apara singur, de a-si trai prezentul in conformitate cu trairile si principiile sale si evident, cu normele impuse de societate, de a-si decide singur viitorul. Dar pana acolo e cale lunga! Tare lunga! Si mereu pavata cu cratere abisale, mai ales cand vorbim de formarea personala.

Formare personala de care, la cfel cum am mai spus, sunt “vinovati” antrenorii. Stii, aia care chiar au fost “antrenati” ca sa “antreneze”. Siii, ei ce fac? Sigur, in pincipiu, isi fac treaba. Intr-un stil clasic romanesc, dar isi fac treaba! La mine si-au facut-o, probabil si la tine, dar mai si clacheaza. Acest lucru nu poate fi inteles, permis si scuzat! Nu, deloc!

Stiu, toti avem probleme. Stiu, la fel de bine, ca toti am avea solutii! Controale psihologice regulate, de exemplu. Pai da, dar unii care nu trebuie chiar le trec! Mai multi bani pentru a nu-i mai lasa pe profi/educatori cu stresul lipsei banilor. “Ce sa mancam la cina? Ah, iarasi tipa Vlad! Doamna, doamna, iara ma bate Ionut. Doamna, Mara mi-a luat jucariile…” Asta ar fi o solutie, la fel cum poate e si prima, la fel cum sunt multe. Dar, din pacate, nu suntem noi cei care decid!

Si stai asa, pe margine, si te indignezi. Ii vezi p-aia care promit ca nu se va mai intampla. Aham, pai si asta sterge cu buretele tot? Ce dracu mai cauta astfel de oameni in sistem? Da-i afara, n-au ce cauta pe langa copii! Cum sa-mi ameninti copilul sau, mai rau, sa-l bati cand nici eu nu fac asta? Si nici daca as face-o, n-ar fi ok ca tu sa procedezi ca mine! Lasa-ma pe mine, poate io-s dobitoc, dar tu ai scoala pentru asa ceva, din asta traiesti, cretino/cretinule!

Si, totusi, nu ne ocupam noi de asta! Noi n-avem nicio putere!

P.S1: Afara, afara… Afara cu educatorii/profesorii agresivi din tara!

P.S2: Cam atat!

P.S3 : Multumesc…

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste…

Legea educatiei este constitutionala. Sau, na, asa a decis CCR. Aceeasi CCR pe care insusi intaiul roman al tarii  a blamat-o de cate ori a putut. Acum nu, acum nu mai e blamabila. Acum a dat cu constitutionalul exact unde s-a vrut, nu? Bun asa! Cand imi place e de bine, cand nu…

Nu ma pricep eu prea bine la legile astea, dar mergand pe prezumtia de nevinovatie, incerc in acest post sa sesizez niste chichite.

Sa presupunem ca legea are ca scop modernizarea invatamantului romanesc, progresul acestuia si, de ce nu, ridicarea standardelor, ce oricum trebuiau ridicate pentru ca, na, suntem tara membra U.E. Sa presupunem ca Funeriu e un zeu in materie de reforma educationala si, mai ales, sa presupunem ca intentiile sale sunt de bun simt, ci nu doar rezultatul unui troc politic cu UDMR, asa cum se aude prin targ.

Sa o luam pe puncte sau, na, pe liniute :

-Se zice ca se incearca depolitizarea institutiilor de invatamant.

Nu se va reusi. De ce? Un partid sau o coalitie aflata la guvernare va putea impune directorul, rectorul si/sau restul conducerii. Asa a facut si PSD-ul, asa a facut si PNL-ul, asa fac si astia de acum, asa o sa se faca mereu. Si nu, carnetul de membru de partid nu e un impediment! Isi da omul demisia din partid si s-a rezolvat cazul! E apolitic, deci numai bun de pus ca rector.

-Scolile in care invata putini elevi trebuie comasate.

Daca ne gandim stric la banii cu care se intretine o scoala in care invata 10-20 de elevi, atunci da, atunci acea scoala ar trebui desfiintata, iar elevii si profesorii mutati la o alta scoala, de preferinta una apropiata de prima. E, pana la urma, gandire progresista. Insa, progresul se poate face numai cu si pentru oameni. De aici se nasc si intrebarile:

1. Cine le asigura profilor locurile de munca la noua scoala? In mod normal, ar trebui sa li se asigure. Sau e mai bine sa-i bagam in somaj?

2. Cine le plateste abonamentul la autobuz(in cele mai bune cazuri!)elevilor care, din motive de “lege a educatiei”, sunt nevoiti sa parcurga 10 km sau poate chiar mai mult pentru a merge la noua scoala? Sau ii lasam sa mearga pe jos, sa faca pneumonie? Oare nu-i fortam sa se lase de scoala? Pentru ca da, cele mai multe scoli care vor disparea sunt din mediul rural – stii tu cum e la tara, nu? Te trezesti, dai de mancare la animale, mergi la scoala, vii acasa pentru a avea iarasi grija de gospodarie.

- Religia nu mai e obligatorie- la cerere!

Asta mi se pare cea mai buna masura. Sincer! N-am inteles niciodata de ce religia este ora obligatorie. Toti suntem romani, nu? Dar parca nu avem toti aceeasi religie. De ce ar trebui sa mi se impuna mie sa studiez ortodoxismul, cand eu apartin altui cult religios? Era, este si va fi o incalcare grava a drepturilor omului!!!!!

- Minoritatile invata in limba lor

Asta chiar ca nu-mi place! A, si da, de ochii lumii au lasat studierea Limbii Romane in… limba romana. Aham!

ASTA E CEA MAI MARE INEPTIE FATATA VREODATA DE CREIERASELE GUVERNANTILOR. Din cate stiu eu! Sau nu! Poate ca-i la mare lupta cu ideea potrivit careia “presa e o vulnerabilitate pentru siguranta nationala”.

Stii cum suna asta? Ei, minoritatile, au libertate totala. E ca si cum ar fi in tara lor(tara de origine). Si, in plus, au acum posibilitatea sa treaca la rubrica “facultativ” limba statului in care traiesc, limba romana. Sigur ca nu asta prevede legea educatiei, dar, la dracu, avem creierase, nu? Exact asta o sa se intample! Ora de romana o sa fie cum era la mine ora de istorie. Adica de orice altceva, dar de istorie nu. Poate de fotbal.

Nu pare un pic deplasat? Hai sa invatam Istoria Romanilor in limba chineza(zic chineza pentru a nu zice altceva, lucru la care s-ar putea ataca cineva). Soto! Ba, ma lasi?!!!

Cum suna Constitutia Romaniei? Care-i limba oficiala? Eh, lasa ma, limba oficiala e limba oficiala si ce facem noi in regiunea noastra e altceva…

- Amenzi pentru chiul

E si nu prea o prostie. Bun, inteleg principiul. Scoala-i gratuita sau, na, aproape gratuita(cine stie, cunoaste!) si iegzista cretini care nu dau 2 bani pe asta. Nu ma refer la chiulul rar(nu esti elev/student daca nu chiulesti, nu?), ci la ala pe sistemul “merg la scoala sau in bar”?

Sunt 2 idei pe care le sesizez:

1. Statul vrea sa mai suga niste bani de la cetateni. Si na, e normal! Pana la urma, banii aia se intorc tot la cetateni, nu?

2. Pentru ca un parinte sa poata da bani pentru absentele odraslelor trebuie mai intai sa aiba, nu? Daca nu are=> exmatriculare=>oameni nepregatiti profesional – nu ca dupa un liceu esti prea pregatit, dar na – si, totodata, nepregatiti pentru viata=>multi, foarte multi infractori. N-am statistici, dar se gasesc daca trebuie…

Daca are bani, la fel, observ 2 idei :

a) E cretin – asta daca da bani la greu pentru chiulul tampitului/tampitei. Parintii care nu-s cretini si, pe cale de consecinta, nu platesc la nesfarsit pentru greselile “aluia mic”, observa inca de la inceput “dorinta de studiu” a micutului/micutei. Si nu, nu cred ca-s prea multi astfel de parinti. E si greu sa iti analizezi obiectiv copilul.

b) Aia care au bani nu-si prea dau odorasele la scolile publice!!! Deci, pa-pa banii!

In loc de incheiere: Da, da, da! Hai sa educam generatia de maine! Hai sa-i facem oameni de bine, cu studii! Da, ca doar ei o sa ne plateasca pensia! Si da, acum se poate! Avem o noua lege a educatiei!

P.S1: Atat!

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste…

Nicio sansa!

Nici acum si, probabil, nici peste 10 ani.

Ideea de PPV presupune din start existenta unui public bine stratificat dupa optiunile televizionistice. Un public capabil sa-si inteleaga propria cultura, capabil sa-si respecte si urmeze traditiile, capabil sa mearga un pic mai departe de acea prima impresie(imi place/nu-mi place). Un public ce poate, cand si daca vrea, sa creeze un trend, un raspuns pro/contra unui program oferit pe sistem PPV. Un public ce stie sa se impuna, pentru ca, nu-i asa, pana la urma el este cel care plateste, cel care accepta sau refuza un produs. In fine, un public.

Romania nu are asa ceva. Aceasta idee nu este noua in capul meu insa, mi se pare tot mai vizibil si mai adevarat conceptul conform caruia “Romania nu are un public televizionistic pe bune”. Noi, si cand zic “noi” ma refer la majoritatea covarsitoare a urmaritorilor de tv, acceptam(parca prea usor!) ceea ce ni se livreaza pe micile ecrane(trebuia sa folosesc cliseul! ). Cererea nu este formulata deloc, dar televiziunile se ascund in spatele scuzei pe care toti am auzit-o: Asta cere publicul! Condamnabil? Da! Insa, sa nu uitam unde si, mai ales, cum traim! Ar fi anormal sa avem televiziuni profesioniste, cand noi, publicul tinta, suntem asa cum suntem. Si da, televiziunile stiu asta si, poate si pentru ca nu vor, dar eu cred ca principalul motiv este lipsa profesionistilor, nu prea fac nimic pentru a schimba situatia. In esenta este adevarat: Publicul trebuie sa se schimbe pe sine! Dar, un public ca al nostru, venit din astringentul comunism si binecuvantat cu beatitudinea caracteristica spatiului geografic in care fiinteaza, are nevoie de putin ajutor.

Intrebarea care se pune acum este: Cine e atat de capabil sa isi ia rolul asta?

Si, poate mai important, cine ar putea sa fie cu adevarat independent, obiectiv si corect pentru a se potrivi acestui rol?

Ideea de PPV este una foarte buna, revolutionara chiar, dar hai sa nu ne amagim! Cine ar plati sa vada vreo emisiune sau vreun meci de fotbal(ca tot e fitza asta!) de pe la noi?

Dupa cum ti-ai dat seama, acest post se vrea interactiv! Si, ca sa nu fiu intrebator nesimtit, am sa raspund eu primul:

Pe nimic! Pentru ca, nu-i asa, daca analizezi la rece nu prea exista la tv lucruri pe care sa dai bani din buzunarul tau care e si asa rupt in fund Sau ma insel?

P.S1 : Multumesc…

P.S2 : Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

update : Pe langa google reader mai exista multe alte readere de feed. Aici

Am mai zis-o si o repet : Readerele de feed-uri sunt o inventie geniala! De ce? Pentru ca traim in lumea in care traim, pentru ca, desi graba strica treaba, noi insistam sa ne grabim. Sau altii ne grabesc, cert e ca suntem mai mereu pe fuga. Si, atunci, cum sa mai ai timp sa vezi ce a scris ala sau aia? Cum sa poti sa dai click pe toti? Si, vai, ce dezamagire cand vezi ca ai pierdut timpul clickuind si vreun blogger nu a postat nimic pe ziua respectiva. Pai, sa nu-l injuri? Sa, mai bine, adica nu mai bine, dar mai la indemana, sa nu mai intri la el/ea maine? Gata, dobitocule, m-ai pierdut de clickuitor, sa arzi in chinurile anonimatului ca io iti comentam si io iti dadeam link ca sa creasca admiratia din ochii cumetrilor tai cand iti vedeau pozitia din zelist. Sau nu!

Recunosc : Sunt abonat la peste 600 de bloguri si site-uri din intreaga lume. Vine feed-ul(daca zic cacalau e cu suparare?) valuri-valuri. Se intampla sa n-am timp sau chef de un gen de post-sa zicem despre vedete, dar poate sa fie despre bloguri si cum castigi bani din ele-ultimul stres al netotului de rand scrijelitor pe hartia 2.0-sau, nu stiu, orice…se intampla! Ba, dar ramane acolo la “unread”. Si cand zic “ba”, ma refer, desigur, la mine, pe sistemul : Stai linistit, ba, ramane la “unread”, nu l-ai pierdut, poti sa-l citesti mai tarziu! Cand am timp si/sau chef  revin la respectivul post. Nu stiu altii cum sunt, dar eu imi aleg site-urile la care ma abonez la feed dupa cum cred ca o sa le citesc si dupa ce imi ofera. Atat!  Pentru ca da, suntem niste profitori. Unii mai mult, atii mai putin. De ce n-am fi si in cazul asta la fel? Macar acum avem ceva de castigat, spre deosebire de multele situatii in care crezi ca profiti de ceva sau de cineva si ajungi sa realizezi ca n-a iesit asa cum ti-ai dorit. Acum castigam : informatia, opinia si/sau talentul aluia/aleia.

Bun, de ce am zis eu toate astea? 3 motive :

1. Nu multa lume stie de feed readere si cred ca-i timpul sa afle. Si nu, nu cred ca acum ca am scris eu textul asta o sa afle romanul ce-i ala feed si feed reader, dar daca va respectati vizitatorii, cred, poate gresesc, dar cred ca ar trebui sa postati si voi, sa zicem, o informare asupra feed readerelor. Ceva mai klumea ca mine caci, eu am facut doar o slaba pledoarie.

2. E inuman si nerealist sa stai sa clickuiesti ca tampitu’/tampita pentru a vedea daca unul/una a mai postat ceva. Poate :

a. p-ala il doare-n pu*a de cititori

b. are vreo problema(cu gravitate variabila, dar cu gravitate ca doar e problema)

c. a murit…everybody dies, nu?

3. e 5 dimineata si n-am somn!

P.S1 : Si nu, nu cu prosteli d-alea gen “Salut, animalule, bine ai venit, aboneaza-te la feed”  care sa fie ori deasupra fiecarui articol ori imediat dupa. Vizitatorul trebuie educat pentru a ajunge cititor, iar educatia nu se face pe sistemul sa-i bagam pe gat oricat de mult ar incerca unii.

P.S2 :  Multumesc…

P.S3 Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste