Achilianu

Dat fiind ca sarbatorile de iarna abia ce au trecut, m-am gandit la o tema de post ce implica pupatul. Ala pe obraz, in principiu. Si-asa in perioada asta cred ca s-a facut abuz in ale pupatului. Sau ma insel?

Ai simtit vreodata repulsia aia teribila in momentul in care cineva se apropia sa te pupe? Stii tu, un unchi, vreo matusa pe care n-ai mai vazut-o demult, vreo alta cunostinta, in fine, cineva care – mai mult sau mai putin explicabil – se apropie de tine ca sa… ca sa ce? Ca sa te pupe! Bleah! Da’ de ce? Uau, stai asa, prietene/prietena! Nu! Nu, nu! Nu, nu, nu! Da’, ce, un salut nu iti mai ajunge? O strangere de mana – desi nu-s sigur daca te-ai spalat pe falange azi – nu e o apropiere destul de ok? Vrei pupici? Ohooo, vrei si o strangere in brate? Hua, stai asa, poate eu nu vreau!

Nici nu vreau sa intru in detaliile legate de microbi, care, pentru mine, reprezinta o problema demna de luat in seama. Dar, lasand treaba asta la o parte, ce ar putea fi contracarata facil cu cliseul “microbi ie peste tot”, nu pot sa nu ma opresc asupra emotionalului. Toti netotii vor sa ne pupe. Motivele? Diverse! Unii nu ne-au vazut demult, altii ne plac in vreun fel mai hidden si in momentul pupatului gasesc mici satisfactii; unii o fac “ca asa trebe”, iar altii, pur si simplu, o fac pentru emotional. Stiu, stiu, stiu! Fiecare are nevoie de o imbratisare, fiecare se poate manifesta – mai mult sau mai putin lucid – cand vine vorba de intalniri, reintalniri, dar parca-i prea de tot!

Si na, iti e si greu sa-i refuzi. Baga, asa cum zice un amic din cartier, botul la inaintare si, uneori, chiar te iau prin surprindere. Pentru asta eu zic asa :

Si nu, nu intra in discutie rudele plecate unde au vazut cu ochii(desi, la ce rude am eu… ), nu intra parintii, copiii si buncii(pe care oricum ii vedem rar). Restul intalnirilor, mai mult sau mai putin amicale, nu ar trebui sa implice pupaceala. Nici d-aia gretoasa, ce atrage privirile celorlalti, nici d-aia facuta sa fie.

P.S1: Nu uita indemnul si, daca se poate, transmite-l mai departe!

P.S2: Atat!

P.S3 : Multumesc…

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste…

Parerea mea!

Incerc, pe cat posibil, sa nu ma afecteze prostia altora. Insa, uneori nu pot. Deh, am sangele latin si, odata cu el, vine si irascibilitatea. Bun, hai sa trec la subiect ca cu predicatele e grele

1. Comentatorii sportivi

Stiu! Am ceva cu distinsii stimabili din aceasta categorie. N-am cum sa nu am ceva cu ei! Ma uit la sport, desi nu-l mananc pe paine-prefer finetti! Am zis-o si o repet : 99% dintre comentatorii sportivi e prosti! Am zis 99% ca sa nu fiu acuzat de cineva ca-i acuz de prostie pe toti. Tot ce fac ii da de gol :

-Incurca orice : de la echipe la scor, de la date istorice la simple reguli de gramatica.

Bai, eu sunt critic din nascare, dar asta nu inseamna ca nu pot sa fiu obiectiv. Pentru ca pot si pentru ca vreau, dar nu ai cu cine! Au un tupeu fantastic…de parca le-ar cunoaste pe toate! Cel mai nesimtit lucru este acela ca nu isi recunosc greselile. A, am uitat! Ei isi demonstreaza natura jigodioasa cand afiseaza cu nonsalanta statutul lor de  ”jurnalisti”…Si voi mai sunteti, ma, jurnalisti? Oameni cu 3 foi in fata, oameni care pe parcusul unui meci, mai mult gresesc decat comenteaza?

Ca sa nu para prosti, au dezvoltat o strategie : Sa zicem ca joaca o echipa de-a noastra cu o echipa din alta tara. Echipa strainilor, sa zicem, este mult mai valoroasa decat a noastra, mult mai bogata, mult mai titrata…in general mult…sa recunoastem! Cam toti sunt mult mai buni ca noi!

Care-i strategia? Eu o numesc win-win cacomenation :

La inceputul meciului, una sau doua bucati de comentator cu aere de jurnalist atotcunoscator, lauda echipa strainilor. Bai, o lauda in mod pupincurist : Ca sunt mai…, ca au pe jucatorul x care-i mai…, ca au bugetul mai…, ca au castigat mai… De ce fac asta? Simplu! Asta-i prima parte a strategiei win-win- castiga echipa strainilor si, la final, ei-comentatorii-sunt salvati…Prietene, ne-au batut pentru ca erau mai…

Daca, prin absurd, se intamla un miracol e si mai bine :

1. Castiga echipa romaneasca si comentatorii pot sa pupe conducatorii, jucatorii, investitorii si antrenorii in diverse locuri.

2. Ei s-au scos! O sa vina cu discursul “am batut echipa care era mai…”

Deci, win-win!

Dar, stiti de ce pot sa faca asa ceva? Pentru ca echipele noastre sunt slabe, sunt prost-platite…au nevoie de miracole! Nu poti sa fii egal cu ala de castiga 10 milioane de euro pe an numai din salariul de la club, dar poti sa fii egalul lui la pregatirea fizica, constitutia atletica, dorinta de victorie, rezistenta…Numai ca noi suntem inferiori si la aceste capitole…D-aia avem nevoie e miracole!

Ar fi varianta cu sonorul la minim, dar nu este viabila, poate si pentru ca nu mai e atmosfera aia “de meci”

2. Penibilii “ma lasati sa vorbesc?”

Se dezvolta, din ce in ce mai mult, un alt neam de prosti, numit, cu voia dvs, “ma lasati sa vorbesc?”. Da, ma refer la invitatii emisiunilor de orice fel. Fie ele politice, fie de “divertisment”(de parca cele politice nu pot sa fie inscrise in randul celor de divertisment), fie de orice fel. Am observat, si poate si voi, ca trebuie sa existe un jupan care sa isi inceapa discursurile aburelice cu “ma lasati sa vorbesc?”. Bun, inteleg asta daca vine sa contracareze pe un dobitoc care nu mai tace. Dar, daca stati sa analizzati corect, de cele mai multe ori, cei care scot pe cioc aceasta intrebare au ca singur laitmotiv branduirea lor in niste luptatori care nu tolereaza multe lucruri. “Adica, va rog, eu sunt Vasile cel Jupan si orice ati spune voi e mult inferior ideilor pe care le pot eu gandi cu creierul meu, proprietate personala!” Oare ce vor ei? Sa para inteligenti? Sa para promotorii unor adevaruri incontestabile, pe sistemul “deschid gura scot idea geniala”? Oare vor respect? Gura mare ca va dau eu acum respect!

Toti sunt geniali in propria prostie!

3. Pentru ca e acum la moda : Penibilii independenti.

Stiu! Pleci de la un partid si ai varianta sa fii independent sau sa intri in alt partid. Insa, toata prosteala asta cu independenta este…doar o prosteala. Nu exista independenta! Noi nu suntem independenti! Deloc! Nici la nivel de tara, nici la nivelul macro-omenirea. Subiectul este mult prea dificil de abordat, dar am sa incerc in cateva randuri!

La nivel de om, caci de acolo pornesc toate. Nu suntem independenti. Daca crezi in Dumnezeu, prin natura fiintei noastre, prin religie, prin motive datorate concretului, esti dependent de Dumnezeu. Daca nu crezi in EL, ramai dependent de “convingerile” care te-au dus la “a nu crede”.

Ne mutam mai in concret! Tu depinzi de parinti, de prieteni, de iubiti/iubite si de alte persoane. In general, altii iti decid viata. De la guvernanti la U.E, de la profesori la seful de scara, de la ISP-ul contractat la vanzatoarea de paine. Tu esti mereu dependent de altii. Nu exista independenta! A, la nivel de creieras? Da, acolo exista! Exista si un cuvant pentru asa ceva…stati!…parca…a, da!…utopie!

Cum am mai zis, subiectul asta cu independenta este foarte dificil de abordat, dar sper ca mi-ati inteles punctul de vedere…Daca nu, accept sa ne certam pe subiect ori aici, ori pe mess/facebook/twitter.

Ca sa inchei…Mie mi se par penibili independentii astia…Da, la cei din parlament ma refer! Am 3 intrebari pentru ei :

1. Daca erati candidati independenti de la inceput va mai alegeati?

2. Tupeul e mult? E mult, nu?

3. Ce credeti ca simt cei care v-au ales?

P.S1 : Normal ca in Romania oamenii uita…normal ca tupeul e de speriat…normal cau normalul nu e normal…

P.S2 :  Multumesc…

P.S3 : Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta!

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste