Achilianu

Mama prostilor e, dupa cum spune vorba din popor, mereu gravida.

Mereu activa. Mereu pusa pe treaba. Mereu bortoasa. Ea nu se lasa, mereu produce specimene la vazul carora ramai indecis: Sa razi si sa te bucuri pentru ca, la cat de prosti sunt, poti sa-i conduci cu usurinta, sau sa plangi. Sa plangi pentru ca iti dai seama ca tot prostul iese mai bine. Ca doar e prost. Face el cumva, si se descurca. Din mila ori din neatentia altora, prostul ajunge sus. Daca natura/viata ar fi justa, daca Universul n-ar complota impotriva minoritarilor(aia mai putin prosti), prostii ar muri. Pur si simplu nu au ceea ce trebuie pentru a trai. Si totusi, acolo sus cineva ii iubeste… Pacat…

Facebook si Twitter. Sunt doua. Unu, doi. Deci doua. Ce sunt astea? Nici nu conteaza, cica pentru socializare. Ce e aia? Nici nu conteaza. Bah, sunt doua? Hmmm, reluam: Unu, doi. Aham, sunt doua.

Deci doua. Siii, sunt diferite, nu? Adicaaa, fiecare ofera alte servicii, nu? Sau, mai pe scurt, n-are una treaba cu alta. Daca erau la fel, nu se mai faceau amandoua, sau rezista numai una. Doar ca au legatura cu socializarea aia, despre care n-am inteles(inca) ce e. Aham, deci sunt doua(unu, doi) si nici treaba intre ele nu au. Am inteles!

Pai si atunci de ce exista cretini, sclavariti si prostiti de vreme si de timp, care le leaga pe cele doua? N-au nicio treaba! Prietenii de pe FB pot sau nu sa fie si prietenii de pe twitter. Plus ca ele pun accent pe aspecte distincte ale comunicarii, iar grotescul situatiei este unul de nedorit.

Ce om normal la cap si-ar dori sa-si vada pe pagina de FB discutiile de pe twitter? Si mai mult, ce om normal la cap, ce are la indemana “scoaterea din lista de prieteni” ori “unfollow”, ar rezista daca ar fi supus la astfel de imbecilitati?

Pentru ca da, toti vor sa fie urmariti, toti cred ca ei dezvolta – ma intelegi – discutii interesante, si da, toti o ard in comunicarea online, uitand, parca, de logica de bun simt, de micile detalii care, pana la urma, arata marile defecte, carente etc.

P.S1: Mi-am promis ca dau unfollow tuturor celor care au twitter-ul legat de facebook. Pentru ca nu, chiar nu ai cu cine…

P.S2: Si, pana la urma, ce treaba are nevasta cu amanta? Cu una esti mai direct, iar pe alta o iei cu lugu-lugu… sau ceva…

P.S3: Cam atat! 

P.S4 : Multumesc…

P.S5 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste…

Una locala, din Sibiu. Desi, daca stau bine sa ma gandesc, cred ca o sa fie imbulzeala in toata tara.

De la RomaniaLibera.ro

Pe scurt: Jandarmii au anuntat “masuri sporite”- habar n-am ce inseamna asta exact, dar cred ca se mobilizeaza grav… sau ceva… Asa si trebuie, nu? Pai cand o sa vina enoriasul cu piosenia in gesturi si pe chip sa ia el apa sfintita… uau, alea senzatii tari, frate/soro!

Sa vezi cum rasuna Piata Mare din Sibiu in felurite moduri care, zic eu, o sa convearga spre:

1. “Nu va mai impingeti” – zice vreo baba care si ea, la randul ei, impinge pe cineva…

2. “Suntem oameni, ce dracu!?” – Da, dar unii tin mortis sa arate celorlalti ca sunt mai oameni…

3. “E pentru toata lumea!”  - Oricine ar zice asta(preotul sau oamenii de rand) e cumva in minoritate. Ailalti n-au inteles ca se face pentru toti. Sau nu se face? Hmmm, chiar nu stiu! Daca nu se face… preotii sunt de vina ca astia fac ca toate visele. Daca se face… da, oamenii sunt prosti!

4. “Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac” – am auzit-o de vreo doua ori si in ambele cazuri mi s-a parut blasfemie. Si nu, n-am auzit-o la inghesuiala d-asta pentru ca… nu merg. Dar tot blasfemie e!

5. “A innebunit lumea!” – Asta o zice, de obicei, cineva din multime care, desi e mai calm, tot sta la panda pentru a lua aghiazma mai repede. O fi lumea nebuna, dar nici cu astia care, in clasicul stil romanesc, incearca sa sara etapele.

P.S1: Cam atat!

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste…

Atentie maxima la postul asta, caci el nu vrea decat sa faca o mica paralela intre “Hagi Tudose” si situatia de facto in care, cica, se afla Romania. Deci, asadar si prin urmare, toate urechile, toti ochii, toti mausii si toate tastaturile voastre sa apeleze la postul asta.

In nuvela respectiva, Hagi Tudose era bogatan – din cate imi aduc aminte, dar era si tare zgarcoman. Calicenia sa a ajuns proverbiala si – zic eu – crestea pe zi ce trecea, omul fiind de un patologic atat comic, cat si trist(in acelasi timp ). Uitandu-ne la unii dintre conducatorii nostri, dar mai ales la unii dintre romanii care ne inconjoara, ai putea sa spui, cu usurinta, ca boala lui nea Hagiu i-a prins si pe ei.

Omul statea pe o comoara, ar fi putut sa traiasca foarte bine, dar a ales sa tina banu’ ascuns.  Manca pe unde apuca, spunand apoi ca mancarea e scumpa si ca-s vremuri grele. Asta din ce imi aduc aminte, repet!

Hai sa ne intoarcem in tarisoara!

Noi, dupa cum zice intaiul Hagi Tudose al tarii, avem bani! Avem nu stiu cate miliarde de ieuro pregatite pentru investitii si, colac peste pupaza, mai avem si p-alea 30 de miliarde din fondurile nerambursabile. Bani, cum ar veni, gata sa apeleze la buzunarele noastre – locuri unde ar putea sa stea la caldurica.(sau ceva )  Deci, tara sta pe o gramada de bani – exact ca Hagi Tudose!

Ii accesam? Nu! Exact ca Hagi Tudose! Ala nu dorea sa-i  cheltuiasca din motivele bine cunoscute, iar noi nu vrem sa-i luam. Bineeeee, eu inteleg de ce nu prea se acceseaza fondurile alea(nu prea poti sa-i furi!), dar, asa cum a zis si intaiul Hagiu al tarii, e bine de stiut ca ii avem. Bine, nu-i avem, dar te mai uiti la detalii?

Hagi Tudose nu dadea bani nici pe mancare. Solutia: Manca ba o maslina, ba o felie de pastrama pe moca, de la bacanie. Isi astampara foamea, neuitand sa zica nasoale despre preturile care e scumpe. Dar care, la momentul ingurgitarii, n-au prea contat. Eh, la noi s-a schimbat un pic situatia. Noi n-am mai avut bani pentru salarii si pensii. Noi, in fine, statul, sau na, astia care se ocupa de… Solutia: S-au dat mai putini bani! Spunandu-se nasoale despre oamenii care iau salarii mai mult sau mai putin nesimtite. Da, despre aceiasi oameni pe care, la moment de alegeri cruciale, guvernantii ii curtau, mai ceva ca pe o fata mare… Atunci, la fel ca-n cazul lui Hagi Tudose, nu prea contau detaliile astea nesimtite

Diferenta e una majora si, chiar daca postul e la caterinca, nu pot sa nu o punctez: Hagi Tudose se neglija pana si pe el insusi, pe cand ALESII ne neglijeaza doar pe noi…

P.S1: Hagi Tudose a sfarsit-o cam nasol, dar cum suntem oameni de bine si nu dorim raul cuiva, avem si un mesaj: Ba, nu mai fiti, ba, Hagi Tudose, Basose, Udrose, Bocose!(si lista poate continua…)

P.S2: Cam atat!

P.S3 : Multumesc…

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste…

Dat fiind ca sarbatorile de iarna abia ce au trecut, m-am gandit la o tema de post ce implica pupatul. Ala pe obraz, in principiu. Si-asa in perioada asta cred ca s-a facut abuz in ale pupatului. Sau ma insel?

Ai simtit vreodata repulsia aia teribila in momentul in care cineva se apropia sa te pupe? Stii tu, un unchi, vreo matusa pe care n-ai mai vazut-o demult, vreo alta cunostinta, in fine, cineva care – mai mult sau mai putin explicabil – se apropie de tine ca sa… ca sa ce? Ca sa te pupe! Bleah! Da’ de ce? Uau, stai asa, prietene/prietena! Nu! Nu, nu! Nu, nu, nu! Da’, ce, un salut nu iti mai ajunge? O strangere de mana – desi nu-s sigur daca te-ai spalat pe falange azi – nu e o apropiere destul de ok? Vrei pupici? Ohooo, vrei si o strangere in brate? Hua, stai asa, poate eu nu vreau!

Nici nu vreau sa intru in detaliile legate de microbi, care, pentru mine, reprezinta o problema demna de luat in seama. Dar, lasand treaba asta la o parte, ce ar putea fi contracarata facil cu cliseul “microbi ie peste tot”, nu pot sa nu ma opresc asupra emotionalului. Toti netotii vor sa ne pupe. Motivele? Diverse! Unii nu ne-au vazut demult, altii ne plac in vreun fel mai hidden si in momentul pupatului gasesc mici satisfactii; unii o fac “ca asa trebe”, iar altii, pur si simplu, o fac pentru emotional. Stiu, stiu, stiu! Fiecare are nevoie de o imbratisare, fiecare se poate manifesta – mai mult sau mai putin lucid – cand vine vorba de intalniri, reintalniri, dar parca-i prea de tot!

Si na, iti e si greu sa-i refuzi. Baga, asa cum zice un amic din cartier, botul la inaintare si, uneori, chiar te iau prin surprindere. Pentru asta eu zic asa :

Si nu, nu intra in discutie rudele plecate unde au vazut cu ochii(desi, la ce rude am eu… ), nu intra parintii, copiii si buncii(pe care oricum ii vedem rar). Restul intalnirilor, mai mult sau mai putin amicale, nu ar trebui sa implice pupaceala. Nici d-aia gretoasa, ce atrage privirile celorlalti, nici d-aia facuta sa fie.

P.S1: Nu uita indemnul si, daca se poate, transmite-l mai departe!

P.S2: Atat!

P.S3 : Multumesc…

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste…

Desi ma pricep sa dau sfaturi altora, hiba venind doar atunci cand trebuie sa-mi dau mie sfaturi, nu incerc sa fac asta prin astfel de posturi. Deloc. La dracu, nu-s nici cel mai destept si nici cel mai priceput. Spun si eu ce am observat, de ce m-am lovit. Cine intelege – bine, cine nu – iarasi bine!

Schimbul de link sau link exchange-ul

Sunt de ceva vreme in blogosfera si am observat ca lumea nu prea stie sa faca schimb de link. Cei mai multi nu stiu, la asta ma refer. A, si nu, nu ca n-ar sti cum sa dea click pe  ”add new” si sa completeze campurile alea – asta e banal – ci modul de adresare e unul dezastruos.

Ideea e simpla: Tu vrei ceva de la bloggerul respectiv, nu? Schimb de link, cum ar veni. Mno, pai n-ar trebui sa expui oferta si sa-l lasi sa faca cererea? Pe sistemul: “Asta-i blogul meu. Daca vrei schimb de link, ma anunti. Daca nu, ar fi ok sa-mi zici ca nu.” Sigur, forma nu trebuie sa fie asta. Sau numai asta. Mesajul conteaza, nu? Plus ca nu mai lasa loc de  alte explicatii. Vrea sau nu? Nici nu trebuie sa iti zica de ce! Nici nu te intereseaza! Pana la urma, tu te asociezi cu el/ea prin acest schimb de link. Ai vrea sa te asociezi cu cineva care nu te vrea? Io n-as cam vrea!

Ceva despre mesajul de link exchange

Cum sa fie? Nu stiu, nici nu mi-am propus sa dau exemple de astfel de mesaje. N-ar fi logic. Deci, cum sa fie? Oricum, dar fara lugu-lugu, fara “imi place cum scri(scris, de cele mai multe ori, cu un <<i>>)”, fara “eu te am deja”. Nu, e penibil. Serios! Mai ales asta cu “eu te-am bagat deja”. Pe langa verbul “a baga”, ce te poate duce in alte orizonturi, apare, cumva, un fel de presiune din partea “bagatorului” asupra “bagatului”. Nu, prietene(prietena), nu te “bag” mai repede daca imi zici ca “m-ai bagat deja” la tine in blogroll. Deloc, ba dimpotriva!

Acum, ceva despre relevanta unui schimb de link si despre blogroll

Prin targ se zice ca un schimb de link nu mai e profitabil. Ca nu mai aduce vizitatori. Bun, pai daca doar de aceea facem schimb de link… Atunci… m-am convins!

Uite, eu fac schimb de link cu foarte multi oameni. Am peste 200 de link-uri in blogroll. Nici ei nu-mi aduc multi vizitatori, nici eu nu cred ca le trimit prea multi. Nici nu-mi pasa asta! Am ajuns sa vad blogroll-ul ca pe o lista cu oameni. Nu bloguri! Oameni! Oameni dragi mie! Oameni ale caror bloguri intra in readerul meu imediat dupa ce am facut schimbul de link. Asa mi se pare normal, de bun simt, dar nu obligatoriu!

La fel, am auzit ca un blogroll trebuie sa nu contina prea multe link-uri, ca e de porc. Sigur, dobitocii care scot astfel de tampenii sunt aia care primesc foarte multe link-uri de la cei care au blogroll-urile lungi. Nici gura nu le miroase – cum era vorba, nu?

Alta imbecilitate este existenta unei pagini speciale pentru blogroll. La cine vezi asa ceva, sa-i spui ca e un/o cretin/a. In sidebar, in footer, coltul dreapta-jos , dar sa fie pe prima pagina! Pai ai facut schimb de link si apoi ascunzi blogroll-ul in paginile pe care nimeni sau aproape nimeni nu da click? Stii, nu e vorba de a-i aduce altuia vizitatori, doar ca poate exista oameni care vor sa vada cu cine te-ai asociat/cine-ti place etc.

P.S1: Cam atat!

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

Avem darul acela, dar nu i-as spune dar. Dar, de dragul sarbatorilor, hai sa-i spunem dar! Deci, asa cum ziceam, avem darul acela de a… strica traditiile, obiceiurile, legendele. Il avem si, daca nu suntem atat de nemernici, putem recunoaste si accepta acest lucru. E acea mancarime interioara ce ne face sa respiram mai repede, mai apasat, mai demonic. Nu intelegem, oare, ca totu-i doar un joc? O minciuna asumata si purtata de toti in lung si-n lat? In fine, doar o alta metoda de-a subconstientului de a ne arata ca… putem fi si altfel?

Peste tot vad vrute si nevrute. Vad draconice personaje ce incearca din rasputeri, poate din dorinta de a nu se conforma, poate dintr-o perceptie mult mai rationala a realitati sau poate doar din lipsa de iubire, sa-de aici le vine si numele-demonizeze orice concept, ori idee.

“Mos Craciun nu exista!”, “Mos Nicolae e un frate de-al lui Mos Craciun, doar ca e mai fraier/luzer”, “Trebuie sa nu le mai spunem copiilor ca Mosul exista, sa-i invatam ca viata e dura…”  Got it?

Mosul nu exista si, da, el nu exista, dar parca e mai frumoasa luna decembrie daca stii ca Mosul trebuie sa vina, nu? Lumea nu-i plina de bunatate, si nu, ea nu e plina de bunatate, insa, exista exceptii!

E bine sa fim realisti, dar nu stiu cati pot suporta realitatea. Aia bruta, aia fara minciuni care sa ne faca sa ne simtim mai bine, aia genuine, cum ar veni! Eu as fi primul care as imbratisa acea realitate. Fara dar si poate! Daaaaaaaaa, vreu sa vad cati ar mai rezista in realitatea-realitate in care, de fapt, noi traim. Realitatea aia: “uat iu sii iz uat iu ghet”. Aia, frate(soro), aia da!

Insa, nu ma feresc sa o spun, acea realitate poate fi, pentru cei mai multi, de nesuportat. Insusi cel mai draconic dintre draconici va avea probleme de adaptare la acea realitate. Fie ca o recunoaste, fie ca nu.

Si, totusi, aceste “traditii”, fie ele si mimate,si sunt, din motivele de mai sus, sunt singurele ce ne mai fac… sa fim oameni. Zi de zi vezi oameni grabiti, oameni ce vor sa te faca(nu toti, iti mai inchipui si tu! ), oameni interesati doar de ei, oameni ce nu mai sunt oameni.

Acum nu o fac pe Freud, Durkheim sau orice alt mare shmecher d-asta. Deloc. Insa, intre o societate imuna la frumos, vaccinata cu ratiune excesiva, imbibata de real… parca as alege fumusetea greselii, a iubirii asa cum o inteleg eu, nu asa cum mi-o explica un om de stiinta, as alege o minciuna nevinovata, dar datatoare de speranta, speranta ca e singurul lucru ce ne mai tine in viata, ce ne face sa continuam, ce ne mana in lupta zilnica cu realitatea, in locul unui adevar imuabil si, nu-i asa, de necontrazis. Si asta nu pentru mine, pentru ca, la cum ma cunosc, as accepta si imbratisa o realitate cruda, dar cred ca multi, poate prea multi dintre semenii mei… nu ar putea sa o faca.

P.S1: Deci, Mos Craciun exista! Si Mos Nicolae! Da?

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste