Achilianu

Fie că ești sau nu contremulat de viața sfinților sau a lui Iisus, că sărbătorești sau nu Crăciunul, ori că te apucă tumultul la corazon când asculți muzică, nu prea ai cum să nu recunoști un colind frumos cântat. Chiar dacă vezi canțoneta respectivă ca pe o simplă muzichie, interpretată de oameni, pentru oameni.

Nu cred că e vreo noutate faptul că melodiile cu rol de coagulant al emoțiilor suferă prin repetarea obsesivă, dar mai ales prin calitatea gâturilor din care ies, la ceas de sărbătoare. Bătrânii spun ceva cu care ne-am obișnuit, ceva ce îi caracterizează pe toți înaintații în vârstă, care nu își mai găsesc locul: „Nu mai e ca pe vremuri!”.

Tinerii sunt de două feluri. Unii profită de perioada cu pricina pentru a produce niște bani, pe care, apoi, îi aruncă pe băutură, femei și droguri. Alții sunt sictiriți, așa cum îi stă bine oricărui tânăr dornic de a-și găsi un loc în lumea pe care o detestă, dar pe care vrea să o conducă.

Însă, da, nu mai e ca pe vremuri. Demult, parcă tare demult, primeai un  covrig și-un pahar de țuică ori vin, când luai la cutreierat străzile și ulițele, cu scopul declarat de a colinda și, pe cale de consecință, de a bucura. Colindător nu te făceai, așa cum e acum, ci te nășteai. Colindătorul clasic, probabil demult dispărut din peisaj, ori și-a luat vreun concediu neanunțat, era cel care nu vroia albume și apariții pe coperțile revistelor, ci tocmai cel care se bucura când îi bucura pe alții.

Eu n-am fost niciodată colindător în adevăratul sens al cuvântului. N-am nici voce și nici nu mă penetra sentimentul acela îndeajuns de puternic. Totuși, am fost de vreo două ori în colindeț, dar nu stricam bunătate de colind cu vocea-mi proastă. Eram, cum ar veni, un martor al glasurilor amicilor mei. M-am lăsat de această meserie, că nu era pentru mine, dar am rămas cu destule informații pentru a putea să-mi formez o părere, un filtru prin care să pot să-i trec pe colindbăgători și pe adevărații colindători.

Colindbăgătorii sunt insistenți. Teribil de insistenți. Enervant de insistenți. Și afoni. Exasperant de afoni. Prin definiție, un colindbăgător se bagă-n sufletul omului, cu pretextul colindului. Sună sau bate la ușă, intră pe geam, dacă-l scoți pe ușă, te chinuie. Că nu știe colindul până la capăt, chiar dacă e vorba de banala „sorcovă”, e de prisos să mai spun, nu?

Colindbăgătorul e o curvă, dar una proastă, extrem de proastă. Aproape ca o târfuliță de pe la tv, pe care, dacă nu o bagă cineva în seamă, se bagă singură. Măcar aia prestează corespunzător și își asumă rolul pe care singură l-a ales. Colindbăgătorii, nu. Un colindbăgător e, în umila mea opinie, cea mai josnică ființă – să-i zicem așa, care se târă pe suprafața pământului în perioada sărbătorilor de iarnă. Cu mult peste grețoșii care au trecut de primele 188 de primăveri, dar care încă mai folosesc diminutive ca „prăjiturică” sau „brăduleț”. Cu mult peste agățații de propria copilărie nefericită, care, din pură prostie, încă în mai așteaptă pe „Moșu”.

Colindbăgătorii își merită soarta. Dar, ușile închise-n nasul avid după bani și lătratul sau mușcatul câinilor sunt pedepse prea mici. Și da, și ei sunt oameni, și ei au nevoie de bani, dar parcă n-aș vrea să cumpăr cu acei bani și o înjurătură. Că de înjurat, ne înjură, fie că nu le-am răspuns prompt, că nu le-am dat destui bani, ori că i-am pus să mai cânte o dată ceva de „ler”.

Colindbăgătorii seamănă, pe undeva, cu câinii vagabonzi, care se aciolează pe lângă ghenele de gunoi. Dacă pe câini îi ademenesc bezmetice persoane, care le dau de mâncare până îi învață, de aici nemaifiind decât un pas spre o tragică mușcătură de fesă, colindbăgătorii primesc undă verde de la „sensibile” babe ori moși, care apasă cu rapiditate pe butonul interfonului. Din păcate, nu cred că o să scăpăm nici de câinii vagabonzi și nici de colindbăgători…

P.S1 Decât atât! 

P.S2: Mulţumesc…

P.S3: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…

Nu prea pot cu astea…

Eu cred ca sarbatorile crestine au importanta si insemnatate. Pentru cine e cu astea sfinte. Cine nu, treaba lui/ei. Totul tine de alegere, sau asa ar trebui sa fie.

Ceea ce nu e deloc inteles, explicat si asimilat, e un mic amanunt, urmatorul: Sarbatorile crestine n-au legatura directa cu un enorias sau cu altul. Deloc. Bine, tinta finala este, desigur, crestinul, dar nu se poate merge pana intr-acolo, incat sa compari Pastele cu Revelionul, sau Craciunul cu ziua ta de nastere. Desi se face. Desi, in sarbatorirea acestor zile nu prea se mai tine cont de ratiune, origine sau piosenie, toate fiind, parca, amestecate cu-n blender, intr-un mare vas de lut. Rezultatul este, nu-i asa, previzibil.

Ca un secund aspect, ar fi siroaiele de “urari de bine”. Zic secund, deoarece deriva din ideea de a sarbatori Pastele(de exemplu) asemeni unei zile de nastere. Zi in care, desi nu e normal, exageram cu bagatu’ la matz si cu beutura.

Urarile de bine sunt intotdeauna binevenite, doar daca este vorba despre vreo boala sau, ca sa fiu indulgent, de vreo zi de nastere. Urarea de bine este… prezumata. Asemeni nevinovatiei. Se presupune ca le doresti celorlalti binele, in caz contrar ai o problema. Insa, cand e vorba de vreo zi de nastere ori – mai grav –  de vreo boala… atunci da, atunci se cade sa urezi de bine!

Sarbatorile religioase majore nu sunt, insa, in categoria asta. Deloc. E vorba de un nene sau o tanti care s-a nascut, ori care a murit, ori, in cazul de fata, a inviat. Nu pot sa inteleg cum de lumea vede in actiunile, trairile sau intamplarile acestori neni sau tanti, un prilej de a-si ura de bine. Nu inteleg, desi presiunea sociala(uneori) ne obliga sa ne facem ca intelegem – aka oameni care pun botu’, daca nu-i feliciti pentru o treaba la care n-au niciun merit. Chiar daca se intampla acest lucru, asta nu inseamna ca-i normal ori corect.

P.S1: Insa, de cele mai multe ori, mie mi se cam falfaie. Sincer. De ce sa-i zic lui Vasile sa manance cu spor? Pentru ca s-a nascut Iisus? De ce s-o sun pe Vasilica si sa o intreb cum a petrecut? Pentru ca e Sfanta Maria? Tareeeeeeee!

A, pentru ca vreau? Pentru ca simt? Ok, dar o treaba e imbecila chiar daca este simtita ori dorita cu nesat!!!

P.S2: Cuplului “Hristos a Inviat – Adevarat a Inviat” nu i se aplica acest post, fiind vorba de o cutuma crestina, si nu despre vreo urare tampa ce implica lumini, iepurasi ori altele asemenea.

P.S3 : Multumesc…

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste…

Mereu sunt 3 tabere(noua romanilor ne place sa fie cu tabere, nu? Sigur ca da!). 1, 2, 3. Ni se spune ca-s numa’ doua: Aia PRO si aia CONTRA. Ei bine, mai e una! AIA CARORA LI SE BARLARE(exista verbul a se barlari , si el se cunjuga asa: mie mi se barlare, tie ti se… got it? )

Bun, hai sa sa revenim la Mos Craciun!

Statea un amic de-al meu pe veceu(pentru viciatii pe viata-ma refer la WC, toaleta etc.), asa cum sta el mereu cand se gandeste la Univers si la lucrurile importante. Si, cum statea el asa preocupat de furtuna in creieras ce se producea in momentul ala, il pali o intrebare ce i-a provocat indigestie: “La ce varsta afla lumea ca Mosul nu exista?”

Cum n-a mai avut nevoie sa stea pe veceu(toata diareea intelectuala acuta se scursese, pana la ultima picatura, in afara creierasului sau, printr-un orificiu inca neidentificat), a pus mana pe telefon si, printre cei sunati, am fost si eu. Mno(disper pe “mno” asta, dar stau in ardeal de cativa ani si, desi nu prea se observa, il folosesc numai la caterinca, nicidecum nu mi-a intrat in reflex), si ce-mi bese mie creierasul?(sa ne pastram in acelasi registru, zic! ) Facem un post pe tema asta ori nu mai facem? Pai, ne-am antrenat destul de mult ca sa ne julim acum, in zi de Craciun, nu?

La mine treaba a fost simpla! Pe la vreo 6 anisori(am auzit ca daca pui diminutive e sublim rau de tot). Eram la bunici. Ai mei lucrau in doua orase diferite. Mama in orasul unde m-am nascut, iar tata in orasul unde, ulterior, am facut eu clasele primare, generala – orasul unde m-am indragostit de vreo cateva ori, unde m-am imbatat prima data, unde am facut si alte treburi No(ca sa nu ma repet cu  ”mno”), eu eram la tara si ii asteptam. Asteptam si Mosul, desigur. Vine mama de la vreo 150 km, tata de la vreo 80 km… cu mana in… buzunar. Fiecare credea ca celalalt o sa cumpere cadoul de Mos. N-a cumparat nimeni, au decis sa-mi spuna pentru ca – probabil- se gandeau ca o sa fiu dezamagit(sau ceva) daca Mosul nu vine. Sau, de ce nu, m-au crezut vreun nebun care avea sa aiba tentativa reusita de sinucidere, din pricina absentei cadoului de la Mos. N-a fost sa fie asa! Am primit “vestea” super bine, n-am facut nicio scena, n-am fost dezamagit. Cum ziceam la inceput… mi s-a barlarit! Evident, ai mei mi-au promis ca se revanseaza… probabil si asta a contat in decizia mea de a nu-mi pune capat zilelor, decizie ce putea fi potrivnica mie pentru ca, nu-i asa, Mosul nu venise…

P.S1: Mintiti-va copiii cat puteti de mult!(in sensul ca “Mos Craciun exista”! )

P.S2: Lasati copiii sa viseze!

P.S3: Fiti destul de destepti si spuneti-le copiilor adevarul despre Mos cand ei sunt trecuti de varsta copilariei!(Numai ca niciun parinte nu e destul de destept, asa cum niciun om nu e destul de destept, asa cum nici perioada copilariei nu e o perioada fixa, asa cum nimic nu e cum trebuie!)

P.S4: Poate fi si leapsa(daca vrea cineva), dar cine nu raspunde e sigur “the grinch”!

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

Darul meu pentru Craciunul lor este cel de-al doilea proiect al Organizatiei Bloggerilor. De altfel, acolo poti vedea si posturile celorlalti bloggeri care au participat la acest proiect. In cadrul acestui proiect, 25 de bloggeri presteaza cate o activitate, pentru o zi. Gologanii obtinuti astfel, impreuna cu sponsorizari, in cea mai mare parte in produse, se transforma in cadouri de Craciun pentru 25 de copii ce provin din familii defavorizate. Cei 25 de copii au fost identificati cu ajutorul fundatiei ARAPAMESU. Este vorba de 25 de copii din Sibiu cu varste cuprinse intre 7 si 15 ani, care provin din familii defavorizate. Deci, multumim!

Si, acum, surpriza maxima: N-am gasit de lucru! La mine e greu, foarte greu… cu lucru. Dar, de data aceasta, n-a fost chiar vina mea. Mi-a promis cineva ca ma face chelner. Nu s-a putut! Mi-a promis altcineva ca ma face bucatar pentru o zi. Io, ala care stie sa faca niste sandwich-uri super-mancabile… cu ajutorul sandwich maker-ului. Nu s-a putut. Apoi, din dorinta de munca grava, m-am gandit sa prestez pe schela. Tot e nebunia asta cu izolatul blocurilor din Sibiu. Asta a picat din start! Frica de inaltime si-a spus cuvantul mult prea devreme, nici n-am mai apucat sa vorbesc cu baetii din cartier sa ma recomande unei firme. Apoi, amintindu-mi de tineretile mele zbuciumate, alea in care prestam pentru bunastarea locuintei familiale, m-am gandit sa bat covoare… pentru vecini. Cum m-am mutat de curand in bloc, vecinii n-au prea fost deschisi. La propriu! N-au deschis usa. Cat despre amici… eh, ei prefera sa bage la pacanele, in loc sa-mi dea mie 5-10 lei pentru o curatenie generala.

Si, atunci, ce sa faci? M-am pus pe treaba! Mi-am facut, eu mie, curat prin casa: Calcat, spalat, batut de covoare, ce sa mai, curatenie generala. Si, la final, a venit si plata! Cu ultimele puteri am bagat mana in buzunarul stang si am scos niste bani pe care i-am bagat… in buzunarul drept!  Si pe care, apoi, i-am donat. Evident, nu?

Copiii vor primi cadourile vineri, 17 decembrie 2010, in Carrefour Sibiu. Unde o sa fie si alte surprize. Deci, sa nu cumva sa nu fiti prezenti!

Bun! Si acum sponsorii pentru ca, nu-i asa, si ei castiga din astfel de proiecte, la fel cum castiga si cei care reprezinta tinta proiectului, si la fel cum castigam si noi(organizatorii, cum ar veni ):

-Carrefour – sponsor principal si gazda a evenimentului in care cei 25 de copii vor primi cadourile;

- Boromir – Moara Cibin

-BRD – Groupe Societe Generale

-Industrial Software – Industrial Software

-Printcenter

-Smartgifts

-Ambient

-Editura Agnos

-Muzeul Civilizatiei Populare Astra

-Zdrovit

-Lucas Super Sandwich.

-Antena 1 Sibiu, Eveniment TV, Sibiu100%, Turnul Sfatului, Sibiul.ro, CityNews Sibiu, KissFM———-Ne-au ajutat cu promovarea…

P.S1: Nu stiu sigur daca o sa fiu vineri la eveniment(probleme personale foarte presante), dar daca vin… ne vedem pe acolo, nu?

P.S2: Daca am uitat vreun sponsor, sa nu fie cu suparare… fac update la post!

P.S3 : Multumesc…

P.S4 : Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S5 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

Precizez ca-s roman din cap si pana-n picioare, din generatie in generatie. Asa, ca sa nu zica nimeni ca ma situez, cumva, deasupra trasaturilor natiei din care fac parte. Eu ma chinui-uneori imi iese, alteori nu.

Romanul si cumparaturile :

1. Daca-i vorba de Craciun sau Paste, ori de vreo banala zi de nastere, romanul face cumparaturile pe ultima suta de metri. Probabil ca-i place adrenalina degajata dintr-o cursa contra cronometru, ingramadeala, prosteala si “acel da de ce? la care nu are nimeni un pentru ca…”

2. Cand merge la cumparaturi si vede gramada mare adunata in jurul unui singur stand, romanul nu merge niciodata la standul urmator, desi si acolo se gaseste acelasi produs.

3. Daca rupe, din greseala sau nu, un produs, romanul nu merge sa anunte vreun angajat al magazinului respectiv-il indeasa acolo, pe undeva.

4. Romanul nu are la el lista de cumparaturi-ca sa le fac pe plac unora, nu functioneaza pe sistemul nemtesc : Mergem cu lista-cumparam-platim-plecam. Nu, romanul intotdeauna vede ceva, gaseste el de cuviinta ca-i mai trebuie ceva, desi si ieri a cumparat acelasi lucru, in cantitati mari.

5. Romanul cumpara mereu mai multa bautura decat mancare. De pasta de dinti, sapun, sampon si detergent d evase nici nu mai vorbesc. Bine ca hartia igienica este unul din lucrurile indispensabile ca altfel…

6. Romanul e primul la gratuitati-ne trebe sau nu, cert e ca : IL LUAM!

7. Intotdeauna cunosti omul dupa ceea ce are in cosul de cumparaturi-si nu, nu ma refer la zilele obisnuite , zile in care omul isi ia cele trebuitoare, ci la zilele gen Craciun sau Paste.

8. Romanul este, prin natura sa, huligan. Asta se vede, nu stiu daca cel mai bine, dar foarte bine la cumparaturi.

9. Dupa ce s-a plimbat ore bune prin magazin(market, supermarket, hypermarket), s-a invartit de vreo 2-3 ori, romanul  pleaca si ajungand acasa isi da seama ca a uitat sa ia ceva.

10. Cand vine vorba de cumparaturi, romanul este mereu pus pe graba-asta se vede atat la casa de marcat, cat si in magazin sau in parcarea magazinului.

11. Romanul, poate si prin trasatura noastra definitorie, cea de “shmecher”, incearca sa le ia fata altor cumparatori-nu detaliez pentru ca se vede, nu? Dar, si asta e trist, romanul uita ca are drept  ”concurenti” alti oameni care-s si ei romani si care, si ei, ca tot romanul, au acea trasatura-cea d e “shmecher”(“eu ii fac pe toti”, “eu sunt tatal lor”, “m-am nascut ca sa-i prostesc/conduc pe prosti”).

12. Romanul e tot timpu’ mandru de cosul sau plin si se uita mereu de sus la “luzerasii” care au in ditamai cosu’ doar 2-3 produse. Nu conteaza ca in al sau cos sunt numai baxuri de bere/suc si in al “luzerasilor” sunt produse bio. Ca o paranteza, nu exista asa ceva-produse bio-exista doar produse proaste si produse mai putin proaste.

13. Romanul traieste pentru a fi cumparator, pentru a primi “Buna ziua, cu ce va servim?”, pentru a fi intampinat cu “Buna ziua, bine ati venit!” Nasol e ca el se comporta ca un patron asupritor si prost, nestiind nici cum sa-i trateze pe cei care-l “servesc” si nici cum si cat sa-si investeasca banii.

P.S1 :  Multumesc…

P.S2 Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

S-au dus si sarbatorile. Asemeni nisipului din clepsidra, asa s-au scurs si zilele dedicate sarbatorilor de iarna. Cum era vorba aia? Tot ce e frumos trece repede?

Regretul vine in acelasi timp cu pierderea spiritului de sarbatoare. Gata, s-a dus. Acum revenim la realitatea crunta a cotidianului. Parca suntem iarasi alungati din Rai, asemeni Evei si lui Adam. Exceptia ar fi ca noi am mancat din merele magice ale Craciunului, alea de ii dau oricui acea senzatie de bine. Ce, mai, te ajuta sa gasesti spiritul Craciunului. Si, asa, incepi a te bucura de Sarbatoare, astepti cu nerabdare trecerea in noul an si, evident, esti un foc ce emana speranta. Familia ti-e mic dejun. Prietenia tine loc de pranz. Iar, dragostea iti este cina…Insa…Pacat…Merele s-au terminat…De azi redevenim oameni…cu tot ce inseamna asta…

P.S1 : Melodia este din filmul indian “Kal Ho Na Ho” , un film pe care vi-l recomand din toata inima. Un film un pic altfel…

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste