Achilianu

E simplu, e logic, toată lumea o știe – bine, aproape toată lumea, că nu pot să-i creditez cu creieraș funcțional la nivel minim pe toți – dar nimeni nu o recunoaște.

Frustrați, nefericiți, neîmpliniți, macabrii în cuget și-n simțiri, ba chiar goi sau semi-goi pe  dinăuntru. Și e facil să-i vezi, să-i înțelegi, să-i percepi cum sunt ei de fapt. Adicăăă, dacă n-ar face parte din „știu eu mai bine ca…”, „ăla este prost, eu sunt mai bun ca el”, „eu știu adevărul”, „lumea e așa cum o văd eu”, „ce-mi place mie e cel mai fain!” sau alte asemenea lumi, evident toate paralele și construite de un inconștient subconștient, m-ai că ți-ar veni să-i crezi sau chiar să-i creditezi cu dreptatea omului de bine.

Bloggerii și comentatorii lor sunt… nefericiți. Nu cred că există oameni mai nefericiți ca cei care-și construiesc lumi în virtual, fugind de realul care – se pare – nu e pentru ei, nu e demn de a lor deșteptăciune sau strălucire. Nu există. De fapt, bloggerii și mai ales comentatorii lor, hateri sau nu, sunt cei mai nefericiți oameni. Unii caută să le-o tragă altora, încercând, în același timp, să pară purtătorii rațiunii sau ai adevărului logic, pur și „adevărat”, în ochii și-așa deformați ai cititorilor lor. Cititorii, la rândul lor, sunt neîmpliniți, gata-gata să-l strângă de gât pe emitentul de păreri pentru… o opinie. Bună sau rea, dar o opinie.

Cititorii și bloggeri nu sunt croiți întru democrație. Nu o simt, nu o înțeleg, ba chiar îi și încurcă uneori. Unii văd blogul ca pe o tarla personală, ceea ce, până la un anumit punct, chiar așa este, dar de aici și până la a te transforma într-un tiran… parcă e cale lungă. Comentatorii au sângele fierbinte, acid chiar, dar opiniile lor se transformă ușor și rapid în înjurături demne de Cartea Recordurilor, fapt ce-i duce mai mult în zona prostiei, iarăși nu în cea a unei reacții de bun simț, logice, normale.

P.S1: Există și excepții. Nu??

P.S2: Asta nu înseamnă că toate lucrurile scrise pe bloguri, în comentarii sau în posturi, reprezintă neapărat lucruri negative. Tocmai acea frustrare și neîmplinire dă naștere și modelează unele energii, care au puteri, încă, nebănuite de cei care iau parte la acest festin virtual. Însă, ce se întâmplă când neîmpliniții nu mai sunt neîmpliniți? Când frustrarea trece sau este înlocuită cu „lasă că e bine și așa!”?

P.S3: A, și da, nici utilizatorii de rețele sociale nu fac notă discordantă la cele spuse mai sus. Sau mă înșel?

P.S4: Decât atât! 

P.S5: Mulţumesc…

P.S6: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…

postul se vrea unul interligent și de bun simț, chiar dacă o iau cam pe ocolite. Și da, nimeni nu e dator să-mi împărtășească opinia, de fapt, nimeni nu e dator să… nimic! 

Tocmai ce mi-am schimbat poza de profil de la contul de Facebook. Probabil că o să fac la fel și cu celelalte poze ale conturilor din online. Dar nu de asta vroiam să vorbesc, așa cum am mai spus-o, nu-mi doresc celebritate sau orice fel de atenție când mă vede cineva pe stradă. „Ăsta e ăla” nu-mi învârtoșează în niciun fel ego-ul.

Dar am tot văzut prin online, în special pe bloguri, că unii oameni sunt frustrați de lucruri mărunte, printre care și această posibilitate, de cele mai multe ori benefică(zic eu), adică  aia de a fi anonim. Dacă e să mă întrebi pe mine, ei bine eu cred că totul se reduce la lucrurile simple, alea pe care le denumim, din rapiditate și simplitate, „cei șapte ani de acasă”. Bunul simț, respectul, egalitatea etc.

În postarea aceasta mă interesează stric anonimatul de pe bloguri/facebook/G+ etc.  și, ca un secund subiect de interes, cea de pe site-urile ziarelor. Le-am împărțit așa pentru că eu cred că sunt două tipuri de anonimat. În opinia mea, cele două diferă foarte mult unul de celălalt, mai ales prin raportarea „comentatorului” la „autorul” respectivei postări sau respectivului articol.

Blog. Facebook. G+. Yahoo și etc.-uri

Sunt două posibilități, pe care o să le exemplific pe ideea de blog, celorlalte conturi aplicându-se această teorie a mea. Repet, în opinia mea.

I. Persoana deținătoare de blog are un domeniu de genul „prolecra.ro”. 

I. a Deținătorul blogului nu-și face public numele

Bun, atunci nu există nicio obligație din partea „cititorului” și, mai ales, a „comentatorului” în a-și dezvălui identitatea. Poate, fără vreo presiune de orice fel, să comenteze sub „protecția” anonimatului. Că decide să fie imbecil și să înjure, amenințe, calomnieze etc., asta deja este altă poveste. Ai înțeles? Totul ține de echitate, de condiții egale.

I.b Deținătorul blogului își face public numele

Indiferent de momentul în care acest lucru se întâmplă – s-a constatat că de cele mai multe ori treaba are loc abia după ce a căpătat un pic de notorietate – aceleași reguli ca mai sus se aplică și în acest caz. De ce? Simplu! „Comentatorul” va cotinua să comenteze pe „prolecra.ro”, iarăși nu pe blogul „numeindivid.ro”. Nu văd nicio obligație în a schimba ceva în acest registru, comentatorii adresându-se în continuare blogger-ului care, din rațiuni personale, a decis să-și divulge numele. Treaba lui, până la urmă! La fel, eventualele înjurături și șleahta de neaveniți sunt de nedorit, dar pot apărea, fără a strica vreun echilibru al întregii ecuații. Există și SPAM/delete/trash!!

II. Blogul poartă numele din buletin al blogger-ului

Nici aici nu există vreo obligație din partea „comentatorului”, altele decât cele dictate de bunul simț etc. Blogger-ul a ales, și nimic mai mult. „Comentatorul” nu trebuie neapărat să comenteze în nume propriu, pentru a simula o stare pe picior de egalitate cu blogger-ul, trebuie doar să fie OM! Atât! Orice laudă în plus adusă blogger-ului este de prisos, deoarece, până la urmă, n-a făcut altceva decât să cumpere un domeniu de genul „numeprenume.ro”.

III Ziare sau site-uri oficiale

Aici se complică un pic treaba. Pentru cei născuți din scuipat și care, pe cale de consecință, valorează cât un scuipat.

Ziarele – cam așa e de când lumea – prezintă by default numele autorului. Unele postează pe site-ul propriu chiar și mailul personal al gazetarului. Mai nou, apare și numărul de telefon al acestuia. Deci, date personale. Cum ar veni, omul acela ți se dezvălui cu și fără voia sa, din rațiuni profesionale. Într-un nume și prenume se pune mai multă bază decât într-un pseudonim tip poreclă. Am ajuns în punctul în care ne dăm seama că ziaristul nu prea poate să aleagă, așa cum face blogger-ul, între a-și face sau nu public numele.

Bun! Hai, să trecem la partea cu „comentatorul” de site, deoarece comentatul în fața hârtiei de ziar nu prea contează. „Comentatorul” are posibilitatea de a-și face sau nu public numele, în funcție de natura comentariului său.

III.a  „Comentatorul” este anonim și, evident, își exprimă opinia. Bună sau rea, mai pe subiect, mai pe lângă, dar nu face  în niciun moment aprecieri legate de jurnalist, de textul jurnalistic, de corectitudinea acestuia(etc.-uri d-astea) și, la fel de important, nu înjură!!!!!

Trebuie să recunoaștem că astfel de comentatori sunt rari. Foarte rari! Pot să spun despre acel  „comentator” că e tipul de om care și-a înțeles „îndatoririle” de om care vrea să-și exprime o opinie sau, de ce nu, să-și lămurească creierașul, punând întrebări.

III.b „Comentatorul” este anonim și se comportă ca un animal. Sau mai rău.

Îi știm cu toții, sunt cei care le știu pe toate… Din punctul meu de vedere, acei… indivizi ar putea chiar să moară cu tastatura-n brațe, apăsând ENTER pentru a trimite comentariul N-au înțeles nimic din nimic, nu trebuie să căutăm în ei urme de umanitate, decență, bun simț etc. Nu există. Dar, din păcate, și aceia trăiesc(fără modestie o spun!) printre noi, au net, votează și, poate mai important, procreează. Diferența dintre blog și site se vede cel mai bine aici, în acest punct, punând capăt oricăror visuri umede ale bloggerilor care ridică la rang de mare artă blogul, ca substituent perfect al ziarului.

III.c „Comentatorul” își face public numele.

Deși nu e obligat, că nu te obligă nimeni în niciun fel, nimeni în sensul de vreo persoană, ci doar acele norme ale lucrurilor care nu se văd, dar care se simt foarte bine și care descriu perfect o persoană. După mine, orice „conversație” între un ziarist și un „comentator” ar trebui să se poarte de la egal la egal, cu numele la vedere. De ce? Simplu: Pentru că acel „comentator” trebuie  să-și asume spusele sale, pertinente sau nu, dar trebuie să și le asume! GigiBordură nu are ce să-și asume. Mailul „scumpilicicutza69foru.yahoo.com” nu răspunde în niciun fel pentru SPAM.

Ca o concluzie: anonimatul are și părți bune, dar, așa cum am mai spus-o, suferim din cauza cretinilor, care pervertesc și contaminează orice lucru de care se apropie. A, și da, am zis la un moment dat că bloggerii pot să suporte înjurăturile pentru că au butonul de SPAM. Așa este. Blogul este văzut ca o proprietate personală, pe care, în România, poți să faci ce te taie capul. La ziar nu merge așa, sau nu ar trebui să meargă, că deh, îngrădești libertatea de exprimare, pluralismul de opinie și alte drepturi de care se folosesc cei născuți pentru a muri cu nedreptatea pe buze.

P.S1:  Nu de alta, dar tot se plângea lumea că blogosfera ar trebui să se profesionalizeze și că ar cam trebui să ne facem toți publice numele, că deh, așa au făcut „bloggerii mari”. Păi da, dar „bloggerii mari” scriu în continuare pe blogurile cu nume de porecle… vezi unul din punctele de mai sus!!! A, și da, sistemul e același: Dacă eu fac ceva, atunci e bun! Dacă face altcineva…

P.S2: Cam atât! 

P.S3: Mulţumesc…

P.S4: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…

Parerea mea!

Incerc, pe cat posibil, sa nu ma afecteze prostia altora. Insa, uneori nu pot. Deh, am sangele latin si, odata cu el, vine si irascibilitatea. Bun, hai sa trec la subiect ca cu predicatele e grele

1. Comentatorii sportivi

Stiu! Am ceva cu distinsii stimabili din aceasta categorie. N-am cum sa nu am ceva cu ei! Ma uit la sport, desi nu-l mananc pe paine-prefer finetti! Am zis-o si o repet : 99% dintre comentatorii sportivi e prosti! Am zis 99% ca sa nu fiu acuzat de cineva ca-i acuz de prostie pe toti. Tot ce fac ii da de gol :

-Incurca orice : de la echipe la scor, de la date istorice la simple reguli de gramatica.

Bai, eu sunt critic din nascare, dar asta nu inseamna ca nu pot sa fiu obiectiv. Pentru ca pot si pentru ca vreau, dar nu ai cu cine! Au un tupeu fantastic…de parca le-ar cunoaste pe toate! Cel mai nesimtit lucru este acela ca nu isi recunosc greselile. A, am uitat! Ei isi demonstreaza natura jigodioasa cand afiseaza cu nonsalanta statutul lor de  ”jurnalisti”…Si voi mai sunteti, ma, jurnalisti? Oameni cu 3 foi in fata, oameni care pe parcusul unui meci, mai mult gresesc decat comenteaza?

Ca sa nu para prosti, au dezvoltat o strategie : Sa zicem ca joaca o echipa de-a noastra cu o echipa din alta tara. Echipa strainilor, sa zicem, este mult mai valoroasa decat a noastra, mult mai bogata, mult mai titrata…in general mult…sa recunoastem! Cam toti sunt mult mai buni ca noi!

Care-i strategia? Eu o numesc win-win cacomenation :

La inceputul meciului, una sau doua bucati de comentator cu aere de jurnalist atotcunoscator, lauda echipa strainilor. Bai, o lauda in mod pupincurist : Ca sunt mai…, ca au pe jucatorul x care-i mai…, ca au bugetul mai…, ca au castigat mai… De ce fac asta? Simplu! Asta-i prima parte a strategiei win-win- castiga echipa strainilor si, la final, ei-comentatorii-sunt salvati…Prietene, ne-au batut pentru ca erau mai…

Daca, prin absurd, se intamla un miracol e si mai bine :

1. Castiga echipa romaneasca si comentatorii pot sa pupe conducatorii, jucatorii, investitorii si antrenorii in diverse locuri.

2. Ei s-au scos! O sa vina cu discursul “am batut echipa care era mai…”

Deci, win-win!

Dar, stiti de ce pot sa faca asa ceva? Pentru ca echipele noastre sunt slabe, sunt prost-platite…au nevoie de miracole! Nu poti sa fii egal cu ala de castiga 10 milioane de euro pe an numai din salariul de la club, dar poti sa fii egalul lui la pregatirea fizica, constitutia atletica, dorinta de victorie, rezistenta…Numai ca noi suntem inferiori si la aceste capitole…D-aia avem nevoie e miracole!

Ar fi varianta cu sonorul la minim, dar nu este viabila, poate si pentru ca nu mai e atmosfera aia “de meci”

2. Penibilii “ma lasati sa vorbesc?”

Se dezvolta, din ce in ce mai mult, un alt neam de prosti, numit, cu voia dvs, “ma lasati sa vorbesc?”. Da, ma refer la invitatii emisiunilor de orice fel. Fie ele politice, fie de “divertisment”(de parca cele politice nu pot sa fie inscrise in randul celor de divertisment), fie de orice fel. Am observat, si poate si voi, ca trebuie sa existe un jupan care sa isi inceapa discursurile aburelice cu “ma lasati sa vorbesc?”. Bun, inteleg asta daca vine sa contracareze pe un dobitoc care nu mai tace. Dar, daca stati sa analizzati corect, de cele mai multe ori, cei care scot pe cioc aceasta intrebare au ca singur laitmotiv branduirea lor in niste luptatori care nu tolereaza multe lucruri. “Adica, va rog, eu sunt Vasile cel Jupan si orice ati spune voi e mult inferior ideilor pe care le pot eu gandi cu creierul meu, proprietate personala!” Oare ce vor ei? Sa para inteligenti? Sa para promotorii unor adevaruri incontestabile, pe sistemul “deschid gura scot idea geniala”? Oare vor respect? Gura mare ca va dau eu acum respect!

Toti sunt geniali in propria prostie!

3. Pentru ca e acum la moda : Penibilii independenti.

Stiu! Pleci de la un partid si ai varianta sa fii independent sau sa intri in alt partid. Insa, toata prosteala asta cu independenta este…doar o prosteala. Nu exista independenta! Noi nu suntem independenti! Deloc! Nici la nivel de tara, nici la nivelul macro-omenirea. Subiectul este mult prea dificil de abordat, dar am sa incerc in cateva randuri!

La nivel de om, caci de acolo pornesc toate. Nu suntem independenti. Daca crezi in Dumnezeu, prin natura fiintei noastre, prin religie, prin motive datorate concretului, esti dependent de Dumnezeu. Daca nu crezi in EL, ramai dependent de “convingerile” care te-au dus la “a nu crede”.

Ne mutam mai in concret! Tu depinzi de parinti, de prieteni, de iubiti/iubite si de alte persoane. In general, altii iti decid viata. De la guvernanti la U.E, de la profesori la seful de scara, de la ISP-ul contractat la vanzatoarea de paine. Tu esti mereu dependent de altii. Nu exista independenta! A, la nivel de creieras? Da, acolo exista! Exista si un cuvant pentru asa ceva…stati!…parca…a, da!…utopie!

Cum am mai zis, subiectul asta cu independenta este foarte dificil de abordat, dar sper ca mi-ati inteles punctul de vedere…Daca nu, accept sa ne certam pe subiect ori aici, ori pe mess/facebook/twitter.

Ca sa inchei…Mie mi se par penibili independentii astia…Da, la cei din parlament ma refer! Am 3 intrebari pentru ei :

1. Daca erati candidati independenti de la inceput va mai alegeati?

2. Tupeul e mult? E mult, nu?

3. Ce credeti ca simt cei care v-au ales?

P.S1 : Normal ca in Romania oamenii uita…normal ca tupeul e de speriat…normal cau normalul nu e normal…

P.S2 :  Multumesc…

P.S3 : Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta!

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

Sunt dinamovist! Asta nu inseamna ca nu pot sau nu trebuie sa fiu impartial atunci cand adversarul, fie el si marele rival, a fost mai bun…asta nu inseamna ca trebuie sa fiu mai mult anti-Steaua decat pro-Dinamo(am vazut atatea exemple) sau invers. Daca sunt suporter nu inseamna ca nu vad cand echipa joaca bine si cand, privilegiati fiind prin prisma salariului si a “vietii bune” , se “tara” pe teren in asteptarea finalului meciului, “ca, si asa, salaru’ vine!”. A fi suporter nu inseamna a jigni, a injura,a denigra, a rupe in bataie pe ceilalti care sunt suporterii altor echipe. A fi suporter nu inseamna a-ti injura propria echipa atunci cand crezi ca “nu da totul”. A fi suporter nu inseamna a fi huligan… Comentatorii romani, in marea lor majoritate, sunt stelisti! Nimeni nu o spune dar, toti o stiu! Pana aici nimic deranjant. Fiecare are dreptul de a-si alege echipa favorita. Insa, cand slujba care-ti genereaza bani si faima iti cere decat 2 lucruri, fa-le! Impartialitate si cultura fotbalistica…ar mai fi si o chestie numita BUN SIMT care, la majoritatea nu exista…Insa, stiti si voi cum sunt comentatorii sportivi…marea lor majoritate considera ca si vanzatorii, ca si soferii, ca si politicienii, etc, ca daca sunt de folos populatiei, aceasta nu poate sesiza rautatea, nesimtirea, prostia, nepasarea si acel deontologic “da-i in p@la mea”… Am avut privilegiul de a nu avea sonor la televizorul de la tara…astfel mi s-a indeplinit, un pic fortat, visul de a vedea cum e un meci de fotbal fara comentatorii inutili, in marea lor majoritate si fara huliganii care, mai mereu se aud in fundal expectorand injuraturi, si denigrari rasiale. A fost linistitor. Incercati, asta, acasa! De cele mai multe ori, cele 2 galerii cauta pe cineva, pentru ca isi transmit una alteia acelasi cuvant, urmat de numele echipei adverse : “nu e Urcatii Din Vale”…sper sa se gaseasca P.S : Sanatate cititorului si celui care nu citeste (si nu e huligan)