Achilianu

„Despre ce”, aceasta-i întrebarea, iarăși nu aia pe care a dat-o lumii anonimul Shakespeare – evident, anonim în spațiul mioritic – auzi la el, „tobe sau nu tobe”. Ce e aia?

În alte vremuri puteam să spun liniștit că mă așezam chitit pe foaia de hârtie, cu pixul în mână, croit să scriu. Ce-i drept, atunci scriam poezii. Sau na, așa credeam eu. Acum, luat-am leptocul în brațe, l-am așezat frumos pe cvadricepși, și-am zis să purced în aventura scrisului despre… chiar, despre ce? Că asta mă tot întreb, despre ce?

N-am copii, ca să mă laud cu ei, nici n-aș face așa ceva. N-am nevastă ori prietenă fitness-istă, pe care să o filmez și să o pun pe blog. Ba chiar nici aventuri n-am avut în ultima perioadă. Păi ce, vecinul manelist(nu peiorativ!), care, probabil, e surd și care dă în fiecare week-end party la el acasă, cu țipete și femei proaste și bete poate constitui subiectul unui post pe blog? Ori cât de prost a parcat un om mașina, care, de cele mai multe ori, se dovedește a fi femeie? Read more »

postul se vrea unul interligent și de bun simț, chiar dacă o iau cam pe ocolite. Și da, nimeni nu e dator să-mi împărtășească opinia, de fapt, nimeni nu e dator să… nimic! 

Tocmai ce mi-am schimbat poza de profil de la contul de Facebook. Probabil că o să fac la fel și cu celelalte poze ale conturilor din online. Dar nu de asta vroiam să vorbesc, așa cum am mai spus-o, nu-mi doresc celebritate sau orice fel de atenție când mă vede cineva pe stradă. „Ăsta e ăla” nu-mi învârtoșează în niciun fel ego-ul.

Dar am tot văzut prin online, în special pe bloguri, că unii oameni sunt frustrați de lucruri mărunte, printre care și această posibilitate, de cele mai multe ori benefică(zic eu), adică  aia de a fi anonim. Dacă e să mă întrebi pe mine, ei bine eu cred că totul se reduce la lucrurile simple, alea pe care le denumim, din rapiditate și simplitate, „cei șapte ani de acasă”. Bunul simț, respectul, egalitatea etc.

În postarea aceasta mă interesează stric anonimatul de pe bloguri/facebook/G+ etc.  și, ca un secund subiect de interes, cea de pe site-urile ziarelor. Le-am împărțit așa pentru că eu cred că sunt două tipuri de anonimat. În opinia mea, cele două diferă foarte mult unul de celălalt, mai ales prin raportarea „comentatorului” la „autorul” respectivei postări sau respectivului articol.

Blog. Facebook. G+. Yahoo și etc.-uri

Sunt două posibilități, pe care o să le exemplific pe ideea de blog, celorlalte conturi aplicându-se această teorie a mea. Repet, în opinia mea.

I. Persoana deținătoare de blog are un domeniu de genul „prolecra.ro”. 

I. a Deținătorul blogului nu-și face public numele

Bun, atunci nu există nicio obligație din partea „cititorului” și, mai ales, a „comentatorului” în a-și dezvălui identitatea. Poate, fără vreo presiune de orice fel, să comenteze sub „protecția” anonimatului. Că decide să fie imbecil și să înjure, amenințe, calomnieze etc., asta deja este altă poveste. Ai înțeles? Totul ține de echitate, de condiții egale.

I.b Deținătorul blogului își face public numele

Indiferent de momentul în care acest lucru se întâmplă – s-a constatat că de cele mai multe ori treaba are loc abia după ce a căpătat un pic de notorietate – aceleași reguli ca mai sus se aplică și în acest caz. De ce? Simplu! „Comentatorul” va cotinua să comenteze pe „prolecra.ro”, iarăși nu pe blogul „numeindivid.ro”. Nu văd nicio obligație în a schimba ceva în acest registru, comentatorii adresându-se în continuare blogger-ului care, din rațiuni personale, a decis să-și divulge numele. Treaba lui, până la urmă! La fel, eventualele înjurături și șleahta de neaveniți sunt de nedorit, dar pot apărea, fără a strica vreun echilibru al întregii ecuații. Există și SPAM/delete/trash!!

II. Blogul poartă numele din buletin al blogger-ului

Nici aici nu există vreo obligație din partea „comentatorului”, altele decât cele dictate de bunul simț etc. Blogger-ul a ales, și nimic mai mult. „Comentatorul” nu trebuie neapărat să comenteze în nume propriu, pentru a simula o stare pe picior de egalitate cu blogger-ul, trebuie doar să fie OM! Atât! Orice laudă în plus adusă blogger-ului este de prisos, deoarece, până la urmă, n-a făcut altceva decât să cumpere un domeniu de genul „numeprenume.ro”.

III Ziare sau site-uri oficiale

Aici se complică un pic treaba. Pentru cei născuți din scuipat și care, pe cale de consecință, valorează cât un scuipat.

Ziarele – cam așa e de când lumea – prezintă by default numele autorului. Unele postează pe site-ul propriu chiar și mailul personal al gazetarului. Mai nou, apare și numărul de telefon al acestuia. Deci, date personale. Cum ar veni, omul acela ți se dezvălui cu și fără voia sa, din rațiuni profesionale. Într-un nume și prenume se pune mai multă bază decât într-un pseudonim tip poreclă. Am ajuns în punctul în care ne dăm seama că ziaristul nu prea poate să aleagă, așa cum face blogger-ul, între a-și face sau nu public numele.

Bun! Hai, să trecem la partea cu „comentatorul” de site, deoarece comentatul în fața hârtiei de ziar nu prea contează. „Comentatorul” are posibilitatea de a-și face sau nu public numele, în funcție de natura comentariului său.

III.a  „Comentatorul” este anonim și, evident, își exprimă opinia. Bună sau rea, mai pe subiect, mai pe lângă, dar nu face  în niciun moment aprecieri legate de jurnalist, de textul jurnalistic, de corectitudinea acestuia(etc.-uri d-astea) și, la fel de important, nu înjură!!!!!

Trebuie să recunoaștem că astfel de comentatori sunt rari. Foarte rari! Pot să spun despre acel  „comentator” că e tipul de om care și-a înțeles „îndatoririle” de om care vrea să-și exprime o opinie sau, de ce nu, să-și lămurească creierașul, punând întrebări.

III.b „Comentatorul” este anonim și se comportă ca un animal. Sau mai rău.

Îi știm cu toții, sunt cei care le știu pe toate… Din punctul meu de vedere, acei… indivizi ar putea chiar să moară cu tastatura-n brațe, apăsând ENTER pentru a trimite comentariul N-au înțeles nimic din nimic, nu trebuie să căutăm în ei urme de umanitate, decență, bun simț etc. Nu există. Dar, din păcate, și aceia trăiesc(fără modestie o spun!) printre noi, au net, votează și, poate mai important, procreează. Diferența dintre blog și site se vede cel mai bine aici, în acest punct, punând capăt oricăror visuri umede ale bloggerilor care ridică la rang de mare artă blogul, ca substituent perfect al ziarului.

III.c „Comentatorul” își face public numele.

Deși nu e obligat, că nu te obligă nimeni în niciun fel, nimeni în sensul de vreo persoană, ci doar acele norme ale lucrurilor care nu se văd, dar care se simt foarte bine și care descriu perfect o persoană. După mine, orice „conversație” între un ziarist și un „comentator” ar trebui să se poarte de la egal la egal, cu numele la vedere. De ce? Simplu: Pentru că acel „comentator” trebuie  să-și asume spusele sale, pertinente sau nu, dar trebuie să și le asume! GigiBordură nu are ce să-și asume. Mailul „scumpilicicutza69foru.yahoo.com” nu răspunde în niciun fel pentru SPAM.

Ca o concluzie: anonimatul are și părți bune, dar, așa cum am mai spus-o, suferim din cauza cretinilor, care pervertesc și contaminează orice lucru de care se apropie. A, și da, am zis la un moment dat că bloggerii pot să suporte înjurăturile pentru că au butonul de SPAM. Așa este. Blogul este văzut ca o proprietate personală, pe care, în România, poți să faci ce te taie capul. La ziar nu merge așa, sau nu ar trebui să meargă, că deh, îngrădești libertatea de exprimare, pluralismul de opinie și alte drepturi de care se folosesc cei născuți pentru a muri cu nedreptatea pe buze.

P.S1:  Nu de alta, dar tot se plângea lumea că blogosfera ar trebui să se profesionalizeze și că ar cam trebui să ne facem toți publice numele, că deh, așa au făcut „bloggerii mari”. Păi da, dar „bloggerii mari” scriu în continuare pe blogurile cu nume de porecle… vezi unul din punctele de mai sus!!! A, și da, sistemul e același: Dacă eu fac ceva, atunci e bun! Dacă face altcineva…

P.S2: Cam atât! 

P.S3: Mulţumesc…

P.S4: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…

Daca iei un 4, a fost intamplare. Daca vine si al doilea, mai treaca-mearga. De la al treilea deja esti varza! Ca sa nu mai zic de note mai mici…

Din frageda pruncie(cat mi-am dorit sa zic asta! ) invatam pe propria noastra piele ce-i ala un sistem de notare. Mananci si esti cuminte, atunci ai parte de multe dulciuri si jucarii. In caz contrar… eh, unora li se prezinta Sfanta  Curea, iar altora, celor mai norocosi, li se interzic lucruri, prin mai putin Sfantul, dar la fel de Eficientul “Esti pedepsit/a!!!”

Apoi, la scoala, totul devine mai usor: Inveti, ai note mari. Nu inveti… cam nasol. Si nu, nu se opreste aici! Tot timpul o sa primesti calificative ori note care, fie ca-s juste ori nu, iti decid viata. Si asta e cam nasol, caci examenul vietii il dai in fiecare zi, fara meditator, fara sa poti copia!

Bun, dar parca lipseste ceva: N-ar fi misto sa poti da si tu note? Hmmm, cui? Pai, de exemplu, institutiilor si serviciilor publice? Tu, cetateanul. Tu, cotizantul la bugetul statului. Tu, “angajatorul” LOR. Tu, votantul. Tu, cel care traieste in Romania.

Mai, eu zic ca da! Spre norocul tau, acum se poate: Exista, de acum doua zile, Statometru.ro. Un proiect aparut la initiativa comunitatii online din Sibiu. Hmmm, si multi carcotasi nu le dadeau nicio sansa! Mai multe info aici.

Tot ce trebuie sa faci e sa iti alegi institutia si, evident, sa-i tragi o nota. Nu-ti place Presedintia Romaniei? Trage-i un 4. Sau un 1. Sau, de ce nu, un 10. Ministerul Turismului? Cauta-l si trage-i o nota!

P.S1: Mie mi-a spus Cosmina de proiect. Si bine a facut!

P.S2: Trage-le note si IA ATITUDINE!

P.S3 : Multumesc…

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste…

Nu mi-am propus niciodata sa fac recomandari. Sau sa dau sfaturi. Poate si pentru ca nu vreau sa fiu peretele de care se pot izbi reactiile persoanelor care primesc sfaturi sau recomandari de la mine. Sau, poate, pentru ca eu cred ca adevaratele sfaturi si recomandari ar trebuie sa fie pe directia tu-catre-tine. Asa e mai simplu, asa e mai corect fata de tine si fata de ceilalti.

Bun, acum ca am facut o introducere mai pompoasa, sa trec si la subiect. Astfel de posturi o sa mai fie pe acest blog. Le puteti numi, zice eu impropriu, recomandari, le puteti numi scurte(-scurte sau -lungi) de duminica sau luni sau…dar, eu am sa le numesc propuneri (in)decente. Sa incepem, zic!

Se intampla pe la 5 dimineata. Poate 5 jumatate. Ma pregateam de somn() cand primesc un mesaj, pentru cunoscatori post-it privat, pe toateblogurile.ro. Ciudat, nu? In mesaj imi scria un  baiat urmatoarele :

“salutare…uite cum ma tot uit io pe la tine prin ”casa”, dadui din intamplare si pe la schimb de link…si citii acolo ”Deci, daca vrei sa facem schimb de link-uri lasa-mi aici un comment”…daca vrei sa ai comentarii pe pagina (pe tema care o ai), da-mi un târrr si te-ajut! Numai de bine! ”

Acuma, voi ce ati fi crezut? La 5 dimineata? Sa se ofere cineva sa te ajute? In Romania? Dotati cu un scepticism ca al meu?

El nu stie ceea ce urmeaza sa zic, dar cred ca e, oarecum, de inteles. Ii raspund sceptic, dar si intrigat. Continuam noi discutia si se ofera sa ma ajute. Facem schimb de id-uri de mess si continuam discutia acolo. Sa-i trimit niste fisiere php ca sa vada ce si cum. Evident ca nu imi mai aduceam aminte parola la ftp, asa ca a decis el sa-si instaleze tema mea pe blogul personal, ca sa vada ce si cum. Eu asteptam, evident, uimit. Ca sa scurtez treaba, imi rezolva problema, ne imprietenim si pe facebook…ca-n reclama.

Unde vreau sa ajung? Doua lucruri :

1. Uite ca se poate sa mai gasesti si oameni care sa te ajute fara sa ceara ceva in schimb…cel putin, pana acum…

2. Eu sunt genul de om care vrea mai mult. Adica da, n-am stiut sa fac eu treaba aia, trebuie sa invat ca sa nu mai am nevoie de ajutor data viitoare. Am avut si problema cu virusii de care stiti si…Am decis sa invat uardpresuri, pehaspeuri si toate cele…Momentan ma relaxez cu ce posteaza Filip, caci asa se numeste baiatul care m-a ajutat, pe BlogShot.ro

A doua intamplare, zic! Si nu mai repet!

Mie nu-mi plac blogurile/site-urile care au melodii pe ele. Adica, nu neaparat ca nu-mi plac, dar nu inteleg de ce simte lumea nevoia de a avea muzica pe blog. De obicei, deschid shmenozeala si daca aud melodie inchid. Da’ de ce? Intru pentru continut, nu pentru melodie. Dar, mai sunt si cazuri, putine spre deloc, in care stau sa ascult melodia. Nu stiu, poate e scanteia aia care ma face sa stau sa ascult, desi timp nu prea are sa ia foc pentru ca invart mouse-ul destul de bine si il click-uiesc pe domnu’ X de nu se vede.

Intamplarea, fericita zic eu, a facut ca sa dau peste un VIS de melodie si, evident, de blog. Melodia imi place la nebunie si tare as vrea sa vad filmul. Sau serialul. Exact nu stiu ce-i, dar ma documentez. Oricum, mi se pare ca in videoclip este surprinsa cam toata actiunea.

Gata cu propunerile, cel putin, pentru moment.

P.S1 : Multumesc…

P.S2 Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

update : Pe langa google reader mai exista multe alte readere de feed. Aici

Am mai zis-o si o repet : Readerele de feed-uri sunt o inventie geniala! De ce? Pentru ca traim in lumea in care traim, pentru ca, desi graba strica treaba, noi insistam sa ne grabim. Sau altii ne grabesc, cert e ca suntem mai mereu pe fuga. Si, atunci, cum sa mai ai timp sa vezi ce a scris ala sau aia? Cum sa poti sa dai click pe toti? Si, vai, ce dezamagire cand vezi ca ai pierdut timpul clickuind si vreun blogger nu a postat nimic pe ziua respectiva. Pai, sa nu-l injuri? Sa, mai bine, adica nu mai bine, dar mai la indemana, sa nu mai intri la el/ea maine? Gata, dobitocule, m-ai pierdut de clickuitor, sa arzi in chinurile anonimatului ca io iti comentam si io iti dadeam link ca sa creasca admiratia din ochii cumetrilor tai cand iti vedeau pozitia din zelist. Sau nu!

Recunosc : Sunt abonat la peste 600 de bloguri si site-uri din intreaga lume. Vine feed-ul(daca zic cacalau e cu suparare?) valuri-valuri. Se intampla sa n-am timp sau chef de un gen de post-sa zicem despre vedete, dar poate sa fie despre bloguri si cum castigi bani din ele-ultimul stres al netotului de rand scrijelitor pe hartia 2.0-sau, nu stiu, orice…se intampla! Ba, dar ramane acolo la “unread”. Si cand zic “ba”, ma refer, desigur, la mine, pe sistemul : Stai linistit, ba, ramane la “unread”, nu l-ai pierdut, poti sa-l citesti mai tarziu! Cand am timp si/sau chef  revin la respectivul post. Nu stiu altii cum sunt, dar eu imi aleg site-urile la care ma abonez la feed dupa cum cred ca o sa le citesc si dupa ce imi ofera. Atat!  Pentru ca da, suntem niste profitori. Unii mai mult, atii mai putin. De ce n-am fi si in cazul asta la fel? Macar acum avem ceva de castigat, spre deosebire de multele situatii in care crezi ca profiti de ceva sau de cineva si ajungi sa realizezi ca n-a iesit asa cum ti-ai dorit. Acum castigam : informatia, opinia si/sau talentul aluia/aleia.

Bun, de ce am zis eu toate astea? 3 motive :

1. Nu multa lume stie de feed readere si cred ca-i timpul sa afle. Si nu, nu cred ca acum ca am scris eu textul asta o sa afle romanul ce-i ala feed si feed reader, dar daca va respectati vizitatorii, cred, poate gresesc, dar cred ca ar trebui sa postati si voi, sa zicem, o informare asupra feed readerelor. Ceva mai klumea ca mine caci, eu am facut doar o slaba pledoarie.

2. E inuman si nerealist sa stai sa clickuiesti ca tampitu’/tampita pentru a vedea daca unul/una a mai postat ceva. Poate :

a. p-ala il doare-n pu*a de cititori

b. are vreo problema(cu gravitate variabila, dar cu gravitate ca doar e problema)

c. a murit…everybody dies, nu?

3. e 5 dimineata si n-am somn!

P.S1 : Si nu, nu cu prosteli d-alea gen “Salut, animalule, bine ai venit, aboneaza-te la feed”  care sa fie ori deasupra fiecarui articol ori imediat dupa. Vizitatorul trebuie educat pentru a ajunge cititor, iar educatia nu se face pe sistemul sa-i bagam pe gat oricat de mult ar incerca unii.

P.S2 :  Multumesc…

P.S3 Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

Romanii, desi catalogati, eronat zic eu, destepti, sunt prosti ca lemnul. Nu toti, evident. Ei stiu una si buna : E democratie, deci avem drepturi. Nu conteaza ca prin drepturi ei inteleg sa le faca rau altora. Totul e bine daca mie mi-e bine, asta pare sa fie principiul dupa care gandesc, actioneaza si se comporta romanii.

I-a dat o smetie odorasului meu vreo profesoara ? Uau! Aia e nebuna si trebuie demisa. “Noi vrem dreptate”! Dar, stai, oare profesoara nu era deranjata de hidosenia caruia tu ii zici odoras? Oare deranjarea orelor, avansurile si impertinenta nu se pot considera incalcari ale drepturilor profesorului? Nu, profesorul este un incult(uneori este!)  si este numai vina lui ca, odorasul oricum n-are cum sa fie de vina. Nu mai bine il educi tu acasa la tine? Sau, daca educatia din familie nu are efect, nu mai bine il bati tu? Stiu, violenta in famelie…dar, sa nu exageram, o smetie la vremea ei face mult bine.

Apoi, marea problema este salariul/pensia. “Aoleu, nu mai sunt bani de pensii?”. Eu vreau banii mei, pentru care am muncit, eu am drepturi. Da ai, cu conditia sa realizezi ca si ceilalti au aceleasi drepturi ca si tine. “Pai da, dar profesorii vor marire de salarii si ei nu isi declara veniturile survenite din meditatii. Io am un salariu si nici p-ala sa nu mi-l dea? Ia, sa nu le mareasca alora salariile si sa imi dea si mie pensia.” Sa mori tu? Cunosc n cazuri de profesori care nu dau meditatii, aia numa’ din salar traiesc. De ce? Pentru ca se gandeste vreun luzeras de 60+ ca poate el sa mai mediteze. Sigur ca meditatia e mai mult distractie si ca o da la pace cu elevul/studentul-el ia banii si orele de meditatie uneori nu se fac.

Plus ca, atunci cand luai pomeni electorale…cum era? Era bine, nu? Din ce bani crezi ca se faceau lucrurile alea? Ia zi, tu ala cu drepturi!

Frate(soro), e democratie, deci pot sa ascult muzica care-mi place(voita), la orice ora din zi si din noapte, evident, la volum maxim. Sa mori tu? Pai, poate altii au si ei drepturi, poate si pentru altii e democrateala, nu? Poate vecinul de la 2 e bolnav, poate ala de la parter merge maine la lucru. Poate, dar da-i in pu*a mea…nu?

Femeile romance, desi catalogate ca fiind frumoase, sunt ori proaste, ori grase cat malul, ori curve. Sau o combinatie intre acestea. Nu toate, evident. Ghici ce! Exact, se supara cand le faci curve, proaste si grase. Ele au drepturi, mai, nu stiai? Si nu, nu le faci tu, asa de capul tau, ca esti tu dobitoc, ci le faci in urma exprimarii, comportarii si actiunilor lor.

Adica, iti zicea una ca s-ar culca cu 123 de barbati, dar ea este o speciala, face asta numai sa arate ca poate, nu ca ar fi curva. Deci, putin respect!

Inca una din blogosfera romaneasca. Eu pot sa-l injur, fie si voalat, pe unul care e mai cunoscut, dar ma dau cu fundul de pamant cand vad ca el face acelasi lucru. De ce? Vai, cum sa faca el asa ceva? Cum sa-mi fac mie asa ceva? Eu am zis-o la caterinca si el ma ataca pe toate fronturile, ca cica-s prost si zice nasoale de mine…

P.S1 : Concluzie? Nu exista asa ceva pentru ca la romani nu se ajunge niciodata la concluzie. Ei incep ceva si, daca le este folositor, termina, daca nu…ce pu*a mea, am drepturi!

P.S2 :  Multumesc…

P.S3 Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste