Achilianu

Pentru că n-am încă nasul în vânt, precum mi-aș dori, m-am angajat să fiu minuțios în a răspunde cu „prezent” la o leapșă trimisă-n căsuța virtuală de Zina. E despre deep-uri blogosferice… sau ceva

1. Ce vârstă are cel mai vechi blog activ de care aveţi cunoştiinţă ?

R. Nu știu d-astea! Dacă nu mă uit în boletin eu nu știu nici măcar cum mă cheamă, apăi să cunosc detalii de genul acesta…

2. Care este primul blog pe care aţi comentat ? Cam când?

R. Ciudat, dar nu-mi aduc aminte. Spre stupoarea multora, sau nu, cred că era vorba despre un blog din categoria celor „mici”, numai că nu-mi funcționează creierașul pentru a-i spune numele/adresa.

3. Regretaţi închiderea vreunui blog ? Dacă da, care anume?

R. Da. Al meu! (acum vorbește JE-ul din viitor )

4. V-ar bucura închiderea vreunui blog ! Dacă da, care anume ?

R. Nu, de ce să îi dorești răul cuiva? M-ar bucura să-și rupă gâtul niște bloggeri, sau măcar picioarele, dar nu o să mă bucur niciodată de închiderea vreunui blog! Niciodată, am zis!

5. Care este blogul pe care-l vizitaţi cel mai des (în afara celui personal)?

R.  Vizitez alte bloguri mult mai des de cât o fac când vine vorba despre blogul personal. Asta 1, și 2, în afară de cele câteva zeci pe care le am în blogroll… mai dau cu geana și pe primele 50 din Zelist(rar, foarte rar!)

6. Cam cât timp credeţi că poate un blog să-şi justifice existenţa ?

R. Cât timp numărul vizitatorilor acelui blog este mai mare sau egal cu 2.

7. În ce condiţii v-aţi închide blogul ?

R. În ordine: 1. când nu o să mai am timp deloc. 2. când o să mă plictisesc. 3. când nu o să mai am bani de host(acum e free, că deh, există Filip). 4. Când o să mor – ah, dar atunci nu o să-l închid eu…

8. Ce vârstă are blogul pe care-l între/ţineti ?

R. Undeva prin 2009 la jumătate. Deci, are… 5 ani?

9. Cum aţi decis să deschideţi un blog ?

R. Am mai spus-o, o repet acum, aici. Stăteam țintuit în vârful patului, din motive de tendoane achiliene rupte-n dungă, cu laptop-ul pironit pe genunchii tociți de timp, și citeam site-uri, bloguri… mi-am zis „de ce nu?”. Atât!

10. Este blogging -ul un viciu, dă dependenţă ?

Viciile prind numai la oameni mici. Pe de altă parte, toți oamenii au vicii. Însă, dacă și blogul/blogging-ul devine pentru cinea un viciu… îți dai seama că acel cineva este atât de singur și atât de patetic, încât poți să te consideri fericit cu viața pe care o ai, viață pe care o consideri, la rândul tău, nefericită, neîmplinită și patetică?

Leapșa merge la… cine are timp, chef și nervi să o înșface! (aș vrea să mă anunțe cine preia leapșa, ca să-i pun link!)

P.S1 Decât atât! 

P.S2: Mulţumesc…

P.S3: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…

Postarea aceasta pleacă de la cea a lui Tudor St. Popa, căruia îi zic, în sinea mea, Sfântul, că nu știu de la ce vine „St.”-ul ăla. Ar fi, deci, pe undeva corect și normal să-i citești întâi lui postarea, iar apoi, dacă vrei, să revii să vezi ce-am dat și eu cu părerea…

Bun, presupunând că ai citit, să trecem la opinia mea personală, care e de la sine înțeles că-i personală, din moment ce e a mea. În fine!

Nu știu dacă a observat cineva, dar eu am redus frecvența postărilor, nu că aș fi postat eu articole grupuri-grupuri, dar… probabil, s-a observat, la fel cum e probabilă și situația în care acest lucru nu s-a observat. În fine. Eu m-am prins demult de această posibilitate, adică de cea a reducerii frecvenței de postare, și mai mult, chiar mi-am asumat-o fără vreo tresărire. Rămân adeptul unei idei de bun simț: scrii cum poți, când poți și când ai timp/net. Nu cred că Tudor are nevoie de sfaturi de la mine, nici eu nu simt nevoia să i le dau, dar dacă m-ar întreba, asta i-aș spune.

Dacă stai bine să te gândești, blogul, fie că îți ies sau nu niște bani din el(mie nu, nici n-am intenționat asta!), a fost, este și va rămâne o pasiune. Sau un ceva făcut cu și din pasiune. A, că tendințele blogurilor se schimbă, că unele se transformă în ziare subiective ale orașelor din care bloggerii respectivi fac parte, sau că ele devin adevărate latrine în care se scaldă unii și alții, asta da, asta e altă discuție. Dar, nu văd(încă!) motivele pentru care ar trebui să te lași de blogging. Vorbesc despre blogging-ul ăla pe care îl faci tu, bun sau rău, des sau rar, copilăresc sau avizat… Nu le văd. Dacă ai domeniu personal, cu atât mai mult. L-ai luat, pe ăla ți l-ai dorit, ai investit timp, nervi, bani, zile din viața ta… lasă-l acolo(nu e pentru Tudor îndemnul, ci pentru oricine vrea să se lase!) că poate, cine știe, te vei răzgândi la un moment în timp…

Nu știu cum sunt alții, dar eu nu mă supun normalului, sau mă supun, doar dacă normalul are reguli cu adevărat normal, de bun simț, logice… Din aceste motive, eu nu consider că-mi neglijez în vreun fel cititorii dacă nu scriu X sau X+Y posturi(nu articole!!) pe zi, pe blog. Nu-i neglijez, că blogul, după ultimele verificări, rămâne un lucru legat de hobby, de timpul meu liber, de dorința și putința mea. Nici faptul că există posibilitatea ca ei, vizitatorii blogului, își pot toci mouse-ul când intră pe blogul meu și văd că nu e actualizat, nu mă deranjează. Nici nu e un afront pe care eu, Vasile din Cucuiații din Deal, să îl aduc lor. Nu. Doar că nu pot, nu am timp sau, pur și simplu, nu-mi vine nicio idee în cap, de aceea nu scriu. Plus că, în opinia mea, nimeni nu e obligat să… nimic, la fel cum nimeni nu obligă pe nimeni să facă sau să nu facă ceva! Dacă vrei, intri, dacă nu… nu!

În concluzie, a te lăsa de blogging e o prostie, dacă ea îți năpădește creierașul după doi-trei-patru… ani. Însă, din motive obiective, rărirea postărilor poate fi înțeleasă/acceptată. Știi de ce? Pentru că blogger-ul e ca un om, iar omul trebuie să facă anumite lucruri, cu mult prioritare bloggingului, pentru a trăi. A trăi acceptabil, bine sau foarte bine… în offline!

P.S1 Decât atât! 

P.S2: Mulţumesc…

P.S3: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…

leapșa este obligatorie pentru cine vrea!

Pentru că și-au anunțat cu surle și trâmbite sărbătorirea a șase ani de existență, n-am putut să rezist, așa că m-am uitat la programul festiv al celor de la Antena3. Impresiile mi le-am pus în postul anterior.

Ăștia de la A3 au avut o idee care mi-a plăcut la culme: I-au pus pe jurnaliști să vină cu câte o poză de-a lor, de când aveau șase ani. Poză pe care au tot arătat-o pe post, cu menționarea numelui celui din poză – treabă ce a făcut parte din promovarea zilei în care ei și-au sărbătorit postul.

În urma acestei idei a celor de la A3, mi-a venit și mie o idee de leapsă: Fiecare blogger din blogroll-ul meu este rugat(să se țină cont că eu nu prea rog!!) să-și pună, pe blog, o poză cu el, de la vârsta de… hmmm… gata! vârsta din poză a individului sau a individei trebuie să fie relativ egală cu cea a blogului!!

Uite, de exemplu eu o să pun o poză cu mine de când aveam 3 ani, deși fac blogging de vreo doi ani și jumătate. Alta n-am, nici mai bună, nici mai rea. Asta e, pe aceasta o pun!

Poza:

P.S1: Poza este făcută unei poze vechi și deteriorate.

P.S2: Menționez faptul că nu e nicio supărare dacă nu ia nimeni leapșa, nu fac asta pentru link-uri sau eventualii vizitatori veniți pe acele link-uri, ci doar pentru că mi s-a părut interesant să atribuim unui blog de X ani o față de X ani.

P.S3: Cam atât! 

P.S3: Mulţumesc…

P.S4: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…

Desi ma pricep sa dau sfaturi altora, hiba venind doar atunci cand trebuie sa-mi dau mie sfaturi, nu incerc sa fac asta prin astfel de posturi. Deloc. La dracu, nu-s nici cel mai destept si nici cel mai priceput. Spun si eu ce am observat, de ce m-am lovit. Cine intelege – bine, cine nu – iarasi bine!

Schimbul de link sau link exchange-ul

Sunt de ceva vreme in blogosfera si am observat ca lumea nu prea stie sa faca schimb de link. Cei mai multi nu stiu, la asta ma refer. A, si nu, nu ca n-ar sti cum sa dea click pe  ”add new” si sa completeze campurile alea – asta e banal – ci modul de adresare e unul dezastruos.

Ideea e simpla: Tu vrei ceva de la bloggerul respectiv, nu? Schimb de link, cum ar veni. Mno, pai n-ar trebui sa expui oferta si sa-l lasi sa faca cererea? Pe sistemul: “Asta-i blogul meu. Daca vrei schimb de link, ma anunti. Daca nu, ar fi ok sa-mi zici ca nu.” Sigur, forma nu trebuie sa fie asta. Sau numai asta. Mesajul conteaza, nu? Plus ca nu mai lasa loc de  alte explicatii. Vrea sau nu? Nici nu trebuie sa iti zica de ce! Nici nu te intereseaza! Pana la urma, tu te asociezi cu el/ea prin acest schimb de link. Ai vrea sa te asociezi cu cineva care nu te vrea? Io n-as cam vrea!

Ceva despre mesajul de link exchange

Cum sa fie? Nu stiu, nici nu mi-am propus sa dau exemple de astfel de mesaje. N-ar fi logic. Deci, cum sa fie? Oricum, dar fara lugu-lugu, fara “imi place cum scri(scris, de cele mai multe ori, cu un <<i>>)”, fara “eu te am deja”. Nu, e penibil. Serios! Mai ales asta cu “eu te-am bagat deja”. Pe langa verbul “a baga”, ce te poate duce in alte orizonturi, apare, cumva, un fel de presiune din partea “bagatorului” asupra “bagatului”. Nu, prietene(prietena), nu te “bag” mai repede daca imi zici ca “m-ai bagat deja” la tine in blogroll. Deloc, ba dimpotriva!

Acum, ceva despre relevanta unui schimb de link si despre blogroll

Prin targ se zice ca un schimb de link nu mai e profitabil. Ca nu mai aduce vizitatori. Bun, pai daca doar de aceea facem schimb de link… Atunci… m-am convins!

Uite, eu fac schimb de link cu foarte multi oameni. Am peste 200 de link-uri in blogroll. Nici ei nu-mi aduc multi vizitatori, nici eu nu cred ca le trimit prea multi. Nici nu-mi pasa asta! Am ajuns sa vad blogroll-ul ca pe o lista cu oameni. Nu bloguri! Oameni! Oameni dragi mie! Oameni ale caror bloguri intra in readerul meu imediat dupa ce am facut schimbul de link. Asa mi se pare normal, de bun simt, dar nu obligatoriu!

La fel, am auzit ca un blogroll trebuie sa nu contina prea multe link-uri, ca e de porc. Sigur, dobitocii care scot astfel de tampenii sunt aia care primesc foarte multe link-uri de la cei care au blogroll-urile lungi. Nici gura nu le miroase – cum era vorba, nu?

Alta imbecilitate este existenta unei pagini speciale pentru blogroll. La cine vezi asa ceva, sa-i spui ca e un/o cretin/a. In sidebar, in footer, coltul dreapta-jos , dar sa fie pe prima pagina! Pai ai facut schimb de link si apoi ascunzi blogroll-ul in paginile pe care nimeni sau aproape nimeni nu da click? Stii, nu e vorba de a-i aduce altuia vizitatori, doar ca poate exista oameni care vor sa vada cu cine te-ai asociat/cine-ti place etc.

P.S1: Cam atat!

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

Jurnalismul nu mai e ceea ce a fost, si asta nu o spun numai eu. Este si el, la fel ca orice alt lucru sau fiinta, supus, fie ca-i place sau nu, unui proces denumit, atipic si din motive de imagine, progres.

Pe scurt, progresul este cel care ne-a adus si, unora, le-a pus in carca internetul. Acum totul se face pe internet. De la porn la televiziune, de la bibliotecile online la jocurile de sah, de la sport la, fie ca ne place sau nu, viata in general. Jurnalismul ca si profesie sau, mai mult, ca aspect esential al vietii societale, nu putea sa stagneze sau, mai rau, sa se puna de-a curmezisul in fata acestui progres. Dupa o perioada de “negare”, urmata, bineinteles, de” furie”, jurnalismul romanesc se afla acum in perioada generata de contopirea pur romaneasca dintre “targuiala”  si “depresie”. Si, cum e si normal, asta indiferent de definitia pe care i-o atribuim “normalului”, jurnalismul trebuie, de dragul propriei existente si, totodata, pentru apararea si continuarea propagarii principiilor sale, sa ajunga in starea de “acceptare”. Sau, ca sa trec de la fazele durerii la ceva onorant pentru online, acea stare de acceptare este, in mintea mea, un fel de coexistenta reglementata.

Cum reglementata? De catre cine? Sigur, reglementata. Atat de jurnalismul clasic, cat si de “regulile” online-ului. Cum era aia? Nimic nu se pierde…In aceeasi situatie se afla si jurnalismul romanesc. Sigur, are foarte putine varfuri si acelea sunt ori satule, ori incapabile de a se supune schimbarii. Sau, ma rog, unei noi schimbari pentru ca, nu-i asa, de la individ la tara, de la constitutie la scoala, noi am fost, suntem si, ce sa crezi, o sa fim intr-o continua, as zice chiar interminabila si agasanta schimbare. Sisteme de valori date peste cap de la zi la zi, principii incalcate de faurirea unor alte principii, toate astea intr-o haotica lupta pentru supravietuire a individului, a societatii, a noastra. Mergand pe ideea “tot raul spre bine”, as putea sa zic ca aceasta continua schimbare ce a culminat cu colosala schimbare(printul ce migreaza spre online) este una benefica pentru jurnalismul romanesc. Acum, adaptabilitatea si deschiderea spre nou sunt puse in valoare. Online-ul devine, astfel, o imensa sita ce are rolul de a indeparta jurnalistii inchisi, vechi in conceptii si-n pincipii, lasand sa treaca doar jurnalistii ancorati in prezent si, evident, pe cei vizionari. Desigur, cum nimic nu e perfect(in afara de mine ), prin aceasta sita imensa o sa treaca si deontologii de cartier, tonomatele si non-valorile. Aceasta anomalie fiind acceptata si asumata dinainte.

Pe de alta parte, jurnalismul se ciocneste de noua forma de jurnalism(asta pentru a-i face pe unii sa juiseze): Blogurile. Sigur, blogurile au pornit ca jurnale personale. Insa, in timp, poate si din dorinta primordiala a omului(de a fi cunoscut, de a fi recunoscut, de a fi respectat, de a fi acceptat, de a fi cel mai cel=EVERYBODY WANTS TO BE A STAR), ele s-au schimbat si acum cer, pe buna dreptate, recunoastere. Au primit-o si, daca e sa ma intrebi pe mine, o sa o primeasca si in continuare. De ce? Omului, principala tinta a informatiei detinute de jurnalist/blogger, nu-i pasa cine ii ofera informatia. Omul o vrea si o accepta indiferent daca ea vine de la cel mai tare jurnalist sau de la cel mai tare blogger. De ce? Din lipsa de TIMP. Sigur, oamenii avizati fac distinctia, cultii in cap la fel, dar pentru un om cu o pregatire  inferioara spre medie, asa cum sunt(sa nu exagerez!!!)  peste 80% dintre romani, diferenta este insesizabila. Ba mai mult, majoritatea accepta, intelege si imbratiseaza informatia primita de la blogger, in detrimentul jurnalistului. Si, inevitabil, se ajunge la furia aia de la inceputul postului. La furia jurnalistului, bineinteles! De ce? Jurnalistul este(exista exceptii!) profesionist, bloggerul nu. Jurnalistul scrie un pic mai rigid pe cand bloggerul poate, daca vrea, sa-si bage(si acum o zic p-aia nespusa!) PULA in tot si-n toate. Jurnalistul este, trebuie sa recunoastem, macar un absolvent de facultate, pe cand bloggerul poate sa fie un putoi ce-si varsa defularile in online, ca si cum tot online-ul este(cum se zice la mine in cartier) tarlaua lu’ ma-sa.

Desigur, nici jurnalistul nu este un perfect, asta desi are, de cele mai multe ori, aere de miez de dodoasca. Nu, nu, nu! Nu este perfect deloc. Este chiar uman. Deci, supus greselii. Greseli ce se vad mult mai des si par mult mai proeminente decat ale unui om obisnuit. Desi gresit, jurnalistul este judecat mult mai aspru pentru greselile sale decat un om obisnuit. Si mult mai repede. Si e si mult mai injurat. Dar, na, la toti ne e greu…nu?

Pentru ca m-am lungit prea mult si pentru ca oricum ceea ce s-a dorit un raspuns la doua articole geniale ale Gabrielei Malcinschi a devenit un ceva altceva, am sa inchei in(stai sa numar!) 2-3 fraze. Daca ma intrebi pe mine ce se va intampla cu jurnalismul romanesc pe online…nu prea stiu ce sa zic, nu-s prezicator. Insa, nu pot sa nu afirm cu toata convingerea ca, daca bloggerul nu devine un pic mai jurnalist sau daca jurnalistul nu devine un pic mai blogger, exista posibilitatea(la mine e certitudine) ca una din speciile astea doua sa dispara. Este clar ca jurnalismul romanesc ca orice alt jurnalism nu se mai pliaza asa cum si-ar dori pe interesul, asteptarile, cultura si timpul publicului tinta. Asa cum este la fel de clar ca bloggerul roman nu este jurnalist si ca, nici el, nu mai este pe placul cititorului. Prea multa cearta, prea putin content, prea mult huliganism, prea putina limba romana.

P.S1: In speranta ca nu am luat-o prea mult pe coasta la vale, te las cu arta pura a unui jurnalist pe care, daca credeam in concept, mi-l faceam idol. Gabriela Malcinschi, ma inclin!!!

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

Posturile de genul acesta nu vizeaza neaparat pe cineva. Dar, cine se simte…sa se simta!

Nu pot, nu vreau si n-am chef sa inteleg:  sfaturile imbecile despre blogging pentru incepatori

Sfaturile imbecile despre blogging pentru incepatori

Blogging-ul este o activitate. Unii ii zic munca, altii distractie, iar altii…prosteala. Oricum ar fi, blogging-ul e…un ceva. Si, ca orice “ceva”, este un “ceva” la care cei care-l presteaza vor sa fie cei mai buni, cei mai frumosi, cei mai destepti. E in natura umana, pana la urma. Nu-s chiar de ieri in asta cu blogging-ul si, deci, mai stiu lucruri. Insa, asta nu ma impiedica sa manifest dorinta de a afla mai multe. Mergand pe aceasta idee, marturisesc ca accept si imbratisez cu caldura orice post sau articol pe teme de blogging. Asta daca e scris de oamenii care se si pricep la…Aia cu experienta…Aia care au ceva de spus…

Si ei exista sau, daca ne referim la articole, ele exista. Dar, sunt putine si de la putini oameni. Si e pacat!

E pacat sa se umple “internetii” romanesti cu articole imbecile, slabe si nerealiste legate de blogging. Se apuca sa iti zica lucruri pe care, daca ai juma’ de neuron, le stii.

“Cica…e nasol sa astepti sa fii cel mai shmecher din prima.”

La dracu! Io ma gandeam ca imi iau un domeniu, bag uardpresu’ pe el si gata! Incepand cu ziua urmatoare toti se inchina mie! AAAAA, nu e asa? Pai, de ce? In viata asa am invatat ca e! Ca totul ti se serveste pe tava…ueee, ueee…

“Cica sa nu furi de la altii” CUUUUM? Ideea principala era sa fur de la altii! Pai, la dracu, de ce mi-am facut blog personal? Sa pun pe el lucruri furate de la altii! Dhaaaaaaa…

“E bine sa scrii regulat! Ca cica e rau daca nu e asa! Ca cica cititorul te baga-n piz…Si nu mai intra pe blog”

Asta chiar nu o inteleg! Imi fac blog sa scriu pe el, altfel de ce mi-as face? Ca-i la moda? Insa, insa, insa, pentru asta cu scrisul regulat trebuie facuta o mica mare precizare: Mai am si alte nevoi, probleme, activitati. Nu stiu, se intampla sa nu poti sa scrii…stiu, e nasol pentru cei care vor sa intre la tine pe blog si nu vad nimic nou, dar shit happens! Iti iei injuraturi, e nasol, poti sa pierzi vizitatori, dar, pana la urma, traim in offline. Asta ca sa-i fac fericiti pe unii! Si…oricat ne-am dori sa nu avem probleme, ele apar indiferent de prioritatile noastre. Eu as merge pe ideea: Scrie regulat…cand poti!

“Cica e bine sa te promovezi pe twitter, facebook si pe alte retele de socializare+agregatoarele alea de articole”

Hmmm? Da? Bah, la asta nu ma gandeam! Adica…daca vreau sa vada si altii scrijeliturile mele[in afara de mama, prietena si vecinu' de la 2 care oricum e tractorist(N-am nimic cu ei, e un mod de a spune!) si nu intelege nimic din geniul meu] ar trebui sa le promovez? Aaaaa, facebook nu e numai pentru farmville si pentru a vedea gagicele haifaiviste care au migrat? Hmmm, am notat!

“Cica nu e frumos un blog cacaniu in dungi”

Apai…e greu! Nici prea strident nu e bine, nici prea inchis…roz e bine? Din punctul meu de vedere…nu! Cum roz? Bonbon? Nu merge? Da’, de ce nu merge cacaniu in dungi? Da’, flacara violet e ok? Hai, ca-i prezidentiala!

“Alege cu grija un motto”

Asta n-am inteles-o si nici nu o pot intelege! Am vazut jdemii de motto-uri si niciunul nu mi s-a parut in concordanta cu articolele. Plus ca multe sunt “citate celebre” sau ceva in gen. Sigur, se vrea ceva care sa socheze, sa amuze, sa descreteasca minti, sa seduca(bloggeristic vorbind), sa creeze mister…parca prea se vrea imposibilul!

Eu, si acum trebuie sa ma dau exemplu, am ales “motto-ul”, desi mi se pare mult spus, la vrajeala…la baza! Pentru ca, la dracu, chiar nu conteaza. Bine, doar pentru e-penisul respectivului/respectivei. Dar, cu e-penisul nu poti sa e-futi…deci?

“Nu cenzura criticile”

Cum adica? Sa ma injure boul dracului la mine pe blog? Nu! Ii dilitesc comentariile mintenas!

sau

Atata timp cat nu ma injura de mama, de prietena sau de restu’ familiei …Clar ca nu! A, ca ma injura pe mine…asta e alta treaba! Suport! Daca un cretin e un cretin si atat…aia e! Plus ca, desi mai afirm uneori ca-s perfect, pot sa accept eventualele critici. Din greseli inveti, nu?

“Nu te lua de bloggerii mari”

Hmmm, io ma gandeam sa ma iau de ei! Ah, nici nu-i cunosc! Las’ ca ma iau de toata lumea! Ca si asa nu ma cunoaste nimeni! Sa vezi ce le zic in postul urmator!

P.S1: Astfel de posturi sunt grav de multe. Cel mai trist e ca sunt, asa cum am zis, inutile. Si ceva inutil nu ajuta, nu?

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste