Posts Tagged ‘2012’
Morți fără miză
Written by Achilianul on February 6, 2012 – 4:52 amUnii devin, prin moarte, eroi de sacrificiu și, ușor-ușor se transformă în martiri. Altora le este intinată memoria mult mai repede decât li se răcește corpul. Unii, mai puțin norocoși, au parte de o groapă comună, care îi transformă în mumere, în statistici.
Poate sunt demodat, dar încă mai cred că uman e să consideri că orice viață trebuie și merită salvată. Că ideea potrivit căreia „viața și moartea se întâmplă și gata” nu e doar o tentativă a cuiva de a se spăla pe mâini. Tehnologia, oricât de avansată ar fi, și este, că doar d-aia pot unii să ne urmărească fiecare pas, a dat greș. Și continuă să o facă, așa cum se va întâmpla și pe viitor. Sistemul, la fel, a dat greș, iar urmările le vedem în fiecare zi, la tot pasul! Am ajuns însă la momentul la care cred că și condiția umană a dat greș.
Sigur, nu poți să previi un viscol, un „infern alb”, sau cel puțin așa cred acum, dar poți să încerci să reduci pagubele. În primul rând pe cele umane, că alea-s cele mai importante. Nu? Nu poți să-i salvezi pe toți, dar asta n-ar trebui să te împiedice să încerci! Nu poți să-l oprești pe cretinul care se aventurează pe drumuri, deși l-ai atenționat că e periculos. Nu poți! Dar imbecilitatea lui, de moment sau venită ca cadou de la natură(!), nu ar trebui să-ți fie o scuză pentru lipsa de profesionalism ori lipsa de umanitate.
Nu poți să continui să-i aperi pe cei care au făcut imposibilă deszăpezirea, fie și din motive de utilaje trecute doar pe foaie, doar pentru că ți-ai luat comisionul. Și, totuși, asta se face! Nu poți să arunci în fața tuturor faptul că ai făcut autostrăzi, dacă ele nu sunt practicabile, e ca și cum n-ar exista!
Morții fără miză sunt rezultatul incompetenței, a lor și a altora. Sunt aceia care își iau înjurături pe internet de la toți semi-oamenii, care n-au învățat niciodată ce înseamnă să prețuiești o viață. Singurul lor atu față de cei care nu mai sunt este faptul că ei încă mai populează planeta. Atât! Numărul morțilo fără miză este mereu raportat la cel al supraviețuitorilor, dar o viață e mult mai importantă. O singură viață pierdută, indiferent de cauză și de context, ar trebui să genereze niște concluzii și niște soluții pentru viitor. Ar trebui să se tragă un semnal de alarmă. Ar trebui…
P.S1: Decât atât! 
P.S2: Mulţumesc…
P.S3: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…
Tags: 2012, achilianu, achilianu.ro, achilianul, exista cretini, iarna, morti fara miza, ninsoare, oameni, prostie, romani, Romania
Posted in Despre Orice Si Despre Nimic | No Comments »
M-am săturat! În final o concluzie…
Written by Achilianul on January 29, 2012 – 1:34 pmM-am săturat de toate zvonurile potrivit cărora protestatarii sunt plătiți să iasă în stradă. M-am săturat de toate conjurațiile atribuite mogulilor, opoziției sau cretineților de grădină, adevărate firi virginale și nepătate de dorința puterii și a banului. M-am săturat de șezătorile oteviste din platourile televiziunilor de știri, suprapopulate cu plângeri de milă, distorsionări sau alegeri fățișe ale unei tabere sau a alteia. M-am săturat de toți cântăreții de morgă, ce juisează atunci când slobozesc un viers de ducă la adresa actualului regim. M-am săturat de ridicătorii în slăvi ai opoziției, ale cărei acțiuni nu se bazează pe ce ar putea să facă - că nu poate să facă nimic, e patetică și flască – ci pe ura, îndreptățită sau nu, direcționată cu precădere înspre Cotroceni și Victoria. M-am săturat să aud că ăia din piețe sunt fraieri, deși la ce răspuns au avut din partea celor împotriva cărora strigă(nici unul!!!), mai că aceea ar fi concluzia. M-am săturat de toată simbolistica luzerilor de carton, oglindiți în ziare sau la tv, pe facebook ori pe twitter, care atribuie rațiuni și sentimente superioare, apropiate de puritatea celestă, unor proteste subțiri ca număr(că deh, matematica numără, nu Roberta!), poate chiar individuale. M-am săturat de toți cei care spun că nu protestează pentru că lor le merge bine, chiar dacă acest lucru se întâmplă într-o țară de rahat(potrivit propriilor declarații!). M-am săturat de toți privitorii din balcon, unii chiar aruncători olimpici de ghiveci, care o ard protestatar numai când propriul stomac începe să urle de foame, ori când asigurarea medicală nu acoperă nuștiuce, ori când… M-am săturat de toate invitațiile la protest, venite din partea indignaților fără motiv. M-am săturat de războiul interneto-mediatic dintre cele două tabere, constituite nu pe baze logice, sociale sau chiar politice, ci pe alea ce se învârt în jurul unui singur personaj: Băsescu. M-am săturat să moară lumea pe drumurile patriei, iar premierul să pozeze-n mare gospodar. M-am săturat de lăbărelile avortonilor de serviciu, adevărați prevestitori ai dezastrului ce va să vină dacă actualul regim rămâne la putere. M-am săturat de neșterșii la cur/gură/nas de pe net care opun oricăror manifestări ale unor drepturi cuvântul „manipulare”, ori derivate ale acestuia. M-am săturat de paralela între 89 și 2012, între revoluționarii de atunci și protestatarii de acum. M-am săturat să văd atipice fenomene create din pix, din tastatură, din carul de emisie ori din studioul de televiziune, pentru a pune lemne pe focul din șemineul unei tabere sau a alteia.
P.S1: M-am săturat!
P.S2: În aste vremuri tulburi, eu cred orice și nu pun botul la nimic. Însă, găsesc ca plauzibile orice ipoteze, fie ele de domeniul SF-ului ori nu. Totuși, nu pot să cred că în piețe, care au devenit deja un laitmotiv în România zilelor noastre, nu există și supărare genuine(să fim la modă!), ură din străfundul mațelor și… foame. Nu pot. Sigur că masele pot fi jucate pe degete, că pot fi remunerate pentru frigul îndurat, dar starea de fapt a vieții din România, a salariilor, a nivelului de trai etc. nu prea lasă loc de mulțumire, de înțelegeri și de solidaritate. Așa că, dacă e să cad pradă tuturor vorbelor aruncate și din stânga, și din dreapta, pot să spun că printre cei 100, 200, maxim 300 de oameni, care în zilele acestea protestează în multe din piețele țării, numitorul lor comun fiind „Jos Băsescu”, există măcar unul neplătit, apolitic, citav la cap și nemanipulat, care merge la protest pentru el, pentru familia sa, pentru că el așa consideră de cuviință. Și, dacă există cel puțin un om care e nemulțumit pe bune, atunci, într-o țară normală – n-am pretenții mari, nu? – s-ar trage un semnal de alarmă, deoarece, atunci, sistemul nu ar funcționa. Iar o țară care are un sistem ce nu funcționează este… ??
P.S3: Decât atât! 
P.S4: Mulţumesc…
P.S5: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…
Tags: 2012, achilianu, achilianu.ro, achilianul, Basescu, exista cretini, jurnalisti, manipulare, oameni, opozitie, parerologi, prostie, proteste, romani, Romania, televiziuni
Posted in Despre Orice Si Despre Nimic | 1 Comment »
Când intervenția nu e intervenție
Written by Achilianul on January 25, 2012 – 8:58 pmOamenii au așteptări, crează scenarii, au dorințe. Uneori, asta se întâmplă pe bună dreptate, alteori nu, dar tot timpul iese urât. Nevoia de a distorsiona realitatea pentru a o încadra într-un scenariu plăcut ochiului și minții este… umană. Maladivă și benefică în același timp. Dar, niciodată nu aduce vreun plus.
Unii vor să fie iubiți, alții acceptați, unii vor să fie aclamați, iar alții au vise mai mult sau mai puțin umede. Toți vor/vrem ceva, așteptăm ceva, ne imaginăm ceva.
Zilele acestea, unii, nu contează numărul lor, vor să pice niște unii. Sigur că pentru a se transforma în realitate aceste deziderate ale „mulțimii”, așa cum este ea identificată de televiziuni, sau a „nemulțumiților”, sau chiar a „cetățenilor”, trebuie ca anumite piese să se îmbine cu o precizie de ceas elvețian. Numai că, de la dorință la realizare e un mic-mare pas. ĂLA! Exact ăla care nu se prea găsește prin peisaj.
Bun, și acum de intervenția care n-a fost. Au curs râuri de vorbe la televizor, iar din hârtia ziarelor sau cea 2.0 ieșea sânge amestecat cu înverșunare a la „să-i crape capul cineva ăluia!”. Mulți au spus că ar fi o dovadă de normalitate, de decență, de sânge-n instalație ori de logică. Poate sună puțin cam redundant, dar trebuie să întreb: Unde, în România? Aham!
Și, ce nu cred că au înțeles analiștii lu pește prăjit – bloggeri, jurnaliști ori simpli părerologi – ține de o banalitate băbească: nimeni în situația lui nu și-ar fi dat demisia. nimeni! Cum să pleci, când ai totul? De ce ai pleca? – astea-s două întrebări, la care se adaugă următoarele două: Ce dracu se va întâmpla cu el, după ce demisionează? De ce ar risca?
Eu zic că persoana în cauză s-a cam șters cu moralitatea undeva, a trimis-o la plimbare pe doamna logică și i-a dat o palmă normalității, ca să se trezească, în tentativa sa de a spune, la fel, o banalitate: Hello, nici dacă aș vrea să plec d-aci, n-aș face-o! Voi sunteți tâmpiți sau ce?
P.S1: Cât de tari au fost cei care făceau ei discursuri probabile din spatele blocului? Sau ăia care au picat în uimire când au văzut că n-a zis nimic din ce se așteptau ei? Cât de … ?
P.S2: Decât atât! 
P.S3: Mulţumesc…
P.S4: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…
Tags: 2012, achilianu, achilianu.ro, achilianul, exista cretini, jurnalisti, oameni, parerologi, prostie, proteste, romani, Romania
Posted in Despre Orice Si Despre Nimic | 2 Comments »
Focus Sibiu 2011: Probabil cei mai buni din Sibiu se luptă-n blițuri
Written by Achilianul on January 17, 2012 – 11:41 pmDacă nu mă pricep la ceva, și nu mă pricep la multe, măcar știu să îi apreciez pe cei care, prin muncă și devotament, dau naștere unor lucruri sublime.
Așa e și cu fotografiile, pe care le exersez numai în timpul liber, cu rezultate îndoielnice. Tocmai de aceea îi las pe profesioniști să execute așa cum știu ei mai bine, că altfel iarăși îmi zice Brylu că îi iese unuia stâlpul din cap! ![]()
Mâine, între 17.00 și 21.00, se întâmplă o expoziție a fotografiilor anului 2011. Fotografii de presă! Locație: Curtea interioară a Primăriei Sibiu.
La eveniment vor fi expuse fotografiile Silvanei Armat(colegă fotogenică pe care o stresez zilnic, dar jur că nu o fac intenționat!), cele ale lui Sebastian Marcovici(omul responsabil pentru sarcina Silvanei și, în plan secund, tipul care a surprins imaginea „Hazliul Băse între ninjalăii mitropoliți”) și blițurile inegalabilului Ovidiu Matiu – un om mic, cu suflet mare ![]()
Mai multe detalii pe Facebook-ul „Focus Sibiu 2011”, că așa s-au gândit ei să denumească lăudăroșenia asta fără margini! Aici e cu Like-ul! ![]()
Probabil că o să fiu și eu pe acolo, să-mi bag unghia-n gât!
P.S1: Decât atât! 
P.S2: Mulţumesc…
P.S3: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…
Tags: 2012, achilianu, achilianu.ro, achilianul, eveniment, expozitie, focus sibiu 2011, fotografie, fotografie de presă, Romania, Sibiu
Posted in Despre Orice Si Despre Nimic | 1 Comment »
Ghivece sau ghiveciuri?
Written by Achilianul on January 17, 2012 – 3:12 amDecât că ieri s-a întâmplat să-i cadă în cap unui om un ghiveci.
Omul participa la mitingul de la Sibiu, manifestație care număra vreo 1.700 de oameni. Decât că ăștia prestau lozinci pașnice și mergeau, la fel de pașnic, pe un bulevard din oraș. Și, ce să vezi? Minune sau nu, bulevardul avea stradă, pe care protestatarii pășeau, dar avea și blocuri. D-alea înalte. Decât. Pentru că Sibiul e suprapopulat de oameni pașnici, ardeleni așezați la minte și la casa lor, ce să vezi? Cade, frate/soro, un ghiveci peste capul unui protestatar. Deci, cum pășea omul lipa-lipa, înconjurat de sute de alți oameni, s-a trezit buf-buf cu un ghiveci în țeastă. Ghiveciul n-avea cum să cadă din ceruri, că, vorba aia, nici banii nu cad, așa că, logic, el, vasul pentru flori, s-a aventurat în jos de la vreun balcon.
Până la urmă, ce șanse sunt să lovească un ghiveci nervos și arțăgos un căpșor de omulete, când pe acolo treceau mii de oameni? Mari, nu? Ar fi o șansă ca ghiveciul să se fi aventurat în incursiunea sa de a sparge capete de protestatari de unul singur, dar poliția zice că nu.
Am o singură întrebare pentru minunata făptură care i-a dat un mic imbold ghiveciului: Ghivece sau ghiveciuri?
P.S1: Nu cred că o să primesc răspunsul, de aceea nici nu mă mai obosesc să întreb dacă minunata ființă are ceva în cap!
P.S2: Pe de altă parte, sibienii sunt obișnuiți să le cadă lucruri în cap. Decât că anul trecut o femeie a murit, după ce un cap de leu desprins de pe o clădire i-a căzut în cap. Sublim sau ce?
P.S3: Tudor de la știe el ce merită are un filmuleț cu omul sângerând după ce s-a ciocnit, probabil involuntar, de ghiveci(după primul minut al filmării).
P.S4: Decât atât! 
P.S5: Mulţumesc…
P.S6: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…
Tags: 2012, achilianu, achilianu.ro, achilianul, exista cretini, oameni, prostie, proteste, romani, Romania, sibieni, Sibiu
Posted in Despre Orice Si Despre Nimic | 1 Comment »
Peeipeeipemamalor
Written by Achilianul on January 16, 2012 – 1:10 amContrar credințelor mioritice, „ultrasul” nu e deloc unidimensional. Nu e cu nimic mai puțin om ca oricare omulete călcător pe planetă.
„Ultrasul” își desfășoară viața exact ca orice alt ins, are nevoi, are plăceri și neplăceri. Numai că viața sa nu are pic de culoare, exceptând melanjul celor două-trei de pe stema echipei iubite. Dar, totul este distorsionat în lumea ultrasului. Chiar și iubirea, care nu e deloc albă, pură, dătătoare de speranțe și, în final, izbăvitoare. Nu. Iubirea unui ultras este exact ca viața sa: nesemnificativă și suferindă. Este vorba despre o durere tacită, despre o frustrare arareori strigată prin altceva în afară de violență. De fapt, ultrasul nu e deloc unidimensional, așa cum se crede. El trăiește pe o insulă pustie, situată la confluența celor trei mari râuri ale neputinței: Violența, Prostia și Iubirea.
Este vorba despre o violență câinească și, totuși, docilă. Câinească, deoarece nimic din ceea ce simte ultrasul nu are repercusiuni în alt plan decât în cel al urii, al „îți rup capul, să moară mama!”. Docilă, pentru că un ultras își stăpânește foarte bine emoțiile, fie ele și sociopate, până când intră în sistem automat latura sa câinească.
Pe de altă parte, un ultras este, prin definiție, un onanist. Nu, nu, nu, nu are plăceri din acelea, sau nu neapărat, ci ultrasul este onanistul căruia i se scoală doar la anumite gânduri, idei, ipostaze sau chiar poziții: a) echipa favorită câștigă duelul cu marea rivală. b) echipa favorită este situată pe o poziție superioară marii rivale. c) rivalii pierd. d) „e derby, deci bătaie! Să le rupem capul!”. e) „N-avem ce face, e pauză competițională sau echipa noastră joacă prost. Nu-i nimic, hai să batem pe cineva!”. f) „Nu contează de ce, cert e că noi suntem superiori, așa că ceilalți ar face bine să moară!”
„Peeipeeipemamalor” devine astfel un mod de viață, uneori suficient și ca hrană trupească, deoarece de spirit este deja, căci asta-i o condiție sinequanon. „Mama” din sintagmă are destul de rar legătură cu mama cuiva, ci indică inferioritatea și totodată indemnul unanim înțeles: Ăia-s cretini, mama lor e și mai și, că le-a dat naștere, așa că hai să le rupem fâșul!
P.S1: A te aștepta de la ultrași să acționeze sau să reacționeze în planul rațiunii e ca și cum te-ai aștepta de la orice politician sau partid politic să nu juiseze la Putere!
P.S2: Decât atât! 
P.S3: Mulţumesc…
P.S4: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…
Tags: 2012, achilianu, achilianu.ro, achilianul, oameni, prostie, romani, Romania, ultrasi
Posted in Despre Orice Si Despre Nimic | 1 Comment »

