Cu și fără chip @ Achilianu

Cu și fără chip

Scrijelit de Achilianul on January 14, 2012 – 8:19 pm

De când lumea și pământul, oamenii au avut nevoie de eroi, pentru a se urni în atingerea unui scop comun. Au avut nevoie de adevărate simboluri, într-o lume în care simbolistica este din ce în ce mai greu de perceput. De ceva care întruchipează idealuri și valori demult apuse, poate chiar inexistente pe parcursul unei vieți, sau înlocuite de grija zilei de mâine, dar pe care fiecare le intuiește acolo, undeva. Sau vrea să o facă. Asta ține de o minimă, dar suficientă sănătate a spiritului și a minții.

Mulți spun că nu îți alegi eroii, sau, ca să se înțeleagă, nu îi alegi pe cei care te inspiră, ci, mai degrabă, ei te aleg pe tine. Uneori nici asta nu contează, căci, dacă ai noroc, se întâmplă pur și simplu. Alții, printre care mă număr, nu cred în eroi, ci în momente, puține la număr, în care oamenii care te înconjoară fac lucruri de neînțeles în economia unei situații. Fie că spun clasicul și golitul de conținut „așa nu se mai poate” și acționează în acest sens, ori renunță la vechile obiceiuri pentru un la fel de demonizat „mai bine”. Cert e că unii reușesc să facă ceea ce altora le e frică să gândească.

Și, mulțimea simte. Mulțimea rimează, de cele mai multe ori, cu prostimea, cu cetățenii spumegând la o coadă pentru tigăi sau scaune. Dar, mulțimea simte. Creierul fiecărui component al mulțimii poate fi păcălit, manipulat, dacă vrei, dar „creierul” mulțimii nu se supune acestui lucru. Mulțimea simte. Simte, și o face tocmai atunci când nu te aștepți. Simte lucrurile care au durut odată, care dor acum, în prezent, și, ca să vezi minune, simte și ceea ce va durea în viitor.

Sigur, există și mulțimi ce pot fi manipulate, dar acelea nu simt. Nu trăiesc cu adevărat. Nu vibrează la propriile probleme și nevoi. Acele mulțimi există doar ca număr, nu au un chip. Acele „mulțimi de concert”, așa cum le spun eu, nu au altă îndeletnicire decât cea a șoului. O astfel de mulțime se dă în spectacol, ba chiar vrea să fie distrată și ținută minte pentru acest unic lucru. Pe „chipul” unei astfel de mulțimi nu se văd supărarea, durerea și țelul comun, de obicei unul îndreptat spre acel mult prea uzitat „mai bine”.

„Mulțimea cu chip” nu are nevoie de un număr de protestatari, de unul fix, cerut a fi mare. O „mulțime cu chip” poate fi formată și din doi oameni. Doi, dar cu puterea unui milion de oameni. O putere izvorâtă din durere, desigur. Pe când, în extrema cealaltă, o „mulțime fără chip” are nevoie de număr, prin asta se și identifică, căci show-ul nu va fi ținut minte dacă la el participă unu sau doi oameni. Nu, show-ul are nevoie de spectacol, de nebunii, de nasoale, de felurite exerciții la bară, ori în aer, practicate, cu sau fără pricepere, de obicei fără, de mulți oameni.

Componenții unei „mulțimi cu chip” nu se luptă niciodată cu oameni, cu instanțe ale unui sistem, ci cu sistemul, deci și cu ei înșiși! „Mulțimile cu chip” nu luptă cu jandarmii, căci ei, exceptând anumite cazuri de nemenționat, nu fac altceva decât să execute ordine, să își facă meseria. „Mulțimile cu chip” nu luptă cu politicienii vremii, acelea ar trebui să fie doar ține de moment, căci sunt reprezentanții sistemului. „Mulțimile cu chip” nu luptă pentru binele membrilor componenți, ci pentru binele tuturor. Sau ar trebui să o facă!

Cred că protestatarii din aceste zile trebuie să se decidă din ce „mulțime” fac parte!!!

P.S1: Decât atât!