Achilianu

Asa se numeste episodul 14(sezonul 6) al serialului House M.D. Dupa cum am mai zis, imi place la nebunie serialul, de House si de Hugh Laurie. Dar, nu vroiam sa scriu despre asta. In acest episod, House si echipa sa incearca sa “repare” o femeie-bloggerita. Evident ca o repara, doar e House, nu? Dar, asta nu-i important, ceea ce mi-a atras atentia este urmatoarea replica(bloggerita catre sotul ei) : “Urasc faptul ca nu ai si tu blog! Urasc faptul ca nu stiu ce gandesti!”

Tragic, dar adevarat! Blogurile si retelele de socializare au ajuns sa transforme “private lives” in “public lives”. Lucru care- nu-i deloc bun. Adica, da, daca esti cat de cat cu capul pe umeri, nu ar trebui sa ai nicio problema. Spui exact cat vrei, cum vrei si cand vrei. Cateodata asta nu e de ajuns. De ce? Pentru ca, desi nu o recunoastem, vrem sa fim vedete, vrem sa fim “ala/aia care scrie pe blogul X”, vrem sa fim apreciati atat de oamenii care ne cunosc, cat si de cei care nu ne cunosc. Pentru ca vrem sa vedem daca mai exista in lumea asta mare si, uneori rea, oameni care gandesc ca noi, simt ca noi, traiesc ca noi. Plus ca asta-i la moda(fiecare trebuie sa aiba un blog si fiecare trebuie sa aiba cont pe retelele de socializare).

Nu, nu ma intelegeti gresit, eu sunt unul dintre oamenii care apreciaza beneficiile aduse de retelele de socializare si, dupa cum sigur ati realizat, sunt unul dintre oamenii care se bucura ca poate sa-si spuna parerea, mai bine sau mai rau,  despre orice.

Partea negativa vine numai atunci cand petreci mai mult timp in fata calculatorului, decat, sa zicem, cu familia. Sau, mai rau, daca incepi sa iti dai intalnire cu cei cu care vorbesti pe net. Nu e nimic rau in asta, cu conditia ca oamenii d epe nei sa nu fie…dereglati la creieras. Am auzit, cel putin in ultima perioada, cateva cazuri de acest genu, nu?

Inainte era MIRC-ul. Dar, era “mai inofensiv”. Oamenii nu realizasera ca au drepturi sau, cel putin, nu se gandeau ca pot sa scape basma curata din situatii incriminatorii. Acum, un criminal cu sange rece poate sa scape pentru ca are drepturi. Un violator poate sa pretinda ca nu gandea cand sechestra femei pe care le viola, le batea cu bestialitate si apoi iarasi le viola.

Sigur ca exista si oameni de bine in online. Sunt putini, cel putin asa cred. Stiti ce, chestia asta cu online si offline a fost inventata de niste luzerasi care au dorit sa isi identifice viata plina de patetism : Eu sunt shmecher ca am viata in online, unde-i frumos si bine, unde pot sa pun o poza cu unu cu muschi si sa zic ca-s eu, desi eu sunt chelios, cu burta si cu creierasul varza. Insa, viata adevarata e in offline…Acolo ai facturi de platit, responsabilitati, job-uri, acolo e frumosul si uratul, acolo e binele si raul, acolo e usorul si greul. Online-ul e doar o transpunere a offline-ului. Un schimb de forma, fondul ramane acelasi…Poate ca ideea este : Lupul isi schimba parul, dar naravu’ ba…

Despre pozitivul existentei blogurilor si retelelor de socializare nici nu trebuie sa va mai spun, pentru ca, intr-un fel sau in altul, cu totii traim in aste vremuri moderne, nu?

Si, pana la urma, lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S1 :  Multumesc…

P.S2 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

Ei si nu numai ei…

Combate-l, aproba-l, da-i un link sau doar citeste-l. Ar fi pacat sa nu mai blogareasca, nu? Inca nu-i in primii zece din Zelist, desi, pentru mine, e printre primii zece blogari pe care-i citesc la inceputul zilei…e Vania

Daca nu stiati de ea…e pacat! Insa, aflati acum : E geniala…e Gabriela. Si da, postarile ei sunt un deliciu!

Si altii merita, dar acum nu mai am baterie la laptop

P.S1 :  Multumesc…

P.S2 : Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta!

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

N-am mai scris, nu? Sigur ca acum nu o sa incerc sa imi cer scuze sau ceva asemanator. N-as face asta pentru ca nu simt nevoia si, cred, ca daca nu simti sa faci un lucru, degeaba il faci. Mai mult, ii urasc pe aceia care isi cer scuze ca nu au mai postat. Da, stiu, nu e corect fata de cei care pierd cateva secunte, chiar minute din viata, , pentru a vedea ce a mai postat X. Si eu urmaresc un blogar care nu posteaza zilnic(eu il fac dobitoc si imi trece ). Si el, ca si mine, nu se considera blogar. Sau, ca sa fiu mai exact, nu se considera un schimbator de destine, un datator de lumina sau chiar un zeu intre oameni, asa cum vad ca mai toti blogarii vor sa fie vazuti, identificati. Adevarul este doar unul : Cam toti cei care scriu pe bloguri sunt frustrati. Nu, nu in sensul negativ, primordial al cuvantului ci, in sensul sau pozitiv. Suntem frustrati pentru ca vedem ce fac, cum gandesc si cum se comporta ceilalti si, acum vine partea pozitiva, credem ca putem sa facem, sa gandim si sa ne comportam “mai bine”. Credem ca putem sa schimbam ceva…in principiu, in mai bine, pentru ca a schimba ceva “rau” in “mai rau” nu poate fi numita schimbare.

Atat introducerea, cat si timpul petrecut in offline, m-au indreptat catre aceeasi concluzie, as zice eu inefabila : Suntem doar martori!

Da, suntem martori ai succesului altora, suntem doar martori ai unui joc pe care nu-l jucam, suntem doar martori…Niste figuranti prost platiti, cu multe datorii si, de cele mai multe ori, fara constiinta si fara respect de sine. Soarta noastra nu mai e demult a noastra, lucrurile bune care ni se intampla sunt puse pe seama norocului, pe cand cele rele se datoreaza intotdeauna altora, noi nu suntem de vina.

Dar, e mai usor asa! Mult mai greu ar fi daca fiecare dintre noi ar fi actor principal in propria-i viata. Si da, exista cativa astfel de oameni. Dar, sunt putini si niciodata nu sunt considerati modele de urmat. De ce? E mai simplu sa dai cu fundu’-n stanga si-n dreapta, daca esti fata, e mai simplu si mai accesibil sa sugi…din banii publici, e mai simplu sa faci “rau” decat “bine”…Si, ghici ce…lumea te vede om respectabil, te recunoaste atunci cand apari la tv, ba mai mult, ai si fani…

In alta ordine de idei, desi ideile ce urmeaza nu par a fi intr-o ordine, vreau sa afirm cu tarie ca incep sa imi explic tara in care traim. Stiu, ea nu exista, pentru ca nu se supune legilor, fie ele si constrangatoare, ale firii. Poate unii cred ca e tarziu, poate altii zic ca-i prea devreme, dar am realizat un lucru : Tara este oglindirea perfecta a locuitorilor ei. Daca ajungem sa inteleg asta, s-a terminat! Ne-am explicat noua totul. De ce arata drumurile asa, de ce avem conducatorii pe care-i avem, in fine, toate acele “de ce?-uri” care ne indignau. Da, stiu, o sa vina lumea si o sa zica : “Nu toti suntem la fel, mai exista si oameni klumea”. Bun, dar asa cum se prevede si in democratie, majoritatea castiga. Asa majoritate, asa tara!

Si da, suntem doar martori ai neputintei noastre , neputina de care nu suntem constienti si de care nu ne pasa…

P.S1 :  Multumesc…

P.S2 : Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta!

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste