Achilianu

Titlul si ideea lepsei, pentru ca este o leapsa, ii apartin Domnului Badea. Asta da leapsa, nu ca prosteala aia a mea de ieri, i-auzi sa faci un top cu gagice  celebre si masculi celebri care iti plac. Pai, ce e aia? Mai jos o super leapsa. Ideea lepsei este explicata mai jos-am dat copy paste de la Domnu’ Badea, asa de lene-

“O lepșă, zic eu, atipică și care sper să genereze niște texte interesante. Tema consta în redarea în cuvinte al unui sentiment tranzitional. Vreau ca cei nominalizați să incerce să capteze cât mai bine acel sentiment și pentru a elimina riscul de a fi neînțeles o să dau și câteva exemple: prima zi de facultate, primul job, primul salariu, ziua nunții, primul copil, … etc.”

M-am uitat un pic la ceas, la ala de la mobil pentru ca nu mai port demult ceas la mana si am realizat ca primul copil mai trebuie sa astepte, ziua nuntii este inca departe, primul salariu nu a venit, desi este deja cheltuit de prin clasa a doua , primul job nu a fost remunerat si, deci nu e interesant…deci, ce ramane? Prima zi de facultate. Bone, as putea sa introduc eu alte subiecte interesante, dar ma rezum, de data asta, la ceea ce a prevazut Badea. Domnu’ Badea.

Inaintea inceperii anului universitar, sa zicem cu 2 saptamani, am decis sa imi iau calculator. Bine, ai mei au cedat si am fost la un magazin care acum a dat faliment si mi-am facut configuratia. Au zis ca dureaza o saptamana pana vine calculatorul. Bun. Nasol! Am facut varsat de vant. Da, la 19 ani Facusem 2 forme pe cand eram copil si, inainte cu o saptamana de inceperea facultei, am facut si cea de-a treia forma. Dai cu pudra d-aia, stai in casa, telefonul suna, colegii ma cautau ca sa ne mai vedem la vreun chef, asa de despartire, dar…In fine, vine calculatorul care a avut un rol important, pentru ca rupandu-i pe micuti la fifa am trecut mai usor prin chinurile caracteristice varsatului de vant. Bun. Scoala incepea 3 octombrie. Parca asa tin minte. Da, asa. Pentru ca duminica am ajuns in SB. Cautasem de pe vara o gazda. Clar, vroiam o gazda pentru ca eu nu stiam sa gatesc. Ati observat ca am zis ca nu stiam. La trecut. Mare lucru nu s-a schimbat. Nici acum nu prea stiu Am gasit niste oameni minunati : Doamna Paula si Domnul Miky. Trecuti de 60 de ani. Doamna facea o mancare extraordinara. Cu domnul vorbeam despre politica, bun simt, decenta, oameni, armata, viata, etc. Bun. Ajung la SB. M-au dus ai mei, toate bune si frumoase, adrenalina cat cuprinde, asta pana cand realizez ca ai mei urmau sa plece. Unde? Acasa. Eu, urma sa stau intr-o casa pe care, desi o mai vazusem, nu o cunostea, cu niste oameni, desi minunati, primitori si care s-au dovedit iubitori, nu-i cunosteam. Cam nasol. E sentimentul ala de “printre straini”. Nu stau acum sa il explic, pentru ca nu vreau si nici nu pot, pentru ca un sentiment nu se explica, se simte. Nu? In fine, eu m-am adaptat destul de bine si de repede, dar sunt multi care nu reusesc acest lucru si, d-aia vedem studenti drgati, betivi, curvistine, etc. Nasol pentru un parinte. Dar, asta este alta discutie.

Bun, prima zi de scoala, ca asta era ideea. Trebuia, insa, sa creez si contextul. Nu stiam orasul. Nu stiam unde-i facultatea. Un taxiu rezolva problema, dar, dar, dar…Domnul Miky a insistat sa vina cu mine. Am ajuns, am ascultat prosteala aia de discurs a alora, patetic si lipsit de substanta asa cum sunt cele mai multe. Aproape ca adormisem. Bine, adormeam sigur daca nu exista acea curiozitate normala, curiozitate determinata si multitudinea de factori ce alcatuiau ideea de prima zi de facultate : oras nou, ideea de facultate, oameni noi, studenti, elevi, etc.

Nu mai stiu ce s-a mai intamplat in acea zi. A, da. Am fost am fost pus intr-o sala mare, cu multi necunoscuti, cu profesori care ne zambeau. Totul parea asa frumos, asa nou, asa “begining of a new life”, ce mai, era misto. Mi-a placut. Parca am mers la un suc cu cativa colegi. Inainte de asta, am avut grija ca sa il expediez pe Domnul Miky. De ce? Pai, ma gandeam la dumnealui, sa stea in picioare atata timp, sa ma astepte.

Bun, la intoarcere, pentru ca trebuia sa ma intorc acasa, nu? La intoarcere, am mers cu 2 colegi. Numai ca, ei s-au gandit sa ma duca pe alt traseu. Ghici ce :  Habar nu aveam pe unde mergeam. Stiam doar un singur drum spre casa-ala pe care am mers la facultate. Bun, ma duc astia pe Bulevardul M. Viteazul. E marisor, atunci mi s-a parut imens. Poate si pentru ca era plin, dar plin, de studenti. Unii veneau, altii se duceau, altii stateau in calea ta-lucru insuportabil, cel putin pentru mine-daca vrei sa vorbesti, du-te-n(stii tu une) la tine acasa, nu sta pe drum, altii nici nu mai stiu ce faceau, cert e ca erau mase multe si mari de cetateni facultationisti Bai, trebuia sa vedeti. Mergeam si tot nu se termina nici bulevardul, nici puhoiul de oameni. In fine, ca sa nu par taran ca ma mir atat de mult , scurtez povestea si inchei prin a spune ca am ajuns acasa. Ceea ce a fost bine pentru ca eram un pic ingrijorat. Mergeam si tot nu dadeam de ceva cunoscut. Bine, o rezolvam rapid-ma urcam intr-un taxiu, dar…in fine, mi-a placut

Spre seara m-am intalnit cu niste amici din generala si liceu care se aflau in SB pentru acelasi motiv ca si mine si ne-am povestit prima zi de facultate la un pahar de vorba.

Ce am invatat din chestia asta? Atunci nimic. Atunci era doar prima zi din ceva ce avea sa urmeze. Acum mi-am dat seama ca unele lucruri au incipitul mai frumos decat sfarsitul, altele invers si altele sunt pe sistemul toate bune si frumoase.

Sper sa fie multumit Badea. Domnu’ Badea. Daca nu…auzi, stii ce? Ia, mai da-te-n colo ca am fost sincer

P.S1 : Si asta ca si leapsa mea cu topurile alea cu gagice si masculi sunt lepse care pot fi luate de catre oricine, doar se stie ca eu nu numesc pe nimeni pentru a nu parea subiectiv

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

Nu inteleg notiunea de fan. Deloc! Poate nu mi-a explicat-o nimeni. Poate. Poate nu s-a inventat “obiectul” sau persoana catre care sa imi directionez simtirile de fan. Poate.

Nu stiu, dar mi se pare ca acest concept, cel de a fi fan, implica cateva aspecte denigrante la adresa celor care se numesc fani. In principiu, esti fanul unei persoane, nu? Mai sunt si alte situatii in care te poti numi fan, cel al unei echipe de fotbal, de exemplu, dar si acel caz, cel putin din punctul meu de vedere, se regaseste in conceptul meu de a fi fan. Sau, mai bine zis, de a nu fi fan, pentru ca, asa cum ziceam, nu cred ca asa ceva este posibil sau normal.

Atunci cand pretinzi ca esti fanul unei persoane, sa zicem, prin nu stiu ce deranjamente la creieras, idealizezi acea persoana si, prin conceptul asta de a idealiza, ii iei doar partile bune, doar cele atractive, omitand cu sau fara voie, trasaturile negative, hidoase si neincantatoare, trasaturi totusi umane. Si asta e periculos. Inteleg toata ideea, buna dealtfel, de a crea modele de urmat. Modele de la care sa te inspiri. Modele dupa care trebuie, pentru ca vrei, sa te ghidezi, dar…Oare asta nu iti stirbeste un pic din personalitate? Tu nu mai esti tu, tu esti doar ala/aia care il idealizezi pe ala/aia. Da,  ajungi sa fii ala/aia care se imbraca ca, care vorbeste ca, care copiaza pe…

De ce as face asa ceva? Bun, noi oamenii suntem atat de meschini, atat de josnici, atat de rai, ca asta e cuvantul, dar sa nu avem niciun pic de bunatate in noi, incat sa incercam sa ne rebranduim intr-un personaj care nu exista, personajul inspe care se indreapta adoratia noastra de fani?

Spuneam la inceput ca e si ceva denigrant in a fi fan. Da, exista! Nu vi se pare ca cei care se numesc fani ai cuiva, ai ceva, sunt oarecum situati pe o treapta usor inferioara celor pe care-i simpatizeaza? Personajul al carui fan esti este, parca, datator de lumina. Ce a mai zis ala/aia? Ce a mai facut ala/aia? Si, uite asa, iti ghidezi viata dupa ce zice/face unul/una. Bai, genial sa fie, ce zic eu genial, Einstein sa fie, ba, tot om este. Deci, capabil de greseli, greseli pe care, cu sau fara adoratia ta de fan, le va comite. De ce? Pai, pentru ca-i uman.

Cel mai mare karatist din filme, poate, in viata reala, sa umble cu 10 badigarzi dupa el. Una care militeaza pentru drepturile omului pana la absolut, poate sa aiba vreun schelet prin debara. De ce? Pentru ca-s oameni.

Nu neg faptul ca e benefic pentru desavarsirea noastra ca oameni sa ne inspiram de la cei din jur, dar de la asta si pana la a ne topi dupa orice face cineva…

Nu trebuie sa va zica cineva ca toata abureala asta cu a fi fan a dus la lucruri foarte nasoale. Vorbeam de fotbal. Pai, oare, fanii astia care-s ei fani, nu se bat intre ei. Pentru ce? Pentru nimic, evident. Ba, poti sa schimbi rezultatul daca te bati cu fanii echipei castigatoare? Sau jucatorilor care se plimba in gipuri de sute de mii, care au case de milioane si care isi imbratiseaza viata sexuala alaturi de bombe sexy, credeti ca le pasa de Vasile care e fan de-o viata?

Ati vazut ca-s oameni bulversati pentru ca cel al caror fani sunt nu le-a raspuns la mail? Sau nu le-a dat autograf pentru ca se grabea? Sau…Oare de ce? Pai, aia is si ei tot oameni, nu-s cu nimic mai destepti sau mai prosti ca mine, ca tine, ca noi. Au avut o sansa si au profitat. Sau, pentru ca inca mai cred in morala crestina, au avut parte de multe sanse si, la un moment dat, s-au trezit si au profitat de sansa care tocmai trecea prin fata lor. A, ca majoritatea nu profita de sansa lor, atunci da, asta e nasol. A, ca unii nu au parte de ata de multe sanse, atunci da, asta e nasol. Dar, de la asta si pana la a idealiza pe cineva…

Si, totusi, exista ceva care iti da posibilitatea sa fii cine vrei tu sa fii, poti sa fii (sau nu) fanul cuiva, poti sa alegi…poti…Cica ii zice liberul albitru…Acuma ca asta poate crea monstrii…

P.S1 : Is si eu om si, fiind atacat de clisee, mai zic si eu ca-s fan ceva sau cineva. Dar, nu e adevarat. Nu sunt fanul nimanui. De cele mai multe ori zic ca-s fan-a,da, asta-i in sens peiorativ-de cele mai multe ori Repet, ca iti plac anumite actiuni, gesturi, trairi, etc ale unor oameni nu e nimic anormal. E chiar benefic, pentru ca nimic nu s-a nascut invatat sau desavarsit fizic, psihic sau spiritual…

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste